Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 6-30 mai 2010 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 28 de ţări europene.

NOUTĂŢI
– un număr record de filme: 53
– prezenţa în premieră la festival a Israelului şi a Serbiei
– ediţia locală de la Tîrgu-Mureş
– colecţia Vintage, care reuneşte opt dintre cele mai bune filme de la ediţiile anterioare ale Festivalului;
– o zi dedicată filmului românesc

Festivalul se va deschide joi, 6 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului Das Weisse Band (Austria, 2009), în regia lui Michael Haneke, film distins cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes şi cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în 2009, alături de numeroase alte distincţii internaţionale.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Radu Jude, laureat al Premiului C.I.C.A.E. la Festivalul de Film de la Berlin (2009) şi al Premiului FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia pentru lungmetrajul Cea mai fericită fată din lume.

La Bucureşti festivalul se desfăşoară în perioada 6-16 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. Festivalul va continua la Braşov (13-16 mai), Iaşi (20-23 mai), Tîrgu-Mureş (21-23 mai) şi Timişoara (27-30 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Parteneri: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Ţăranului Român, cu sprijinul Independenţa Film şi Clorofilm.

O NOAPTE ŞI O ZI DE FILME DE COLECŢIE
Colecţia VINTAGE a ediţiei din acest an reuneşte 8 dintre cele mai apreciate filme care au rulat în ediţiile anterioare ale Festivalului. Filmele vor fi proiectate la Muzeul Ţăranului Român în noaptea de 15 spre 16 mai şi toată ziua de 16 mai. Secţiunea este realizată cu sprijinul Independenţa Film.

BILETE ŞI ABONAMENTE
Bucureşti – Cinema Studio şi NCRR (Muzeul Ţăranului Român):
Preţul unui bilet: 10 RON
Preţul unui abonament (6 intrări): 40 RON

ABONAMENTELE vor fi puse în vânzare pe 1 mai 2010 la casieriile cinema Studio și NCRR (Muzeul Ţăranului Român). Un abonament permite 6 intrări (în limita locurilor disponibile) la oricare dintre cele două săli. Înaintea fiecărei proiecţii, deţinătorii abonamentelor sunt invitaţi să obţină tichetele de loc de la casierie.

GALA DE DESCHIDERE (6 mai): accesul se face pe bază de invitaţie.

La proiecţiile din Braşov, Tîrgu-Mureş, Iaşi şi Timişoara – accesul publicului este gratuit.

Mai multe informaţii pe www.festivalulfilmuluieuropean.ro sau pe Facebook

PROGRAMUL COMPLET AL PROIECŢIILOR

BUCUREŞTI

CINEMA STUDIO

Vineri 7 mai
18:00 Ben X – Nic Balthazar / Belgia – Flandra / 2007 / 90’
20:00 Toamna – Özcan Alper / Turcia / 2008 / 99’

Sâmbătă 8 mai
16:00 Metastaze – Branko Schmidt / Croaţia / 2009 / 84’
18:00 Cameleon – Krisztina Goda / Ungaria / 2008 / 104’
20:00 Ierburi sălbatice – Alain Resnais / Franţa / 2009 / 104’

Duminică 9 mai
16:00 Nomadak TX – Raúl de la Fuente / Spania / 2006 / 86’
18:00 Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colţ – Stephan Komandarev / coproducţie / 2008 / 105’
20:00 Revanşa – Götz Spielmann / Austria / 2008 / 121’

Luni 10 mai
18:00 Dispariţia Giuliei – Christoph Schaub / Elveţia / 2010 / 87’
20:00 Mica Moscovă – Waldemar Krzystek / Polonia / 2008 / 114’

Marţi 11 mai
18:00 Laptele deznădejdii – Claudia Llosa / Spania / 2009 / 95’
20:00 Camino – Javier Fesser / Spania / 2008 / 143’

Miercuri 12 mai
18:00 Eden – Declan Recks / Irlanda / 2008 / 83’
20:00 Fructul oprit – Dome Karukoski / Finlanda / 2009 / 102’

Joi 13 mai
18:00 Fără aripi – Ivo Trajkov / Macedonia / 2009 / 90’
20:00 Jerichow – Christian Petzold / Germania / 2008 / 93’

