ArtPoint Gallery – Kulturkontakt Austria
Statement: I Advocate FEMINISM[1]
Curatoare: Olivia Nitis
Artisti: Elena Kovylina (RU), Igor Grubic (HR)& Lana Cmajcanin (BA), Patricia Teodorescu (RO)
Vernisaj: 11.01.2011, h. 19.00
Perioada expozitiei: 12.01. – 25.02.2011
Program galerie: Lu – V, h 14.00 – 18.00
Adresa: Galerie ArtPoint, Universitätsstraße 5, 1010 Wien
www.kulturkontakt.or.at/artpoint
Expoziţia “ Statement: I Advocate Feminism” pune in dezbatere problema identitatii feministe, considerata adesea in spatiul occidental, dar si in tarile est-europene, incomoda si inadecvata, insa, realitatea concreta la nivel socio-politic, inca solicita pledoarii in favoarea feminismului.
Feminismul reprezinta un angajament socio-politic si implica nu doar problematici specifice femeilor, ci si o intelegere a necesitatii parteneriatului intre femei si barbati cu scopul de a pune capăt discriminarilor, sexismului si a sitemului patriarhal. Desi vorbim de sisteme patriarhale acestea nu favorizeaza toate clasele de barbati.
Oricine poate sutine Feminismul in acelasi timp cu ecologismul sau fenomenul incalzirii globale. Prin pledoaria in favoarea Feminismului mutam atentia de la cine are dreptul de a se numi Feminist/Feminista, de la un aspect de identitate personala si auto-definire, la ce inseamna Feminism si la actiune Feminista.
Este sexismul o forma de opresiune incheiata? Nu mai putem vorbi despre exploatarea femeilor? Nu traim inca in sisteme patriarhale?
Este important sa te numesti Feminist/Feminista sau sa actionezi ca atare? Dincolo de denumire, daca alegi sa spui Nu opresiunii femeilor, sau violurilor din Bosnia Hertegovina, sau dependentei economice a femeilor fata de barbati, la finele zilei esti ceea ce intelegi din realitatea politica si actiunile care iti reflecta principiile.
Instalatia artistilor Igor Grubic si Lana Cmajcanin intitulata “I begged them to kill me”/ “I-am implorat sa ma omoare” se refera la violarea in masa a femeilor si fetelor in timpul războiului din Bosnia şi Herţegovina. Lucrarea se concentrează pe de o parte, asupra fenomenului in sine ca o metodă deliberată de război, dar ridica, de asemenea, problema tratarii victimelor de razboi, tinand cont de tabuul social in relatia viol-victima, cu consecinte grave asupra victimelor, care suporta excluzinea sociala, in lipsa unui sprijin adecvat si a unor legi non-discriminatorii. Cifra 20.000 corespunde numărului oficial al victimelor abuzurilor în timpul războiului din Bosnia-Herţegovina. Se presupune că cifra reală este mult mai mare.
In lucrarea sa video „Red Pomegranates” / „Rodiile rosii” artista Elena Kovylina reflecta asupra incompatibilitatii dintre mediul urban si matricea traditionala a relatiilor interumane pe fondul unui ritual de nunta. Contrastul de ritm, ruptura aparenta dintre cele doua lumi, cea in care o mireasa calareste un magar si mediul urban agresiv al unei sosele cu camioane si masini conduse de barbati, dezvaluie, la o analiza mai atenta, esenta unei realitati patriarhale neschimbate in timp. Evolutia tehnologica nu garanteaza o evolutie la nivelul mentalitatilor. Lucrarea este un re-make al unui performance al artistei din 1999 din Yerevan.
Patricia Teodorescu se concentreaza mai degraba asupra capacitarii si nu a victimizarii in combaterea discriminarilor. Instalatia sa video „Freedom she said” este expresia unei meditatii serioase asupra rolului femeii in societatea contemporana, nu doar in relatie cu barbatii, ci mai ales cu ea insasi.
[1] Trecerea de la expresia “Sunt feminista/feminist” catre “Sutin feminismul” poate servi drept strategie utila de a elimina concentrarea asupra identitatii si stilului de viata. Ar putea servi drept cale prin care femeile care sunt preocupate de feminism, precum si de alte miscari politice, sa isi exprime sprijinul evitand structurile lingvistice care favorizeaza un anume grup. Ar putea incuraja si o mai adanca explorare in teoriile feministe. hooks, bell, 2000, Feminist Theory, From Margin to Center, Pluto Press, London, UK
Recent Comments