Tamás Szabó
2013. XII.12- 2013. I. 18
Galeria Új Kriterion Miercurea Ciuc

Festett fej, 2007, fa,+TŽlom,sz+TŽg, 70x18x23. Harcos, 2006, fa,+TŽlom,sz+TŽg, 50x21x23 Tanu IV Tanu IX Tanu VIIICine sunt? Ce sunt? Păi da ce e?

Introducere la catalogul expoziției din Miercurea-Ciuc al lui Tamás Szabó

De-a lungul unei cariere de mai bine de 30 de ani, Tamás Szabó a fost fidel unei viziuni absolut autonome și care s-a modificat cu timpul, dar două elemente de bază ale crezului său artistic au rămas neschimbate: din punct de vedere tematic, figura umană care este simbolul și chintesența sensului existenței, iar din punct de vedere tehnic, credința în materie, dragostea pe care artistul o simte față de ea.

Opera lui Tamás Szabó poate fi împărțită în perioade care însă se suprapun în mod organic. După anii 80, odată cu brizele postmodernismului a fost influențat de figurile robuste din renașterea tîrzie ale lui Michelangelo și de făpturile dintr-o bucată, legate și izolate ale lui Francia Bacon. În anii 90 a făcut experimente cu propriul lui trup spînzurat și răstignit în seria cu titlul Sfoara și eu. Sculpturile din marmură clasicizante și moi din anii 2000 au urmat noi opere experimentale după 2006 cînd artistul a amestecat materialele tradiționale ale sculpturii cu materiile altor meserii și cuiele, blacheul, plumbul au primit un rol tot mai accentuat.

Studiile care interpretează opera lui Tamás Szabó accentuează deseori orientarea clasică, aproape tradițională a artistului, spunînd de fapt că este un sculptor figurativ. Noțiunea ”clasic” este însă mult prea generală și are nenumărate sensuri, nevorbind astfel despre fenomenele experimentale ale operei. Dacă examinăm creațiile prin prisma viziunii și orizontului de așteptări de instalații și obiecte ale sculpturii contemporane, atunci într-adevăr Tamás Szabó este credincios unor valori de bază sculpturale în cazul cărora invenția artistică și opera în fizicalitatea ei nu s-au despărțit încă, creează o unitate organică. Dar în ceea ce privește utilizarea materialelor, modalitățile de compoziție, prin flexibilitatea genurilor (sculptură, fotografie, pictură, și din nou sculptură) opera lui este întruparea unui tip de sculptură care derivă din criza unei perioade de tranziție dintre două perioade artistice.

Arta lui Tamás Szabó s-a înclinat aproape de un deceniu în direcția asimetriei, a unui ideal de frumos care deja nu este cel clasic-european, rădăcinile lui formale amintind de culturi îndepărtate atît din punctul de vedere al spațiului, cît și al timpului: culturi din Africa, din America de Sud, din Insula Paștelui. Punctul de pornire al artistului este în continuare dogma pozitivă sau crezul artistic al figurii umane care amintește într-un mod din ce în ce mai abstract de zei și idoli necunoscuți care se uită cu fața lor plină de cui spre lumea noastră – încă mai au autoritate, dar sunt deja singuratici și orbi. Sunt ”grei” deopotrivă fizic și spiritual, poate că sunt imaginile pocite ale idolilor contrafăcute ale timpului nostru. Figurile ce apar pe tablourile cu tehnică mixtă care se leagă în mod organic de sculpturi subliniază această ipoteză. Încă în anii 90 Tamás Szabó a făcut o serie de pucturi despre Mick Jagger puternic, sportiv și mușchiulos, motiv pe care îl putem întîlni și pe lucrările sale mai noi. Figurile astea fără față își scot limba la privitor, fac deci un gest sarcastic care exprimă și critica peiorativă a artistului vizavi de lumea noastră.

În operele lui Tamás Szabó elementele sculpturale creează unitate deplină și organică cu cele picturale și viceversa. Pe portretele cele mai noi acest lucru este absolut evident. Fotografiile pe care artistul le-a făcut despre propriile sculpturi trăiesc în continuare ca elemente de colaj aplicate pe pînză în timp ce materialul plastic nobil sau mai puțin nobil se află sub un strat de vopsele care ascunde esența însăși: lupta lui Sisif cu materia.

Cu structura sculptorului intiutiv Tamás Szabó își pune probleme foarte actuale: operele lui, fie ele sculpturi, tablouri, grafici sau simbiozele acestora, prezintă stațiile transformării mentale a ființei umane care a pierdut trancendentul și își caută cauza de negăsit a existenței sale.

Noémi Szabó

istoric de artă

noiembrie 2013