Comunicat de presă

București, 1 martie 2018

Pictorul Bogdan Mihai Radu confirmă așteptările fanilor și admiratorilor săi, câștigând premiul întâi la OIAF 2018, unde – potrivit unor surse neoficiale – era favorit încă înainte de debutul festivalului. Aceasta este prima participare a artistului român la un târg de artă internațional, care îi aduce și primul premiu de profil. El înseamnă nu doar un trofeu sau recunoașterea din partea unui juriu, ci și participarea automată la Târgul Internațional de Artă de la Tokyo (http://www.tokyoartfair.com/), organizat de aceeași companie promotoare a târgului de la Oxford.

Bogdan Mihai Radu s-a bucurat de un succes anticipat la acest eveniment, fiind ales – alături de alți doi artiști – ca reprezentativ din punct de vedere vizual pentru ediția de anul acesta a târgului. Concret, dintre sutele de lucrări ale circa 150 de artiști și galerii participante, trei au fost alese pentru caruselul de imagini de pe pagina principală a site-ului festivalului (www.oxfordinternationalartfair.com), una aparținându-i artistului român.

 Imediat după ceremonia de premiere din 25 februarie, unde acestuia i-a fost înmânat premiul de către Richard Knight (fost specialist pe artă veche și secolul 19 al celebrei case de licitații „Christie’s”), Bogdan Mihai Radu a spus: „Trăim emoții în fiecare zi, iar despre noi – artiștii – se spune că le trăim amplificat față de oamenii obișnuiți. În acea seara am simțit ca imi fac cel mai frumos cadou de ziua mea care este pe 2 martie, o reusita așteptată de o viață. Mi-e greu să spun în cuvinte ce simt; sper să o fac cât mai curând pe o pânză. Multumesc mult Cambridge School Bucharest pentru sponsorizare.”

 Amit Waysler, dealer-ul de arta  al lui Bogdan Mihai Radu, a declarat, în același context: „Sunt foarte bucuros pentru Bogdan, am trait alaturi de el emotii intense la OIAF 2018. Am făcut, împreună cu el, un tur al întregului spațiu expozițional și – el fiind, poate, mai reticent și mai puțin entuziasmat decât mine – nu m-a crezut când i-am spus că are toate șansele să iasă în fruntea acestui festival. Mă bucur nespus acest succes înseamnă enorm atât pentru el, cât și pentru parteneriatul nostru.”

 Oxford International Art Fair a avut loc între 23 și 25 februarie 2018 la primăria celebrului oraș britanic.

 Pentru detalii:

Bogdan Mihai Radu

(0040) 721 811 101

[email protected]

www.bogdanmihairadu.com

 Amit Waysler

[email protected]

 Urmăriți și pagina de facebook a artistului! Sursa foto de mai jos: captură ecran site festival.

foto arhiva personala BMR