Vineri 14 mai
18:00 Lupul – Daniel Alfredson / Suedia / 2008 / 95’
20:00 Odihna sufletului – Vladimír Balko / Slovacia / 2009 / 97’

Sâmbătă 15 mai
16:00 Poveşti din lagăr – Andrzej Fidyk / Norvegia / 2008 / 75’
18:00 Athanasia, secrete bine păstrate – Panos Karkanevatos / Grecia / 2008 / 95’
20:00 Minunata lună august – Miguel Gomes / Portugalia / 2008 / 147’

Duminică 16 mai
15:00 Panglica albă – Michael Haneke / Austria / 2009 / 144’
18:00 Joi – Hadrian Marcu / România / 2007 / 30’
Nea Victor – Hadrian Marcu / România / 2010 / 18’
Domnul David – Hadrian Marcu / România / 20010 / 20’
20:00 Tache – Igor Cobileanski / România / 2009 / 76’

NOUL CINEMATOGRAF AL REGIZORULUI ROMÂN

Vineri 7 mai
17:00 Un alt bărbat – Lionel Baier / Elveţia / 2008 / 89’
19:00 Nuntă în Basarabia – Nap Toader / România / 2009 / 92’
21:00 Tatăl copiilor mei – Mia Hansen–Løve / Franţa / 2009 / 112’

Sâmbătă 8 mai
15:30 La revedere, ce mai faceţi? – Boris Mitić / Serbia / 2009 / 60’
17:00 Nu totul depinde de mărime… – Sharon Maymon, Erez Tadmor / Israel / 2009 / 90’
19:00 Priveşte viaţa prin ochii mei – Marija Džidževa / Macedonia / 2008 / 45’
Cash & Marry – Atanas Georgiev / Macedonia / 2009 / 70’
21:00 Kino Lika – Dalibor Matanić / Croaţia / 2008 / 122’

Duminică 9 mai
15:30 În aşteptarea luminii – Ciarín Scott / Irlanda / 2008 / 70’
17:00 Involuntar – Ruben Östlund / Suedia / 2008 / 98’
19:00 Lumi paralele – Niels Arden Oplev / Danemarca / 2008 / 116’
21:00 Alte vremuri – Áron Mátyássy / Ungaria / 2009 / 90’

Luni 10 mai
18:00 Vortex – Gytis Lukšas / Lituania / 2009 / 140’
21:00 Eldorado – Bouli Lanners / Belgia – Valonia / 2008 / 85’

Marţi 11 mai
18:30 Flammen & Citronen – Ole Christian Madsen / Danemarca / 2008 / 130’
21:00 Eşti Marlon şi Brando – Hüseyin Karabey / Turcia / 2008 / 93’

Miercuri 12 mai
17:30 Duska – Jos Stelling / Olanda / 2007 / 110’
19:00 Iubire şi alte crime – Stefan Arsenijević / Serbia / 2008 / 105’
21:00 Strugurii – Tomáš Barina / Cehia / 2008 / 90’

Joi 13 mai
18:30 Toţi ceilalţi – Maren Ade / Germania / 2009 / 119’
21:00 Fiorii tinereţii – Andrzej Wajda / Polonia / 2009 / 84’

Vineri 14 mai
17:00 Vittorio D. – Mario Canale, Annarosa Morri / Italia / 2009 / 92’
19:00 Revelaţia – Hans–Christian Schmid /Germania / 2009 / 110’
21:00 Vrei să ne căsătoreşti? – Micha Lewinsky / Elveţia / 2009 / 90’

Sâmbătă 15 mai
15:00 Sălbaticul – Brendan Muldowney / Irlanda / 2009 / 84’
17:00 Râul – Julija Gruodienė, Rimantas Gruodis / Lituania / 2009 / 30’
Trenul opreşte 5 minute – Janina Lapinskaitė / Lituania / 2009 / 57’
19:00 Cumplit de fericit – Henrik Ruben Genz / Danemarca / 2008 / 90’
21:00 Baarìa – Giuseppe Tornatore / Italia / 2009 / 150’

