Supranumită și „Vila neodihnei”, „Vila cu clopoței” a doctorului Nicolae Minovici își redeschide porțile după mai bine de o sută de ani, iar prietenii îi sunt aproape: Institutul Național de Medicină Legală „dr. Mina Minovici” și Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române. Frații Mina și Nicolae Minovici au fost ctitori și directori ai Institutului Național de Medicină Legală (1892), cel dintâi institut de profil proiectat la standarde ce au influenţat domeniul în întreaga lume până în ziua de astăzi.

La peste o sută de ani distanță de la inaugurare, în anul 1906, vila dr. Nicolae Minovici se redeschide pentru comunitate după finalizarea unui laborios proiect de consolidare, reabilitare și restaurare, care a durat doi ani (2014-2015) și a cuprins și parcul vilei. Redeschiderea acestei clădiri de patrimoniu reprezintă unul dintre proiectele de succes finalizate de către Primăria Municipiului București în ultimii ani, proiecte legate de poziționarea culturală și turistică a orașului București. Vernisajul va avea loc în ziua de miercuri, 18 mai 2016, orele 18.30, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor.

Expoziția inaugurală, curatoriată de Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, este construită în jurul pionieratului medical al fraților Minovici și al generației lor. Povestea fraților Minovici este integrată unui fenomen mai larg, care se referă la istoria medicinei în orașul București, incluzând perioadele istorice mai vechi.

Astfel, în expoziția „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual” sunt prezentate, pentru prima oară, exponate din muzeul didactic de anatomie patologică al Institutului Național de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici”, cum ar fi colecția de tatuaje umane realizată de Mina și Nicolae Minovici încă din secolul al XIX-lea. Patru dintre acestea sunt identificate în premieră datorită unui studiu de caz al profesorului Francisc I. Rainer, realizat la mijlocul anilor 1920, prezentat și în expoziție. Sunt expuse trusa medico-legală care a aparținut dr. Nicolae Minovici, microscopul folosit de frații Minovici în practica lor medico-legală, dar și numeroase documente legate de activitatea lor științifică.

Alte prezențe medicale de renume – cum ar fi Victor Babeș și Gheorghe Marinescu – completează povestea fraților Mina, Nicolae și Ștefan Minovici în acest proiect expozițional.
În ceea ce privește clădirea, vila doctorului Nicoale Minovici a fost numită de către acesta și „vila neodihnei”, pentru că întotdeauna venea aici pentru a lucra la proiectele sale. Reședința doctorului Nicolae Minovici se afla la Societatea „Salvarea”, în zona actualului parc Izvor, Societate pe care a condus-o de la înființare (în 1906) până în ultimul an al vieții sale, în 1941. „Vila cu clopoței” a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului XX, Mina și Nicolae Minovici se aflau în relații de colaborare instituțională, dar și personală, cu lumea medicală europeană, iar vizitele colegilor din străinătate erau constante. Pentru a completa imaginea României, o țară care se moderniza cu pași repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spațiu exotic și puțin cunoscut pentru mulți dintre partenerii culturali și științifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect care să exemplifice autenticitatea țării sale. Acest proiect a fost tocmai Muzeul de Artă Națională, găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în București în stil neoromânesc de către arhitectul Cristofi Cerchez. După 1906, toți colaboratorii externi ai lumii medicale românești au fost invitați la „vila neodihnei” pentru a cunoaște o parte din cultura României.

După mai bine de o sută de ani, Muzeul Municipiului București vă așteaptă să redescoperiți „Vila cu clopoței” a doctorului Nicolae Minovici. Expoziţia „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual” va fi deschisă până la data de 25 iunie 2017 (miercuri-duminică, orele 10.00-18.00).

Vila dr. Nicolae Minovici - martie 2016 Perspectiva cu Vila dr. Nicolae Minovici dinspre Soseaua Banesii - anul 1912

Detalii: 0372. 892 980, [email protected]

http://muzeulbucurestiului.ro, https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti