De patru ani există şi în România un experiment curatorial de anvergură, ce depăşeşte orice efort al oricărei bienale de artă româneşti, ori al oricăror evenimente de amploare ale instituţiilor de cultură susţinute prin resorturile publice ale statului.

Noaptea Albă a Galeriilor reuneşte în fiecare an un număr impresioant de manifestări expoziţionale, anul acesta 40, dedicate aproape în exclusivitate acestui moment de puternică injectare cu adrelanină creativă a scenei şi pieţei de artă contemporană din România.

În acest unic moment anual toţi jucătorii activi de pe piaţa de artă strălucesc ca într-un campionat sportiv cu cele mai provocatoare experimente artistice, din aproape întreg anul. Dincolo de experimental social asumat de a ameliora accesul publicului larg către artă, în această noapte scena artistică este unită prin diversitate şi prin publicul ce are poate singura ocazie de a alege şi stabili la fierbinte ierarhii subiective.

Cu siguranţă există şi componenta de maraton, însă pentru cineva însetat de vizualitate aceasta este unica ocazie de a satisface a excesul bucuriei vizuale. Asta pentru că oricum ai face turul, complet ori incomplet nu prea ai cum să nu întâlneşti ceva  aproape pe gustul tău. Oricum e aproape de la sine înțeles că scena artei contemporane româneşti are nevoie de acest tip de cantitate de evenimente singura care poate alcătui, desigur în timp, o bază firească pentru calitate.

Marii Absenţi…

Trecuţi de peste doar zece ani de la imaginea de “riders of the storm” cum îi numea Adrian Guţă, teoreticianul artei anilor ‘80 în RO, la artişti care călătoresc după lucrările lor sau odată cu ele, ajunşi apoi formatori de opinie ce s-au făcut cunoscuţi şi trăiesc din urma celor care au apreciat experimentele artei lor, câteva astfel de personaje cheie au ales să nu înţeleagă la nivel elementar experimentul curatorial numit NAG. Trist este că emit păreri din această poziţie fără să aibă curiozitatea de a vizita măcar expoziţiile. Trist este doar pentru ei şi atât. Câţiva galerişti sunt dispuşi să-i invite la mese rotunde, pentru a nuanţa contrele prin dezbateri, însă dacă nu sunt interesaţi de expoziţii, mesele rotunde devin inutile.

… şi publicul zombie

Dan Perjovschi spune că NAG este “o capcană pentru somnambuli… pentru public zombie”, şi că “să fim serioşi, toată lumea ştie că nu există 37 de galerii”, ori că “10 locuri sunt vizitate şi au program coerent (şi după ce trece noaptea)”. Flagrant este că tocmai un artist “experimentalist” încearcă să discrediteze cele 40 de proiecte de galerii, spaţii expoziţionale care ar putea toate exploda în realitatea zilei, şi mai toate reuşesc să o facă cu un efort exemplar low-no budget. De maximă importanţă este această şansa pe care cele 40 de galerii ori spaţii expoziţionale reuşesc să o atragă prin vizibilitatea proiectelor lor, unele dintre ele fixându-se în memeoria colectivă mai puternic decât o fac galeriile cu tradiţie.

Într-un context în care galeriile nu sunt prea dinamice plusul pe care acestea îl aduc este tocmai dinamismul.

Oricine este deranjat de Noaptea Albă a Galeriilor ar putea organiza o Zi a Galeriilor, ori un instrument de măsurat calitatea expozițiilor altul decât nu-i așa cantitatea vizitatorilor.

“Uite ce s-a schimbat, în anii ‘90 vorbeam despre libertate, acum vorbim despre bani.” mai remarcă Dan Perjovschi. Cu bani poți să ai libertatea de a face ce-ți dorești, fără bani libertatea înseamnă doar sărăcie și e folosită la stat la coadă și la întins mâna. Din păcate generația de artiști ‘80 și ‘90 concentrată mai ales pe libertate, în loc să schimbe mentalitățile în țară, a plecat acolo unde contextul era deja construit, iar acum pare luată prin surprindere de lipsurile infrastructurii culturale și artistice. Au funcționat pe sistemul salvărilor individuale și nu pe ridicarea unor segmente de politici culturale pe orizontală. Noaptea Albă a Galeriilor este un astfel de fenomen de distribuție a politicilor culturale pe orizontală ce amestecă cu succes componenta socială cu cea artistică condimentată cu activisme culturale gen Street Delivery, ori Recycled Art derulat de Fundaţia Raţiu România și inserții publicitare precum Nightshift@McCann Ericsson ori 5 ani ai panoului de pe Verona expus la Cohn&Jansen.

Naftalină şi paiete

Și din partea media încă mai există tentații conservatoare de analiză a acestui fenomen artistic contemporan. Matei Martin în Dilema Veche în articolul “Artă pentru toţi” se întreabă dacă e bine ca “vizitatorii să dea năvală în galerii şi săli de expoziţii, or să se înghesuie, or să fotografieze; e bine n-o să işte dezbateri, n-or să fie polemici…E bine?” Înainte de a fi bine sau rău e necesar la acest stadiu de emergență ca ele să fie încurajate să existe. Apoi firește ar putea urma polemicile de la nivelul turnurilor de fildeș.

Dincolo de felicitările tuturor celor implicați activ în Noaptea Albă a Galeriilor se cuvine a transmite mult curaj artiștilor care pot remarca în lumina zilei că mai au mult de lucru în zona urbană a schimbării de mentalități și obiceiuri.

Vezi circuitul video al NAG: https://www.modernism.ro/2010/06/14/noaptea-alba-a-galeriilor-2010/ și fotoreportajul: https://www.modernism.ro/2010/06/13/fotoreportaj-la-noaptea-galeriilor-2010/