Vineri, 13 aprilie 2012, la Galeria Naţională de Artă Zachęta din Varşovia va avea loc vernisajul expoziţiei Emotikon a artiştilor Robert Rumas şi Piotr Wyrzykowski, rezultat al călătoriei întreprinse de aceştia în 2011 în jurul Mării Negre – în Turcia, Georgia, Ucraina şi România. Expoziţia îşi propune să fie un joc al emoţiilor prin prezentarea unor locuri diferite din punct de vedere geografic, cultural şi etnografic.

 

Prezent în Polonia cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia, Elvis Rromano (pe numele său adevărat Tudor Lakatoş), unul dintre personajele expoziţiei, va susţine un concert în deschiderea evenimentului. Cunoscut pentru interpretarea cântecelor lui Elvis Presley, Tudor Lakatoş a fost intervievat de cei doi artişti polonezi, iar filmuleţele cu aceste înregistrări pot fi văzute în expoziţie.

 

Programul educaţional care însoţeşte expoziţia cuprinde şi o serie de proiecţii ale unor filme româneşti: Cea mai fericită fată din lume, regia Radu Jude, Furia, regia Radu Muntean, California Dreamin’, regia Cristian Nemescu.

 

Institutul Cultural Român de la Varşovia nu se află la prima colaborare cu Galeria Naţională de Artă Zachęta, una dintre cele mai prestigioase instituţii de profil din Polonia, aici fiind organizată, în 2008, expoziţia Dada East?Contexte româneşti ale dadaismului.