Muzeul Naţional Brukenthal găzduiește expoziţia de pictură “Doi” a artiştilor Dana Constantin şi Marcel Bunea la Galeria de Artă Contemporană din strada Tribunei, nr. 6, din Sibiu.

Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (1) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (9) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (8) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (7) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (6) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (5) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (4) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (3) Dana Constantin si Marcel Bunea Doi @ Muzeul National Brukenthal, Sibiu (2)DOI ARTIȘTI, UN SINGUR PARADOX

Prof.univ.dr. D.N.Zaharia

Deși, la o primă privire, expozitția deschisă de Dana Constantin și Marcel Bunea frapează prin viziunile apăsat contrastante ale celor doi expozanți, pe fond există mai multe elemente comune celor două personalități artistice (abstracția facând de faptul că ambii sunt cadre didactice care predau în învătământul superior de artă – la Timișoara și, respectiv, București).

Mai intai, este de observat accentul statornic pus pe tehnica artistică: sfidând parcă neglijarea deliberată a acesteia în cele mai multe din tendințele dominante ale artei contemporane, Dana Constantin și Marcel Bunea par să aspire cu tenacitate la recuperarea străvechiului concept de “tecne”, focalizat cu precădere pe virtuozitate și măiestrie, pe elaborare și aprofundare în exercitiul efectiv al creației. Comună este, apoi, sugerarea spațialității plastice exclusiv prin maniera picturală – este adevărat că prin procedee complet diferite: prin suprafețe plate parțial suprapuse, cu exploatarea subtilă a sugestiei de avansare spre privitor a culorilor calde, în cazul lui Marcel Bunea, și prin suprapunerea efectivă a numeroaselor planuri diferențiate cromatic care reverberează spațial, în cazul Danei Constantin.

Solidari par a fi cei doi expozanți și prin refuzul temerii persistente în arta occidentală cu privire la epuizarea acestui gen de artă reprezentat de pictură. Fară a ignora acest risc real semnalat de reputatul teoretician american Clement Greenberg cu multe decenii în urmă, Dana Constantin și Marcel Bunea argumentează, implicit, prin opera lor recentă, că există încă zăcaminte nevalorificate ale picturii ca gen artistic, dar aici apare o importantă deosebire între opțiunile celor doi artiști: Marcel Bunea este încredințat că pictura trebuie să revină la sursele ei primordiale, reprezentate de linie, formă și culoare, fără nici o concesie făcută altor tipuri de comunicare, în timp ce Dana Constantin recurge copios la simbolizare ca element indispensabil în tentativa artistului de a comunica cu privitorul – dacă nu un mesaj de inteles clasic – cel puțin unele din trăirile și gândurile care îl stăpânesc în timpul actului creator. Este evidentă aici disocierea netă între o abordare fizică a picturii și o abordare metafizică a acesteia în sensul lui Aristotel.

Cele două viziuni, care corespund unora din puținele direcții demne de interes din pictura contemporană, își au începuturile, pe de o parte, în preceptul ilustrat cu strălucire de Andy Warhol prin acel “nu căutați în spatele tablourilor mele căci nu veți gasi nimic”, și, respectiv, în cel al lui Marcel Duchamp din ultimii ani ai carierei sale, conform căruia esential în creația artistică este ceea ce putem descoperii dincolo de ceea ce vedem. Viziuni contradictorii, de bună seamă, care par a se exclude una pe alta, dar faptul nu trebuie sa ne contrarieze pentru că întreaga istorie a artei stă pe un teren minat cu asemenea paradoxuri care par a fi chiar sansa ei de revigorare periodică.

Dar, cum o probează expoziția pe care o avem în vedere, paradoxul în creația artistică sfârșeste prin a se dovedi o reconfortantă complementaritate: în timp ce Marcel Bunea, prin purismul pictural al tablourilor sale, descurajează orice tentativă de interpretare, Dana Constantin, prin simbolurile persistente în pictura sa, chiar dacă acestea se discern anevoie în materia picturală care fascinează mai întâi prin uimitoarea rafinare la care este supusă, stimulează interpretarea.

Incredintați că a trecut demult timpul când se putea face artă mizând doar pe vocația înscrisă înca de la naștere în zestrea lor genetică, Dana Constantin și Marcel Bunea sunt deopotrivă pasionați de cercetare în domeniul artei: ei înteleg că, mai întâi, să investigheze ce s-a facut relevant în multimilenara istorie a artei universale, pentru a vedea apoi ce se mai poate face astazi fară a esua în epigonism lamentabil sau, și mai trist, în reluări inocente de formule creatoare demult uzate prin supralicitare și mimetism. Procedând astfel, creația lor frapează printr-o prospetime diametral opusă acelui dèja vu care ne întampina nu tocmai rar în galeriile de artă consacrate, ca sa nu mai vorbim de spațiile improvizate pentru glorii de o zi.

Ar mai fi de adaugat că, în răspar cu tradiția care, cand propunea doi artiști într-o expoziție, reunea creatori din genuri distincte (un pictor și un sculptor, cel mai adesea), expoziția de acum reunește creația a doi pictori. Dar relația specială pe care am semnalat-o, de paradoxie ce sfârșește în complementaritate, provoacă privitorul obișnuit cu aprofundarea pe plan mental a actului creator la o reflecție asupra resorturilor și sanselor pe care le mai are astazi pictura. Este ceea ce distinge expoziția concepută de Marcel Bunea și Dana Constantin de cursul dominant în planul manifestărilor artistice de la noi.