Reşedinţa ” Monelia ” – arhitect Kostas Pitsios

Reşedinţa ” Monelia ” – arhitect KOSTAS PITSIOS

Kostas Pitsios a studiat Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din București în perioada 1983-1989. În prezent trăiește și lucrează la Atena, în Grecia.

În luna august 2013 Kostas Pitsios  a vizitat orașul în care a studiat, dupa 24 de ani. Aici s-a întâlnt cu foști colegi și profesori de la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” București.

foto Lucian Muntean, 19.08. 2013

Reşedinţa ” Monelia “ în Pera Horio din oraşul Levadia, Grecia
Localizarea : 1,8 km din centrul oraşului Levadia. Arhitect: Kostas Pitsios

Text și fotografii Conf. dr. arh. Constantin-Liviu Neaga-Ionescu

LEVADIA, iulie 2013. Sâmbată după-amiaza spre ora 15. Cald. După ce ne anunţase că vrea să ne arate “ceva”, Kostas opri maşina în faţa unui gard lung, surprinzător (prin înfăţişare şi lungime) pentru zona în care ne aflam. Aproape nimic nu anunţa ce era dincolo de el. La aproximativ două minute de la oprirea noastră o altă maşină a oprit şi, după un scurt salut, şoferul a deschis poarta de acces. Am intrat şi..Şi acum mă gândesc că nu va fi bine să continui cu genul reportericesc. Nu am nimic contra acestui gen literar, dar am realizat ca o astfel de abordare ar fi dublat nefiresc un pachet de imagini, cuvintele nefăcând decât să transforme demersul în pleonasm. Aşa că am decis să abordez o prezentare a unei reşedinţe în adevăratul înţeles al termenului, la un timp după ce am consumat trăirea momentului, după ce ecourile s-au sedimentat. Imaginile o vor prezenta mai bine decât cuvintele.

Formele construite comunică implicit existenţa într-un mediu a unei capacităţi de abstractizare, de transpunere a abstractului în concret. Ele, formele construite, pot fi privite ca mesaje voluntare ale creatorilor lor, implicit viziunea lor, inclusiv în componentele neanalizabile, de natură fenomenologică. Arhitectul se ipostaziază astfel într-o călăuză-explorator. Tendinţa de a nu recunoaşte cazuri de înaintare în cunoaştere, în care o soluţie sau o legitate sunt în prealabil intuite graţie unei idei constructive revelatoare şi apoi probate şi demonstrate deductiv, estompează oarecum caracterul complex al realităţii.
Privind prin prisma epistemiologiei lui Piaget, dintr-o paradigmă evoluţionistă, remarc în procesul de integrare predominant (formare de totalităţi prin echilibrare majorantă în “experienţa pe viu”) şi fenomene formalizabile şi neformalizabile de tipul ideaţiei, conceptualizării, revelaţiei, etc.
O condiţie a arhitecturii este de a fi şi aplicabilă, utilitatea ei fiind percepută ca aceea de a furniza infrastructura şi instrumentarul “locuirii” , luării în stăpânire a locului. Deşi cel mai pregnant atribut apreciat pe piaţa domeniului arhitectural este cel de instrumentalizare, trebuie remarcate şi multidisciplinaritatea şi multiculturalitatea în acest loc.

Găsirea soluţiilor arhitecturale nu a putut fi aplicarea unei reţete pur deductive, ci a necesitat doze de creativitate care au variat la nivelul provocărilor locale. Ieşirea din planul rutinei, detaşarea de problemă, suspendarea prejudecăţilor, etc. au constituit întotdeauna prilejuri de a vedea şi acel “altceva” care scapă observaţiei directe şi care este revelaţia problematicii rezolvate ca în acest caz.
Un fenomen al locului în care m-am aflat a fost sensibilitatea arhitectului Kostas Pitsios la condiţiile iniţiale şi imaginile acestui loc, al împrejurimilor şi privelistilor, care spun totul.
Există sisteme în care se ivesc ordini şi ordonari spontane. Acestea suferă tranziţii cu o dinamică declanşată de acumulări sau sisteme cu criticabilitate autoorganizată în condiţii cumulative, cum ar fi în acest caz : constituirea ansambului din părţi care se învecinează ; fiecare parte componentă putând acumula o tensiune până la un prag peste care o poate ceda fie unei părţi învecinate, fie ansamblului ; ansamblul însuşi poate acumula sau disipa tensiune în teritoriul de implant.

Ne putem permite şi o întrebare : cât a fost ambianţa intenţionată şi anticipată şi cât a fost ambianţa generată modulată de cultură, punând în evidenţă un aspect de sorginte entropică cu care se confruntă orice proiect arhitectural – efemeritatea momentului dat.
La rândul său, acest implant arihitectural a condus la presiuni adaptative induse în mediu şi ale mediului care retroacţionează asupra implantului. Acest cuplu de presiuni este un zgomot de coadaptare şi a trebuit bine armonizat.

