Ediţia a XI-a

Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca în parteneriat cu Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca organizează în perioada  26 iunie –  6 iulie 2011 EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UAD. Vernisajul va avea loc duminică,  26 iunie 2011, ora 18:00 la Expo Transilvania, putându-se viziona peste 2500 de lucrări aparţinând absolvenţilor ciclurilor de studii de licenţă şi de master ai Universităţii de Artă şi Design de la secţiile Pictură, Pictură murală, Sculptură, Grafică, Foto – Video – Procesarea computerizată a imaginii, Conservare – Restaurare, Pedagogia artelor plastice şi decorative, Ceramică – Sticlă – Metal, Arte Textile – Design Textil, Modă – Design Vestimentar şi Design. Cu aceeaşi ocazie, anterior Expoziţiei Absolvenţilor, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca organizează Gala Absolvenţilor de Fashion Design, sâmbătă, 25 iunie 2011, începând cu ora 20:00 în incinta Grand Hotel Italia.

Organizarea EXPOZIŢIEI ABSOLVENŢILOR serveşte misiunii fundamentale a UNIVERSITĂŢII DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA, aceea de formare a profesioniştilor în domeniul artelor plastice, al artelor decorative şi al designului. Considerăm această manifestare ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente academice artistice clujeane în care tinerii absolvenţi fac dovada talentului, a educaţiei şi a experienţei profesionale pe care le-au dobândit, evenimentul repetat anual definind caracterul şi individualitatea fiecărei generaţii de artişti absolvenţi.

Prin intermediul acestui eveniment şi a generoasei posibilităţi de expunere puse la dispoziţie de Expo Transilvania se oferă absolvenţilor şansă de a se reprezenta şi de a fi vizibili în cadrul celui mai important şi consacrat eveniment artistic universitar. Spaţiul de expunere de care dispune unversitatea devine un adevărat centru de artă contemporană, singurul de asemenea anvergură din România. Fiecare din cei 188 de absolvenţi de nivel licenţă şi 110 de absolvenţi de nivel master beneficiază astfel de posibilitatea de a-şi crea propria expoziţie personală într-un cadru general şi generos.

Evenimentul Expo Transilvania constituie o adevărată rampă de lansare pentru absolvenţii UAD atât în domeniul artistic cât şi al inserţiei pe piaţa muncii, mulţi dintre aceştia fiind angajaţi de importante companii private sau de firme de prestigiu din domenii precum publicitatea, mass-media, designul de ambient, designul interior sau de produs, industria textilă sau cinematografică, sau fiind selectaţi de diverşi curatori sau galerişti pentru a expune în galerii naţionale şi internaţionale. Aceste oportunităţi se dezvoltă ca urmare a consecvenţei rezultatelor artistice deosebite obţinute în timpul anilor de studiu dar şi prin prezenţa lor şi vizibilitatea eficientă conferită de evenimentul Expoziţia Absolvenţilor.

De asemenea, ţinem să menţionăm că studenţii mai jos menţionaţi, cărora în cadrul cursului festiv de sâmbătă, 18 iunie 2011, li s-a decernat diploma onorifică MAGNA CUM LAUDE, s-au remarcat şi se bucură de aprecierea cadrelor didactice pentru performanţele atinse în timpul studiilor:

Studii universitare licenţă: Băieş Radu şi Cuibus Alex (Pictură), Cozma Raluca şi Tamba Florin (Sculptură), Botar Maria (Grafică), Cucuiet Ana – Monica (Conservare – Restaurare), Pintea Cătălina şi Tămaş Dan (Foto- Video), Ghermăneanu Claudiu (Pedagogia artelor plastice şi decorative), Cociş Ioana Andreea, Olaru Teodora şi Vulea Victoria – Valentina (Design), Balint Valentin – Francisc şi Munteanu Cristina (Ceramică – Sticlă – Metal), Nyakas Beatrix (Arte textile – design textil), Ivaz Cristina-Violeta şi Hriţcu Maria (Modă – Design vestimentar).

Studii universitare de masterat: Badea Anca-Ioana şi Bădiţă Dragoş-Alexandru (Pictură), Hulea Darius şi Mocanu Emilian (Sculptură), Muntean Ada (Grafică), Lukács Beata-Katalin (Conservare – Restaurare), Barabás Zsuzsána (Foto – Video), Berbecariu Bogdan (Design), Sincă Nina şi Surducan Ileana (Ceramică – Sticlă – Metal), Chetrari Mihaela (Arte textile – design textil), Curcan Cristina şi Tompos Agota (Modă – Design vestimentar).

Expoziţia absolvenţilor uad Cluj-Napoca mizează pe impactul produs asupra publicului larg şi îşi asumă un rol de dinamizare a spaţiului cultural clujean printr-o producţie artistică originală de talie internaţională.

GALA UAD

FASHION DESIGN 2011

25 IUNIE, ORA 20, GRAND HOTEL ITALIA, CLUJ-NAPOCA

Departamentul Modă – Design vestimentar al Universităţii de Artă şi Design, Cluj-Napoca organizează cea de-a XVII-a ediţie a Galei UAD Fashion Design, ce va avea loc sâmbătă, 25 iunie 2011, ora 20.00 la  GRAND HOTEL ITALIA.

