A FEW GRAMS OF RED, YELLOW, BLUEÎn perioada 10 martie – 8 iunie 2014, Centrul pentru Artă Contemporană Zamek Ujazdowski va găzdui cea mai mare expoziție de artă contemporană românească organizată de-a lungul vremii în Polonia, o manifestare de o anvergură și valoare speciale, care face onoare deosebită culturii române și instituției care o reprezintă în capitala poloneză – Institutul Cultural Român de la Varșovia. Pentru a lua parte la expoziție au fost invitați artiști ai tinerei generații, care începând din anul 2000 au început să-și manifeste foarte pregnant prezența pe scena artistică, locală și internațională. Generația creatorilor români cu vârste de 30-40 de ani s-a maturizat în perioada comunistă, a fost martoră a descompunerii și căderii sistemului, a resimțit invazia bruscă și efectele culturii de consum în societatea românească; toate acestea le-au furnizat artiștilor o perspectivă specială, din care abordează reflecția artistică și formulează comentarii pe tema schimbărilor observate.

Creatorii aleși provin în principal din două centre culturale, București și Cluj, cu toate că o parte din ei locuiesc deja de ceva vreme în afara țării. Tema principală a expoziției este reflecția artistică asupra României contemporane, asupra prezentului ei, strâns legat de istoria recentă, de asemenea construirea identității, atât individuale, cât și colective. Aceste motive sunt vizibile în creația tinerilor artiști români la diferite niveluri ale discursului critic: raportarea la trecut, la tradiția artistică sau abordarea problemelor sociale actuale. Creația acestor artiști este caracterizată de o atitudine conceptuală puternică, în timp ce fiecare dintre ei, în felul său, demonstrează ideile și fenomenele care îl interesează. Lucrările lor îmbină autenticitatea deciziilor artistice cu maturitatea operării cu limbajul mediului ales – pictură, sculptură, instalație, performance, video.

Lista artiștilor ale căror lucrări vor alcătui ampla expoziție de la Varșovia, curatoriată de Ewa Gorządek, îi cuprinde pe: Anca Benera & Arnold Estefan, Apparatus 22, Mihuț Boșcu Kafchin, Irina Botea, Cătălin Burcea, Mircea Cantor, Radu Cioca, Radu Comșa, Radu Cioca, Adrian Ghenie, Maxim Liulca, Ioana Nemeș, Alex Mirutziu, Anca Munteanu Rîmnic, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Cristian Rusu, Șerban Savu, Răzvan Sădean, Mona Vătămanu & Florin Tudor.

Spațiul Castelului Ujazdowski va găzdui, de asemenea, o expoziție conexă, concepută de Victor Man, purtând titlul Álmoskönyv/Cartea visului, cuprinzând lucrări ale artiștilor Ștefan Bertalan, Nagy Albert, Incze Ferenz, Miklóssy Gábor, Kancsura István, Fülöp Antal Andor, Anna-Bella Papp, Zoltán Huszárik.

Vernisajul evenimentului din 10 martie, conceput extrem de original și spectaculos, va fi marcat de o desfășurare de forțe impresionantă – invitarea majorității artiștilor și a unor manageri de galerii din România, care îi au în portofoliu pe artiștii prezentați, organizarea unei recepții și a unui concert susținut de trupa românească de muzică electronică Karpov not Kasparov (Eduard Gabia & Valeriu Borcos). Un alt element inedit din deschidere va fi performance-ul conceput de Alex Mirutziu în colaborare cu artistul Elias Merino, cu titlul Scotopolitic Objects #2 pentru cinci performeri și un impromptu electroacustic.

Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 8 iunie a.c. și va reprezenta un element central al programului varșovian din Noaptea Galeriilor 2014 (17-18 mai). Amplul eveniment este unul dintre proiectele majore pregătite de Institutul Cultural Român de la Varșovia în 2014.