Adelina Cacio Poster Unfinished BusinessUnfinished Business

Seria de desene „Unfinished Business” a Adelinei Cacio este o explorare grafică a unor senzații și experiențe personale care își găsesc corespondențe metaforice în ceea ce ea numește „evenimente fizice observabile de la nivelul cosmic până la cel cuantic”.

Rafinamentul și minimalismul cu care graficiana dă viață acestor configurări înnobilează o serie de procese cerebrale cu care operează în analiza realității care o înconjoară și pe care o filtrează prin prisma unor repere ideologice formate a priori. Deși justificarea conceptuală pe care Adelina Cacio dorește să o sublinieze puternic în perceperea desenelor ei pornește de la o abordare rațională a lumii – aceea că fenomenele înconjurătoare sunt supuse și determinate în conștiința noastră de către credințe religioase și argumente științifice –, viziunea sa grafică se conturează ca fiind extrem de caldă, dinamică și gestuală, a formelor pe care ea le imaginează.

Culoarea devine un suport senzorial în lumea minimală și încifrată din lucrările artistei, dinamismul și bogăția liniilor seducând ochiul într-o manieră aproape viscerală. Sensibilitatea cu care elementele sunt atent poziționate și descrise vizual atrag privitorul într-un univers de factură abstractă care coagulează puncte de pornire înspre noi configurări, noi lumi. Este un univers bine închegat, mereu deschis către interpretare și atribuiri de noi sensuri. De aceea e „unfinished”, finalul fiind lăsat deschis nouă, tuturor.

Suprafața mare albă devine suport în compoziția în care elementele plastice capătă viață, relaționează și chiar „respiră” într-un dialog vizual de mare rafinament. Punctul, linia și pata se armonizează într-o simfonie grafică intimă, personală, ce configurează forme și fenomene ce aparțin microcosmosului și deopotrivă macrocosmosului.

Adelina Cacio este un fin observator al realității și al percepției asupra acesteia, jonglând atât cu materia propriu-zisă, cât și cu conceptul despre existența acesteia în Univers într-o formulă spectaculoasă din punct de vedere vizual și totodată enigmatică în revelarea înțelesurilor.

Minimalismul cu care aceasta operează devine sincretic, conturând o lume deopotrivă grafică, picturală, sculpturală și chiar muzicală. Porțile perceptive pe care le deschide în privitor sunt asumate în totalitate dintr-o perspectivă rațională, chiar științifică a Universului, lăsând receptorul a le „încălzi” prin apropierea personală și interioritatea sa unică.

Drd. Ada Muntean

Curator Visual Kontakt

Adelina-Cacio-(2) Adelina-Cacio-(1) Adelina-Cacio-(3)

ASOCIAȚIA VISUAL KONTAKT

ROMÂNIA – ORADEA

Galeria Visual Kontakt – Strada Albacului nr. 54, Oradea

Laborator Visual Kontakt – Strada Republicii nr. 47, Oradea

Nr. tel.: 0040/745 – 205 729

E-mail: [email protected]

Site: http://www.visualkontakt.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/visualkontakt.ro