SEMINAR şi ATELIER în cadrul proiectului

CHIŞINĂU – Artă, Cercetare în Sfera Publică

Perioada: 24 mai – 7 iunie
Organizatorul proiectului:  KSAK – Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău

Locul desfăşurării: Universitatea de Stat, Chişinău

Adresa: A. Mateevici 60, Blocul Principal, Auditoriul 137/141

Program zilnic între 10.00-17.30, acces liber pentru public

Seminarul transdisciplinar şi atelierul dedicate documentării şi cercetării sunt părţi componente ale proiectului CHIŞINĂU- Artă, Cercetare în Sfera Publică o platformă transdisciplinară care va studia legăturile dintre simbolurile politice şi culturale şi propagandă, şi impactul lor asupra mediului urban, interferenţa dintre naraţiunile personale şi ideologiile şi discursurile culturale importate în relaţie cu sfera publică. Scopul proiectului este de a explora discursurile instituţionale şi politice dominante care au modelat peisajul urban al oraşului Chişinău pe parcursul istoriei sale recente.

În cadrul seminarului o serie de artişti vizuali, curatori, designeri, istorici şi sociologi din ţări balcanice (România, Serbia, Muntenegru) şi baltice (Lituania şi Estonia), precum şi din alte ţări din UE (Polonia, Franţa, Austria, Olanda) care au trecut prin procese şi fenomene sociale şi culturale asemănătoare îşi vor prezenta cercetările şi studiile de caz despre proiecte ce au ca obiect arta şi sfera publică şi legăturile dintre accepţiunile publice şi private ale spaţiului în diferite contexte culturale şi ideologice.

Participanţii la atelier vor analiza modul în care anumite versiuni ale trecutului sunt produse şi scoase în evidenţă în mijloacele publice de informare, în viaţa civică şi în politica de stat, precum şi în viaţa de zi cu zi, de la politicile trecute şi până la discursul ce domină societatea prezentă. Lansarea unui proiect referitor la sfera publică astăzi, în mijlocul globalizării şi a unei societăţi capitaliste agresive care a redus rolul artei la cel pur decorativ, arată că arta publică ar trebui să devină un instrument de angajare critică, cu conotaţii politice şi sociale. Cum arată acum oraşul şi unde se găsesc rădăcinile reale ale adâncii nostalgii pentru vechile simboluri şi pentru fantomele ce încă bântuie societatea – acestea sunt câteva din întrebările la care vor încerca să răspundă participanţii la proiect prin contribuţiile şi proiectele lor.

Participanţi:

Angela Serinocurator, art manager, Olanda, Klaus Schaflerartist vizual, Austria, Vladan Jeremic&Rena Raedle curatori, activişti sociali, Serbia, Danilo Prnjatartist vizual, Serbia, Joanna Rajkowskaartist vizual, Polonia, Kaja Pawelekcurator, Polonia, Dumitru Oborocartist vizual, România, Alina Popa&Irina Gheorghe ( Biroul de Cercetări  Melodramatice) – artişti vizuali, România, Ferenc Gróf &Jean-Baptiste Naudy (Société Realiste) – artişti vizuali, Franţa/Ungaria, Rael Artelcurator, Estonia, Floe Kasearu – artist vizual, Estonia, Catalin Gheorghe critic de artă, teoretician, curator, România, Virgil Pâslariucistoric, Moldova, Ovidiu Tichindeleanufilozof/scriitor, Moldova, Tamara Nesterovistoric/arheolog, Moldova, Indre Klimaiteartist vizual, Lituania, Ghenadie Popescuartist vizual, Moldova, Tatiana Fiodorovaartist vizual, Moldova, Maxim Cuzmencoartist vizual, Moldova, Vladimir Usartist vizual, curator, Moldova, Ana Marian critic de artă, teoretician, Moldova

Partenerii proiectului în Moldova: Alianţa Franceză din Moldova, Institutului Polonez/Bucureşti, Forumul Cultural Austriac/Bucureşti, Catedra UNESCO de Studii Sud-Est Europene în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Direcţia de Cultură a Primăriei Municipiului Chişinău

CHIŞINĂU- Artă, Cercetare în Sfera Publică este produs cu suportul financiar al Allianz Kulturstiftung din Germania, Alianţei Franceze din Moldova, Institutului Goethe/Bucureşti prin Centrul Cultural German Akzente, Institutului Polonez, Bucureşti, Forumului Cultural Austriac/Bucureşti.

Parteneri de proiect:

Asociaţia E-cart.ro, Câmpina, România (www.e-cart.ro). E-cart.ro este o asociaţie culturală ce încurajează şi promovează  artiştii independenţi şi facilitează accesul publicului la arta contemporană. Printre proiectele actuale ale asociaţiei: un Departament pentru Artă în Spaţiul Public, iniţiat în 2009, constând dintr-o platformă pentru dezbateri, intervenţii artistice şi publicaţii.

MEEM- Rael Artel Gallery: Non-Profit Project, Tallinn, Estonia (www.publicpreparati on.org/). MEEM este o organizaţie non-profit dedicată în principal producţiei, distribuţiei şi promovării artei contemporane. Proiectul actual, Public Preparation, o platformă pentru producerea de informaţii şi pentru comunicarea în reţea, studiază tendinţele naţionaliste în creştere în Europa contemporană şi critica lor în arta contemporană.

Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău – [KSA:K] (www.art.md) Centrul [KSA:K] este o instituţie independentă, non-profit, înregistrată în 2000. Strategia Centrului este axată pe promovarea formelor culturale şi practicilor artistice care reflectă dinamica transformărilor sociale, politice şi economice a societăţii. Centrul susţine activităţile de advocacy în promovarea politicilor culturale adecvate pentru definirea şi consolidarea poziţiei artistului şi a practicilor artei contemporane în societate.

Ştefan Rusu – directorul/curatorul proiectului

Centrul pentru Artă Contemporană -[KSA:K],
Str. Banulescu-Bodoni 5, Ap.2, Cod Poştal 2012,
Chişinău, Republica Moldova

tel: + 373 22  23 72 72

www.art.md

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.