Bucureștiul va primi un nou spațiu cultural, situat la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, inaugurat prin vernisajul expoziției “Povești în imagini, benzi desenate, comicsuri”. Respectând specificul instituției gazdă, Galateca va expune proiecte cu tematică, de la CARTE la ARTE, și își propune să promoveze cartea, ilustrația, grafica, fotografia, design-ul local și conceptele expoziționale multimedia. În paralel cu activitatea expozițională va găzdui ateliere, dar și seri de lectură și muzică.
Amenajarea interioară poartă semnătura arhitectului Radu Teacă și dezvăluie un interior alb, avantajat de spații vitrate ample și de poziționarea în incinta sediului Bibliotecii, aflat în vecinătatea Ateneului Român. Prima expoziție, desfășurată între 7 decembrie 2012 și 17 februarie 2013, a beneficiat de experiența curatorială a lui Alexandru Ciubotariu, alias Pisica Pătrată, fondatorul Muzeului Benzii Desenate. Astfel, “Povești în imagini, benzi desenate, comicsuri” propune 14 artiști reprezentativi, într-o manieră ce permite vizionarea formatului original în care autorii și-au gândit lucrările. Conceptul expozițional îi aparține arhitectului Attila Kim, care a semnat de-a lungul timpului numeroase expoziții din România și din afara țării.
“Cu o punere în scenă concepută special pentru noul spaţiu, Galateca aduce în prim-plan benzile desenate în formatul original în care au fost create, dar şi în stadiul de produs final: carte, album sau revistă”, a declarat Alexandru Ciubotariu, curatorul primei expoziții.
“Astfel, putem încerca o decodare a felului în care au fost imaginate aceste bijuterii grafice, ce nu au fost gândite pentru a fi expuse, ci pentru a fi publicate”, a continuat el.
Exponatele, unele dintre ele prezentate pentru prima dată publicului, acoperă o perioadă de 90 de ani de evoluție a benzii desenate și poartă semnăturile Ary Murnu, Burschi Gruder, Puiu Manu, Livia Rusz, Matty Aslan, Radu Duldurescu, Sandu Florea, Ioan Mihăescu, Mircea Arapu, Valentin Tănase, Tudor Popa, Alexandru Ciubotariu, Matei Branea și Cristian Dârstar.
O aplicație pentru iPAD creată pentru Galateca permite vizualizarea unor noi episoade semnate de autorii expuși și completarea expoziției cu multe informații și imagini. Sandu Florea (inker principal la Marvel și DC Comics), este prezent în expoziție printr-o lucrare puțin cunoscută, gândită pentru poezii semnate Nichita Stănescu, pe care Muzeul Benzii Desenate a editat-o sub forma unei cărţi obiect (în 80 de exemplare prețioase, înseriate după tirajul original de litografie).
“Galateca este o noutate în spațiul cultural românesc prin abordarea sa de la Carte la Arte, dar și prin faptul că vom integra în expoziții o multitudine de evenimente, design de obiect inspirat din exponate, ateliere tematice și multimedia” explică Iulia Gorneanu, Project Manager. “Ne propunem să promovăm artiștii și designerii români, iar proiectul se va dezvolta în etape, urmând ca în scurt timp să accentuăm puternic segmentul dedicat design-ului local”, a adăugat Iulia Gorneanu.
Expuse în regim de muzeu, benzile desenate alese de curator au inspirat o colectie de obiecte, de la agende și afișe la cărți postale sau bijuterii în stil BD. Pe durata expoziției Galateca a pregătit lansări de proiecte editoriale BD, ateliere de creație și evenimente de celebrare a design-ului de obiect.
galateca.ro
Recent Comments