Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea de Artă din Budapesta (MKE) organizează în perioada 19 noiembrie – 7 decembrie 2012, expoziţia Interpixels aparţinând unui număr de şase studenţi ai instituţiei maghiare de învăţământ superior artistic.  Vernisajul expoziţiei va avea loc la Galeria Casa Matei, luni, 19 noiembrie 2012, ora 19.00 şi va fi precedat de conferinţa cu titlul „Studiile curatoriale la răscruce”, prezentată de dr. János Szoboszlai, şef de catedră în cadrul Facultăţii de Teorie a Artei (MKE), care va avea loc în Sala Mare a Casei Matei cu începere de la ora 17.

Prezenţa lucrărilor studenţilor din Ungaria în spaţiile Galeriei Casa Matei reprezintă o premieră atât sub aspectul colaborării dintre cele două instituţii de artă, cât şi sub cel al curatorului expoziţiei, un „curator” colectiv format din studenţi masteranzi ai Facultăţii de Teorie a Artei Contemporane şi Studii Curatoriale din cadrul MKE.

Expoziţia este rezultatul proiectului seminarului Practica Organizării Expoziţiilor, iar la baza realizării selecţiei stă observaţia că mulţi studenţi experimentează tehnici noi, care completează mediile tradiţionale caracteristice fiecărei specializări în parte.

În lucrările prezentate publicului clujean este vizibilă siguranţa cu care artiştii tinerei generaţii folosesc tehnicile şi motivele lumii digitale.

Creaţiile multimedia din expoziţia Interpixels aparţin studenţilor Attila Ács, Máté Fillér, Tünde Horváth, József Gergely Kiss, Noémi Mondik şi Bence Pálinkás, manifestarea în sine punând bazele viitoarei colaborări dintre UAD Cluj-Napoca şi MKE Budapesta care va consta în desfăşurarea unor acţiuni comune între reprezentanţii celor două instituţii.