În lunile iulie şi august, Palatul Mogoşoaia propune copiilor o Vacanţă în parc, cu spectacole gratuite de teatru de păpuşi şi invitaţii la numeroase ateliere de creaţie.

Evenimentele urmează a se desfăşura în perioada 09.07-31.08.2011, sâmbăta, intre orele 11,30 – 17,00 şi duminica, între orele 11,30 – 17,00.

Atelierul de creaţie pentru copii este o modalitate interactivă prin care cei mici deprind tehnici artistice, precum: schiţa, desenul, pictura, linogravura, modelajul in lut, lectura expresivă. Proiect coordonat de Adriana Scripcaru, şi Aura Cosoreanu, artist plastic. În acest program copiii sunt încurajaţi să comunice între ei şi să experimenteze pictura colectivă.

Pentru teatrul de păpuşi a fost invitată trupa Muşchetarii, prin intermediul căreia copiii vor pătrunde în lumea fascinantă a poveştilor în care se vor întâlni personaje favorite din universul animalelor, cu prinţi şi prinţese.

Programul trupei Muşchetarii cuprinde următorul repertoriu: Elefănţelul curios, Povestea porcului, Albă ca zăpada, Mica sirenă, Pupăza din tei, Aladin şi lampa fermecată, Cavalerul jucăriilor şi Prinţul fermecat.

Invităm pe copiii între 3 şi 10 ani, pe părinţi şi bunici, la teatru şi creaţie!

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului

Strada valea parcului 1, Mogosoaia, Ilfov

Tel.021-3506620, fax 021-3506618