Salutăm lansarea mult-așteptatului X20 cu un concurs: povestește-ne până vineri prima ta amintire legată de un muzeu din România și cel mai interesant răspuns va fi premiat cu un exemplar cu autograf al cărții care se lansează joi, 17 octombrie, de la 18:30, la Cărturești Verona, în Cafe Verona.
Vă rugăm să vă publicați poveștile ca și comentariu la acest articol. Mulțumim.
UPDATE: Povestea câștigătoare este cea a Ralucăi, prima în ordinea comentariilor publicate mai jos. Prietenii de la Editura Vellant vor avea grijă să ajungă la tine premiul.
O lucrare de pionierat, x20 este primul studiu care face un bilanț al evoluției artei românești după 1989. În acești peste 20 de ani s-au produs schimbări structurale la nivelul instituțiilor, al ideologiilor, al tehnicilor, practicilor și pieței, dar și al valorilor, al normelor și al așteptărilor publicului în raport cu arta. x20 vine într-un moment în care dezvoltarea fără precedent a pieței de artă și dinamizarea tranzacțiilor de artă românească fac tot mai necesară existența unei hărți teoretice a reliefului artei românești actuale.
Mai multe despre carte: aici
Prima amintire care-mi vine in minte cand ma gandesc la vizitarea muzeelor este cea de la 4-5 ani (acum 20 de ani) cand m-au dus ai mei la muzeul Antipa, iar in incinta era un schelet de Tyrannosaurus Rex care mie-mi parea in marimea naturala (dar cu siguranta nu era, si oricum scheletul era reconstruit din alte materiale metalice) si care era inconjurat de piloni cu banda rosie. Mentionez ca m-am speriat foarte tare cand am vazut ca scheletul se misca si scoate sunete asurzitoare (detineau si un sistem audio bun pe vremea aia) demne de un pradator din cretacic. Ghidul de atunci (sau posibil omul de la paza) mi-a spus sa nu trec de imprejmuirea cu piloni pentru ca o sa eliberez dinozaurul si o sa ma manance…probabil de aceea este cea mai adanc-intiparita amintire legata de muzeele din Romania 🙂
Salut! Raspunsul se posteaza in comment sau se trimite pe mail? Multam!
Aceasta nu este prima amintire despre un muzeu din Romania, ci prima amintire despre o expozitie retrospectiva de anvergura pe care am vazut-o la Muzeul National de Arta, in 1999 (la 16 ani), Ion Tuculescu. Pana atunci, opinia mea despre pictura era una mult mai clasica, imi placeau pictorii renascentisti italieni, impresionistii francezi, adica o zona a figurativului destul de cuminte. Vazand insa aceasta expozitie, am capatat o noua imagine asupra picturii, pe care am tot incercat sa mi-o reinprospatez de atunci. In primul rand textura vopselei era cu totul altceva decat vazusem, apoi juxtapunerea de culori, aplatizarea perspectivei, indrazneala (care mai tarziu am aflat ca era o caracteristica expresionista) intregii creatii – sunt lucruri pe care le caut si eu in ceea ce lucrez. Tuculescu a lasat o urma profunda asupra personalitatii mele.
Prima vizită ȋntr-un muzeu din România a fost la Centrul Cultural Nicăpetre din Brăila. Aceasta era legată de o lecţie la muzeu având ca subiect arta contemporană. Eram elevă la Liceul de Artă din oraş şi lucrările de artă pe care le văzusem până la acel moment pe viu erau cele din galeriile U.A.P. ale oraşului.
După această primă vizită ȋn care ni s-a povestit despre vechimea şi importanţa clădirii ȋn care se află această colecţie de sculptură şi desene, precum şi despre artistul ale cărui lucrări au fost aduse aici tocmai din Canada, ȋn mintea mea nu au rămas prea multe date concrete. Ȋn perioada imediat următoare am revenit pentru a face crochiuri după elementele decorative din interiorul casei dar şi după lucrările din expoziţie, şi … am avut surpriza să-l ȋntâlnim pe artist ȋn persoană, care a trecut pe la fiecare dintre cei prezenţi şi a făcut mici observaţii.
Impresia de atmosferă misterioasă pe care o creau lucrările aşezate ȋn acest spaţiu am păstrat-o şi acum când mă aflu ȋn postura de muzeograf la Centrul Cultural Nicăpetre şi cercetător al creaţiei acestui artist, deşi nu o mai regăsesc la fel de proaspătă. Privind ȋn urmă pot spune că a fost o ȋntânire cu consecinţe pe termen lung. Cred că acea primă impresie a declanşat reacţii ȋn lanţ, mult mai multe decât m-aş fi aşteptat la o primă ȋntâlnire cu nişte lucrări de artă de valoare.
La 7 ani ma mutam dintr-un orasel de munte din Harghita la Cluj. Orasul colorat cu cladiri inalte si multe masini mi-a placut si nu mi-a placut. In anii urmatori m-am obisnuit si am curs firesc in albia lui. Am facut impreuna cu prietena mea cea mai buna, Raluca o descoperire sezationala: muzeul de zoologie. “Hai la azi la muzeul cu animale”, organizam noi asa o zi perfecta. Si era! Incepeam aventura la intrare unde il rugam pe nenea portar sa ne lase gratis. In mod bizar, eram mereu numai noi doua in tot muzeul.
Sectiunea de inceput era cea a fluturilor exotici, imensi cu aripi albastru-electric; urmau apoi gazele infipte cu un ac in spate. Aceasta sectiune a fost inspiratie ulterioara pentru capitolului “om de stiinta”, cand incercam sa combin diverse insecte intre ele ca sa obtin o specie noua. Asta pe fundalul placilor de la Electrecord cu povestiri de Jules Verne.
Si intre alte minuni ma jucam o dupa-masa intreaga eu si prietena mea in locul acela: ursi polari, iezi cu doua capete, camila, tigri, vulturi cu privire cruda. Numai sectiunea de la final, cea cu fetusi in diferite stadii de dezvoltare nu ne placea. Ne era mila de bebelusii aceia cu bolnavi si nu prea intelegeam cum de ajunsesera acolo.
In vara am fost acolo iar, de data aceasta cu fiica mea. Eram -cum altfel- tot numai noi doua. Desi toate mi-au parut mai prafuite si mai sterse de culoare, fetita a facut ochii mari cand a dat la intrare de fluturii albastrii.
Si ma roaga si azi sa mergem iar la muzeul cu animale.
prima mea vizita la un muzeu a fost la Ipotesti.am fost uimita de frumosul scris caligrafic al luiMIHAI EMINESCU. dar in 2010 m- am aflat la vancouver,canada.era olimpiada sporturilor de iarna si municipalitatea a facut un cadou cetatenilor din vancouver.:acces gratuit la vancouver art gallery unde erau expuse 500 de lucrari ale lui LEONARDO DA VINCI. am stat la rand pentru a intra .erau tablouri si multe studii si scite ,multe studii anatomice cu adnotari si explicatii.scrisul marelui artist m a uimit.nu erau litere latine.am crezut ca e o limba veche.literele erau ca o dantelarie superba dar indescifrabila. la un moment dat o doamna din fata mea , admirand un desen care reprezenta un ochi cu sageti si adnotari ca in plansele de anatomie a scos o oglinda din poseta si a pus-o in fata textului.am intrebat de ce si mi a spus ca LEONARDO scria cu dexteritate texte care se puteau citi numai in oglinda sau texte cifrate si anagrame.am cumparat ilustratii cu desene si texte scrise invers de la standul de suveniruri