Gala UAD – Fashion Design este un eveniment important în peisajul învăţământului universitar artistic din România, având deja 17 ani de existenţă. Într-un centru universitar de mare tradiţie în artă şi cultură, existenţa unui asemenea eveniment creează un cadru optim pentru prezentarea, expunerea şi susţinerea lucrărilor viitorilor artişti care vor îmbogăţi imaginea artei şi a modei contemporane.

În acest an suntem onoraţi că evenimentul va avea loc într-un spaţiu special şi anume GRAND HOTEL ITALIA. Încă de la prima ediţie producătorul evenimentului este Dl. Dr. Matei Miko, prin Asociaţia Culturală Transilvania Fashion.

Prototipurile colecţiilor au fost realizate în cadrul Departamentului Fashion Design – Atelier UAD care a asigurat suportul tehnic şi transpunerea câtorva colecţii, celelalte fiind transpuse cu sprijinul unor parteneri importanţi din industrie care ne sunt alături în fiecare an. Toate ansamblurile vestimentare vor fi prezentate pe manechine profesioniste din cadrul agenţiei Transilvania Fashion.

În cadrul Galei vor fi putea fi vizionate 20 de colecţii de Diplomă coordonate de lect. univ. drd. Elena Basso Stănescu şi prep. univ. drd. Lucian Broscăţean, precum şi 8 colecţii de Masterat coordonate de prof. univ. dr. Radu Pulbere şi lect. univ. drd. Elena Basso Stănescu. Gala se va încheia cu fashion show-ul brand-ului Jolidon, Partener Oficial al evenimentului şi cu decernarea premiilor oferite de sponsori şi colaboratori.

Specificitatea acestei ediţii constă în faptul că majoritatea absolvenţilor sunt finalişti şi laureaţi în cadrul unor importante competiţii naţionale şi internaţionale : calificare a 3 masteranzi – Teodora Baciu, Ovidiu Pop, Constantin Băbeanu, în finala concursului Pasarela „Espoir Mode” 2011; premiile I, II – Ioana Davidoaia şi Ana Lazăr în selecţia naţională a  Concursului „Young Creative Chevrolet”  2011, calificarea a 6 studenţi ai anului III – Găldean Silvia, Hriţcu Maria, Lazăr Ana, Negruţ Călina, Popescu Estera, Tamaş Alexandra, în finala prestigioasei competiţii internaţionale ARTS OF FASHION 2011; calificarea studentei Mirela Frişan în cadrul consursului E-Community and e-Design Contest for Fashion & Textile Students in Europe; calificarea studentei Mioara Buda în finala concursului HRD Awards 2010 – International Diamond Jewelry Competition.

Realizarea evenimentului este posibilă datorită sprijinului acordat de către sponsori şi parteneri care susţin în fiecare an Gala, contribuind la crearea  unei platforme de promovare şi o conexiune între absolvenţi şi mediul profesionist al modei. În fiecare an, cei mai buni absolvenţi sunt premiaţi prin internship-uri şi participări la prestigioase evenimente naţionale şi internaţionale.

////////////

Premii, burse, expoziţii şi participări la competiţii internaţionale ale studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca

licenţă şi master 2011

În perioda studiilor universitare (licenţă şi master), studenţii UAD s-au remarcat la nivel internaţional prin obţinerea unor  burse sau distincţii importante la competiţii de profil.

Pictură

Bursele ICR “Vasile Pârvan” 2010-2011

Robert Fekete (Master, an II), Toma Sergiu (Master, an II)

Peggy Guggenheim Internship Program 2008

Ioana Iacob (Master, an II)

Expoziţii Mie Lefever Gallery, Gent , 2009, 2010

Ioana Iacob, Robert Fekete, Toma Sergiu, Dragoş Badiţă, Alexandra Bodea (Master, an II)

Grafică

Young Creative Chevrolet 2011 – Locul I

Ada Muntean (Master, an II)

Arte textile – Design VESTIMENTAR

Arts of Fashion Competition San Francisco

Finalişti 2011Anul III Design Vestimentar

Ana Alexandra Lazăr, Alexandra Tămaş, Negruţ Călina, Galdean Silvia, Popescu Catrinel Estera

Maria Hriţcu

Finalişti 2010 – Master Anul II

Agota Tompos

Competiţia Young Creative Chevrolet 2011

Locul I – Ioana Davidoaia (Anul III Design Vestimentar)

Locul II –Ana Lazăr (Anul III Design Vestimentar)

Design

Peugeot Design Competition 2011 – “You design, Peugeot builds!”

Ana Maria Abrudan (Master, an II)

Concursul Design pentru mobilier de avangardă,  organizat de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), ediţia a IX-a cu tema “Mic mobilier pentru habitat” : Berbecaru Bogdan (Master, an II)

Participări la concursuri internaţionale

ESSL Art Award CEE 2011

Youth In Europe – a V-a ediţie a Bienalei Europene de Postere

Festivalul Internaţional de Artă Video Casablanca

Festivalul Pasarela 2009

HRD Awards 2010

Absolvenţi ai UAD colaborează cu instituţii de profil artistic precum:

Galeria Laika Cluj-Napoca

Galeria Ivan Bucuresti

Galeria Şoimi Patriei Cluj-Napoca

Slag Gallery, New York, SUA

Mie Lefever Gallery, Gent, Belgia

Nicodim Gallery, Los Angeles, SUA

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.