Editura Idea şi revista Idea artă + societate au plăcerea să vă invite la lansarea, în premieră la Cluj, a ediţiei româneşti a unei cărţì cu adevărat importante, credem noi, pentru şi despre cultura noastră, pentru dezbaterile intelectuale, politice, ideologice pe marginea ei.

Claude Karnoouh, Inventarea poporului-naţiune. Cronici din România şi Europa Orientală 1973-2007, Idea Design & Print, Cluj, 2011

O carte indispensabilă pentru înţelegerea, sub multiple unghiuri – antropologic, istoric, politic şi filosofic –, a înscrierii societăţii noastre în modernitate, deopotrivă cea culturală, sociopolitică, economică şi tehnică. Mai mult decît reconstituirea riguroasă a genezei politico-culturale specifice a naţiunii-etnie şi a statului său naţional, este vorba despre o reflecţie asupra transformărilor aduse societăţii româneşti de experienţa istorică generală a Estului Europei în ultimele două secole şi, mai ales, în decursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. O carte importantă, deci, şi pentru înţelegerea înscrierii noastre în prezentul modernităţii noastre tîrzii, “postcomuniste”, “europene”, “globalizate”.

Lansarea va avea loc luni, 12 decembrie 2011, orele 17, la Turnul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 35, Cluj-Napoca, în prezenţa autorului. Vor mai lua cuvîntul pe marginea cărţii: Aurel Codoban (filosof şi profesor universitar), Corina Iosif (etnolog, cercetător) şi Adrian T. Sîrbu (filosof, cercetător, redactorul cărţii).

Din prefaţa semnată de reputatul istoric al ideilor Sorin Antohi:

„O consider și astăzi, la douăzeci de ani de la prima lectură, una din cele mai bune analize ale culturii și societății românești publicate vreodată, ca și o reflecție inovatoare și fundamentală asupra întîlnirii arhaismului est-european cu modernitatea, asupra rezultatului ineluctabil și în esență metapolitic al acestei ciocniri istorice și metafizice amorsate de Aufklärung, instituționalizate sistematic de proiectele succesive de modernizare (moderne, moderniste – fasciste ori comuniste –, postmoderne) – dispariția comunităților țărănești.”

„Mai exact, e vorba de două cărți în una, corespunzătoare celor două jumătăți ale titlului original: (a) capitolele III-V, o incredibil de inteligentă și lucidă analiză a etnismului național românesc (de la caracterologia națională, trecând prin folclorism, la ceea ce eu numesc «ontologie etnică» – operele lui Blaga, Băncilă, Vulcănescu, Cioran, Noica –  primul și ultimul sînt examinați magistral de autorul francez); și (b) capitolele I-II și VI, o mereu captivantă și adesea mișcătoare colecție de note de călătorie, notații pe baza conversațiilor cu «băștinașii» din tot spectrul antropologic, de la țărani săraci și țigani la intelectuali […] (caracterul interdisciplinar, intergenerațional și intercultural al scrierilor lui Claude Karnoouh solicită cititori pe măsură),  impresii fulgurante și observații etnologice, scrise cu eleganța lui Paul Morand, cu profunzimea analitică «spectrală» a lui Keyserling și cu pătrunderea lui Troțki (v. scrierile sale despre România din epoca războaielor balcanice).”

Predecesorii străini ai lui Claude Karnoouh, călători mai mult sau mai puțin grăbiți printr-un tărîm pentru ei oarecum anistoric ori aflat (pe vecie?) în zorii istoriei, aveau asupra României și românilor o perspectivă care, chiar dacă marcată eventual de simpatie pentru «obiectul» lor, nu se eliberase întrutotul de orientalism (în sensul discuției lansate de Edward Said), poate și fiindcă prietenii și ghizii lor români erau ei înșiși marcați […] de acel tip de «auto-orientalism» – adică de un orientalism, dacă nu chiar de un stigmat, interiorizat – exprimat deja în formă clasică de Pompiliu Eliade încă din primele pagini ale marii sale cărți despre influența franceză în Principate, pagini […] hrănite de insecuritatea lor identitară (formulată definitiv de Cioran în forma unui scandal ontologic, nu doar istoric și psihologic: «Comment peut-on être Roumain?»). Spre deosebire de ei, Claude Karnoouh a ajuns mult mai aproape de «intimitatea culturală» (Michael Herzfeld) a românilor – «personaje», «subiecte-obiecte» de studiu, cititori, studenți, prieteni, dușmani etc. –, mergînd pînă la cunoașterea lor «din interior», dincolo de idealizare, exotizare ori diabolizare. Această apropiere, excepțională și la româniștii români (care, în plus, văd numai români pe teritoriul statelor naționale românești succesive, așteptînd ca româniștii străini să facă la fel și să stabilească o relație exclusivă, apologetică, eventual fuzională, cu românii), obținută în lungi ani de cercetare pe teren și de relații strînse cu românii și cultura lor (precum și de deschidere către celelalte grupuri etnice și culturi «conlocuitoare» […]), definește multe din scrierile lui Claude Karnoouh – inclusiv cele critice, fiindcă autorul și-a cîștigat dreptul de fi la fel de critic ca noi atunci cînd vorbește despre lumea noastră –, atingînd o expresie emblematică prin căldura aproape sentimentală a paginilor finale din cartea de față, printre cele mai emoționante din cîte s-au scris despre satul românesc.”

„O carte atît de substanțială nu are nevoie de abundente explicații liminare. Stă foarte bine în picioare, iar prin epilogul din 2007 se leagă de întreaga problematică abordată de autor în opera lui. […] Claude Karnoouh reușește să ajungă, printr-un admirabil efort de analiză și sinteză, de la etnologia la ontologia (etno-)națiunii române moderne. Cheia acestui parcurs se găsește în două elemente cruciale: (a) descoperirea lui Herder (în România!) de către un autor francez care altminteri fusese educat să vadă în națiune rezultatul unui contract social negociat în permanență (cu faimoasa expresie a lui Renan, națiunea e un plebiscit cotidian); (b) tendința meditațiilor românești despre caracterul național de a ieși din orizontala cadrelor sociale, geografice și istorice, pentru a se înălța pe verticala unei ontologii etnice […]. Pentru orice etnolog francez, și cu atît mai mult pentru un discipol al lui Claude Lévi-Strauss, între etnic și național nu există decît eventual o vagă legătură aflată perpetuu în stare de flux, care se construiește, deconstruiește și reconstruiește în spațiul politic și în imaginarul social; pentru un cititor german și est-european al lui Herder, între etnic și național se pune semnul echivalenței.  Claude Karnoouh a păstrat din reflecția franceză ideea discontinuității dintre etnic și național, introducînd în acest clivaj cultura, politica, societatea. În sens hegelian (un Hegel citit prin Heidegger), Istoria. Aceste elemente au fost inspirate de meditația asupra noțiunii herderiene de Volksgeist și modulate de experiența trăită precum și de reflecția asupra arhaității, așa cum s-au desfășurat ele într-un colț al Europei de Est, România.”

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.