“Culture + Creative Industries”
EUNIC Cehia, ICR PRAGA, DOX – Centrul pentru Artă Contemporană
27-28 noiembrie 2012
În perioada 27-28 noiembrie va avea loc la Praga seria de evenimente EUNIC în cadrul programului “Culture + Creative Industries”. Institutul Cultural Român din Praga susţine participarea curatorului Cosmin Năsui la acest eveniment internaţional.
Culture Plus este o serie de evenimente prin care EUNIC şi partenerii locali îşi propun să investigheze modalităţile prin care cultura contribuie în alte domenii. În cadrul Culture Plus sunt invitaţi experţi din diferite ţări europene, astfel ideile, opiniile şi experienţele din toată Europa sunt luate în considerare şi prezentate public. Programul cuprinde expoziţii, prelegeri, prezentări şi workshopuri susţinute de profesionişti din România, Cehia, Spania, Estonia, Olanda, Franţa, Finlanda.
Reprezentarea României este asigurată de curatorul şi criticul de artă român, Cosmin Năsui care va susţine o prezentare şi dezbatere cu artişti şi profesionişti din domeniu intitulată „The Soft Power of the Art Market”. Acesta va avea loc miercuri, 28 noiembrie, la sediul Centrului Ceh din Praga.
—
Cosmin Năsui a absolvit Universitatea de Artă din Bucureşti şi are o bogată experienţă în domeniu, atât ca manager şi curator, cât şi ca reviewer şi critic. În momentul de faţă este manager la unul dintre cele mai mari portaluri de artă din România, Modernism.ro şi al propriei galerii. Este interesat de aducerea artei româneşti contemporane în prezent, din punct de vedere al conceptului, subiectului şi tehnicii, de prezentare a artiştilor români contemporani ca valori internaţionale şi de crearea şi dezvoltarea de proiecte curatoriale naţionale şi internaţionale.
Programul conferinţei şi a workshopurilor se află aici.
Pentru mai multe detalii, consultaţi: http://www.icr.ro/eunicnov2012
Contact:
Institutul Cultural Român din Praga
Růžová 1416/17, Nové Město, 110 00 Praga 1
Tel.: 00420 222 523 096
E-mail: [email protected]
Recent Comments