Comitetul Naţional Român ICOM a organizat, în anul 2011, cea de a 12-a ediţie a concursului pentru Premiul Comitetului Naţional Român ICOM, premiu care este acordat autorului concepţiei tematice a unei expoziţii organizate în anul precedent, de un membru al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM) din România.

În acest an, juriul a fost alcătuit din: Adrian Majuru (muzeograf, Muzeul Municipiului Bucureşti), Dumitru Murariu (director general, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“), Raluca Neamu (şef secţie, Muzeul Naţional de Artă al României), Virgil Ştefan Niţulescu (director general, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM), Dan Octavian Paul (şeful Laboratorului zonal de restaurare-conservare Timișoara, Muzeul Banatului, trezorier al Comitetului Naţional Român ICOM), Viorel Rău (director general, Muzeul Naţional „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar“), Cristian Scăiceanu (director adjunct, Muzeul Naţional Filatelic), Florin Sicoie (director, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, membru în Biroul Comitetului Naţional Român ICOM) şi Alis Vasile (manager pentru proiecte artistice, Consiliul Britanic).

Au fost înscrise în concurs şapte expoziţii (în ordinea înscrierii în concurs):

  1. Chipuri ale istoriei (1848-1918) de Adrian Stan, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
  2. Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului de Ligia Fulga, organizată de Muzeul de Etnografie Braşov.
  3. De la primele scrieri până la multimedia. O scurtă istorie a comunicării şi mai mult… de Laurent Chrzanovski, organizată de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi Institutul Multimedia Româno-Elveţian.
  4. Muzeu fără bariere – Program de educaţie muzeală de Rodica Silvia Pop, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.
  5. Muzeul memorial „Constantin şi Ion Stere“ de Doru Mareş, Monica Cârstea, Sorin Lungu, Liliana Petrea, Gabriela Nicolau, Elena Costache, Corina Mărăşescu şi Mioara Borcea, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
  6. Ceramica din Transilvania. Secolele XVII – XXI de Karla Roşca, organizată de Complexul Naţional Muzeal ASTRA.
  7. Van Eyck – Memling – Brueghel: capodopere ale picturii din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal de Alexandru Sonoc şi Jacek Kriegseisen, organizată de Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu.

Juriul a constatat că toate cele şapte expoziţii îndeplinesc condiţiile de înscriere la concurs, între care: să fi fost deschise în anul 2010 şi să fi avut drept autori ai concepţiilor tematice sau drept organizatori, membri ai Comitetului Naţional Român ICOM.

După încheierea dezbaterilor privind fiecare expoziţie în parte, juriul a hotărât să acorde o menţiune pentru programul educaţional Muzeu fără bariere – Program de educaţie muzeală, organizat în perioada 15 februarie – 15 decembrie 2010, doamnei Rodica Silvia Pop.

Premiul Comitetului Naţional Român ICOM pentru expoziţii temporare a fost acordat domnului Laurent Chrzanovski, pentru expoziţia itinerantă De la primele scrieri până la multimedia. O scurtă istorie a comunicării şi mai mult…, deschisă, pentru prima dată, la 18 februarie 2010 la Muzeul Civilizației Dacice și Romane.

Premiul Comitetului Naţional Român ICOM pentru expoziţii permanente a fost acordat doamnei Ligia Fulga, pentru Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, inaugurat la Braşov, la  29 octombrie 2010.

Preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM

Dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.