afis final bilet lupMiercuri, 5 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc un dublu eveniment: proiecția documentarului Matirik – continent (matirik = continent [lb. rusă]), regia Manuela Morar, și vernisajul expoziției de fotografie „Copiii Soarelui“ semnată de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar. Curator: Nona Șerbănescu.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Umbra Studio și Asociaţia pentru Promovarea Artelor Contemporane.

Docu-reportajul prezentat în premieră și fotografiile expuse fac parte din proiectul mai amplu „Bilet de lup”, ce a presupus prospecții și filmări în perioada 2010-2014 în Siberia şi Republica Moldova, și prezintă etape în parcursul artistic derulat cu sprijinul partenerilor: Asociaţia Stindard, Ministerul Afacerilor Externe, Televiziunea Română, Casa de Producție Mandragora și Institutul Cultural Român.

La sfarșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, numeroşi români basarabeni au fost arestaţi de NKVD, condamnaţi la ani de lagăr în condiţii severe şi trimişi dincolo de Cercul Polar, la minele de aur din Kolyma. La eliberare, majoritatea deţinutilor nu s-au mai putut întoarce acasă. „Biletul de lup“ – viza din paşaportul fiecăruia – le interzicea să revină în ţara de origine sau să trăiască la mai puţin de 100 km de marile oraşe.

Kolyma contemporană ne apare astazi ca o lume puțin explorată și înghețată, la capătul Pământului, o lume în care toți acești ruși, ucraineni, tătari, germani, polonezi, letoni, basarabeni au fost nevoiți să își creeze o nouă (a)casă într-un tărâm agresiv, stăpânit de frig, de gol, de nimic. Amintirile supraviețuitorilor-martori îi relevă pe foștii deținuți din Basarabia sub o nouă identitate, marcă a originii lor natale: „copiii soarelui”.

Docu-reportajul Matirik – continent (20min), parte a filmului documentar Bilet de lup (1h10min), îl prezintă pe Vasile Kovaliov, ultimul supraviețuitor cu origini basarabene al lagărelor cu regim sever din Kolyma, în timpul vacanței petrecute acasă,  „pe continent”, alături de rudele sale. Bătrânul numără 64 de ani petrecuți în Kolyma și 5 tentative de evadare. Niciuna reușită. Trăiește singur, în garsoniera sa din Magadan, orașul-port construit de deținuți pe malul Mării Okhotsk și în fiecare vară călătorește 12.000 de kilometri până în regiunea Odesa, pentru a-și vizita locurile natale. Pe lângă importanța mărturisirii unui destin unic, covârșitor, filmul devine cronica unei întregi generații, victime ale represiunii sovietice.

image004

Expoziția „Copiii Soarelui” include o selecție de fotografii realizate de-a lungul a patru ani de prospecţii şi filmări în Siberia şi Republica Moldova (2010-2014). Lucrările, semnate de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar, documentează în „portrete de familie” destinele foştilor deţinuţi politici care trăiesc în regiunea Kolyma  – o  „zonă închisă” înainte de 1991, situată în Estul Extrem al Rusiei. Demersul reprezintă atât o incursiune prin istoria locuitorilor Kolymei, cât şi pretextul pentru a descoperi „geografia” unei societăţi arestate pe locul fostelor lagăre sovietice din Siberia.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Expoziția poate fi vizitată la ICR până la 7 noiembrie 2014.

Detalii suplimentare:
FB: https://www.facebook.com/events/444399112365551/

Web: http://wolfticket.ro/