Această armonie în acord fin poate defini succesul unui implant. Eu l-am simţit acolo, deşi poate părea o mare cantitate de euclidian ca măsură a intervenţiei umane manifestată prin inserţia de delimitări spaţiale realizate cu mijloace simbolice şi membrane fizice.
Implanturile euclidiene fac parte şi dintr-un limbaj comunicativ, ca o dorinţă de autodepăşire, prin accente dure în cheie antitetică cu mediul natural. Există şi o ordine ierarhizată, după complexitatea implicită şi scopul demersului.
Se fac uşor vizibile percepţiile şi utilizarea spaţiilor interioare şi setările subconştiente ale distanţelor în traseele exterioare.
Am sesizat nuanţat, în funcţie de parcurs, maniera în care au fost structurate distanţele în mezospaţiu, pentru a dramatiza interacţiunile şi “tranzacţiile” funcţionale, de zi cu zi, ale traiului în confort.

Nikos Salingaros sublinia, iar noi vom remarca asta şi anume că fiecare metodă de proiectare adaptivă combină un limbaj al tiparelor cu un limbaj al formelor, într-o asociere construibilă cu diferite necesităţi de interacţiune umană în şi cu mediul său de viaţă.
Mediul interacţiunilor funcţionale este dublat în acest caz de un pronunţat caracter scenografic în parcurgerea reşedinţei în ansamblul său : lacul (căci nu este o piscină), grădina de legume, livada de măslini, trotuarele şi rampele cu scări, casele care-şi dezvăluie colţuri şi vederi spectaculoase sunt momente de dramatizare ce pot fi apreciate uneori ca teatrale.
În reşedinţa “Monelia”, tablourile de reprezentare îşi găsesc locul aproape toate, ele fiind spaţiul stărilor şi evenimentelor, al fazelor, al poziţiilor şi configuraţiilor, vitezelor şi impulsurilor, al parametrilor de control, etc.

Avem o situaţie creată printr-un cuplu generat de un context teritorial local de invidiat şi o intenţie manifestă de excelenţă, accentul fiind dat prin viziune aristotelică de phronesis şi nu de sophia, într-o buclă dublă a înţelegerii demersului în ansamblu.
Liberatea alegerii şi alegerea în sine sunt două probleme fundamentale pe care le găsim exprimate în întreaga reşedinţă, fără ca arhitectul să fi căzut în capcana alegerii umbrei în locul substanţei.
Am avut senzatia că în această reşedinţă este tot timpul sâmbată şi duminică, deşi sunt prezente conceptele cheie – contractul, participarea, schimbarea, discursul şi acţiunea, până în detaliile constructive.
Grecii operează cu doi termeni : morphe şi eidos, desemnând formele vizibile şi respectiv formele noţionale. Sper că sunt suficient de vizibile şi la “Monelia”, pentru că doar arhitectura poate stimula toate simţurile umane simultan şi invocă sentimentul de apartenenţă. Concentrarea doar asupra impactului său vizual înseamnă subestimarea sa. Reşedinţa “Monelia” are rezonanţe haptice şi succesul proiectului s-a probat cu realitatea însăşi, chiar cu accente metaforice.

Ansamblul pare că se desfăşoară organic într-un prezent continuu, fluent şi adaptabil în flexibilitatea lui. Deşi creşte din pământ, pare că sărbătoreşte spiritul ludic şi surpriza în ritmul muzicii şi puterea dansului.
Orice proiect realizat în practică finalizează un act complex de comunicare de tip directivă, ce conţine un mesaj subprogram al mediului de viaţă, este un iz al vremurilor transpuse în modernitate, cu o onestă îngăduinţă din partea tuturor celor implicaţi şi spre mulţumirea lor.
În final, rememorez versurile scrise la 14 ani de fiica mea :

“Auzeam trupul
Ca un gând
Ce din stare
Se făcea loc…”

şi mă gândesc acum dacă şi reciproca este valabilă….
Conf. dr. arh. Constantin-Liviu Neaga-Ionescu

Reşedinţa ” Monelia “ în Pera Horio din oraşul Levadia, Grecia
Localizarea : 1,8 km din centrul oraşului Levadia

Arhitect: Kostas Pitsios

Inginer structură : Georgios Gourgiotis şi colaborator Georgios Giannios

Inginer instalaţii: Giannis Roussos

Amenajare peisagistică : arh. Kostas Pitsios

Sculpturi în amenajarea peisagistică: Spiros Gourgiotis -” Zoukis ”

Proprietari: Georgios Gourgiotis şi Andreas Stamatakis

Terenul : 4,5 ha
Timp de execuţie : aproximativ 24 luni

Lacul are 180 mp, este prevăzut cu 32 filtre ecologice fără instalaţie de clorinare şi aducţiune de apă din puţ forat. După filtrare apa devine potabilă.
Temperatura din piscina-lac este asigurată de o pompă geotermală.
Apa acumulată în piscina-lac este filtrată şi recirculată în sistem.

Casa mare : 190 mp parter şi etaj, 140 mp subsol

Parter :
– living room;
– loc de luat masa;
– bucătărie;
– baie;
– garderobă
– lift – între subsol şi etaj

Etaj :
– două dormitoare cu băi si dressing room proprii

Subsol :
– hamam – baie de aburi ;
– mini sala gimnastică ;
– birou şi living room;
– 2 băi;
– dormitor ;
– chicinetă

Casa mică : 95 mp parter, 20 mp subsol

Parter :
– living room ;
– loc de luat masa ;
– bucătărie deschisă ;
– dormitor ;
– baie;
– depozitare

Subsol :
– camera tehnică – depozitul casei

Fiecare casă are un loc de barbeque generos.
Treptele exterioare sunt din bloc masiv.