THE UNSEEN
Diana Manole solo-show
curatoare Teodora Dinu
12-28 martie 2014
Expoziția The Unseen reunește o serie de zece lucrări realizate de artista Diana Manole, ce se constituie ca un exercițiu în studierea trupului uman prin apelul la introspecție.
Demersul artistic nu își propune să analizeze relația animal – uman doar prin prisma raportului de putere, opresiune, dominație, exercitate de om față de animal, ci stabilește totodată și un raport de egalitate sau dependenţă între cele două entități. Mai mult decât atât, legătura dintre animal și om este întărită de existența unui limbaj emoțional comun. Capacitatea multor animale de a trece de la bucurie extremă la tristețe, de a experimenta empatia de exemplu, reduce și mai mult distanța științific stabilită între om și animal.
Diana Manole trăiește și lucrează în București, unde în intimitatea atelierului experimentează noi modalități de redare a trupului uman aflat într-o continuă transformare și sincronizare cu planul afectiv al personajelor create. Parcursul artistic i-a fost influențat atât de către maeștrii trecutului precum Velasquez, Caravaggio, Corneliu Baba fără a pierde din vedere producțiile artistice contemporane ale artiștilor precum Nicola Samori, Alex Kanevsky, Adrian Ghenie.
Recent Comments