Duminică 16 mai – Colecţia VINTAGE
00:15 Copilul – Jean-Pierre & Luc Dardenne / Belgia / 2005 / 100’
02:00 Fratele meu e fiu unic – Daniele Luchetti / Italia / 2007 / 104’
03:45 Sarajevo, dragostea mea – Jasmila Zbanic / Bosnia-Herţegovina / 2005 / 90’
13:00 Cu capul înainte – Fatih Akin / Germania, Turcia / 2004 / 121’
15:00 Şah la rege – Nicolaj Arcel / Danemarca / 2004 / 107’
17:00 Cazul Furtwängler – István Szabó / Germania / 2001 /108’
19:00 Fratele lui – Patrice Chéreau / Franţa / 2003 / 95’
21:00 Secretul – Michael Haneke / Franţa / 2005 / 117’

PROGRAMUL EDIŢIILOR DIN ŢARĂ

Braşov – Centrul Cultural Reduta

Joi 13 mai – Seară de gală
19:30 Vrei să ne căsătoreşti? – Micha Lewinsky / Elveţia / 2009 / 90’

Vineri 14 mai
17:00 Nu totul depinde de mărime… – Sharon Maymon, Erez Tadmor / Israel / 2009 / 90’
19:00 Iubire şi alte crime – Stefan Arsenijević / Serbia / 2008 / 105’
21:00 Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colţ – Stephan Komandarev / coproducţie / 2008 /105’

Sâmbătă 15 mai
19:00 Cameleon – Krisztina Goda / Ungaria / 2008 / 104’
21:00 Flammen & Citronen – Ole Christian Madsen / Danemarca / 2008 / 130’

Duminică 16 mai
15:00 Tatăl copiilor mei – Mia Hansen–Løve / Franţa / 2009 / 112’
17:00 Revelaţia – Hans-Christian Schmid /Germania / 2009 / 110’
19:00 Vittorio D. – Mario Canale, Annarosa Morri / Italia / 2009 / 92’
21:00 Minunata lună august – Miguel Gomes / Portugalia / 2008 / 147’

Tîrgu-Mureş – Casa de Cultură a Studenţilor

Joi 20 mai – Avanpremieră
19:30 Konyec – Gábor Rohonyi / Ungaria / 2006 / 105’

Vineri 21 mai – Seară de gală
19:30 Tatăl copiilor mei – Mia Hansen-Løve / Franţa / 2009 / 112’

Sâmbătă 22 mai
16:00 Involuntar – Ruben Östlund / Suedia / 2008 / 98’
18:00 Mica Moscovă – Waldemar Krzystek / Polonia / 2008 / 114’
20:00 Alte vremuri – Áron Mátyássy / Ungaria / 2009 / 90’

Duminică 23 mai
16:00 Cameleon – Krisztina Goda / Ungaria / 2008 / 104’
18:00 Concertul – Radu Mihăileanu / România, Franţa / 2009 / 119’
20:00 Minunata lună august – Miguel Gomes / Portugalia / 2008 / 147’

Iaşi – Casa de Cultură „Mihai Ursachi“

Joi 20 mai – Seară de gală
19:30 Laptele deznădejdii – Claudia Llosa / Spania / 2009 / 95’

Vineri 21 mai
16:00 Eden – Declan Recks / Irlanda / 2008 / 83’
18:00 Poveşti din lagăr – Andrzej Fidyk / Norvegia / 2008 / 75’
20:00 Lumi paralele – Niels Arden Oplev / Danemarca / 2008 / 116’

Sâmbătă 22 mai
16:00 Salonul nr. 6 – Galina Shadur / Rusia / 2009 / 83’
18:00 Eldorado – Bouli Lanners / Belgia – Valonia / 2008 / 85’
20:00 Ierburi sălbatice – Alain Resnais / Franţa / 2009 / 104’

Duminică 23 mai
16:00 Odihna sufletului – Vladimír Balko / Slovacia / 2009 / 97’
18:00 Dispariţia Giuliei – Christoph Schaub / Elveţia / 2010 / 87’
20:00 Vortex – Gytis Lukšas / Lituania / 2009 / 140’

Cinema Studio – Timişoara

Joi 27 mai – Seară de gală
19:30 Fiorii tinereţii – Andrzej Wajda / Polonia / 2009 / 84’

Vineri 28 mai
16:00 Fructul oprit – Dome Karukoski / Finlanda / 2009 / 102’
18:00 Fără aripi – Ivo Trajkov / Macedonia / 2009 / 90’
20:00 Toţi ceilalţi – Maren Ade / Germania / 2009 / 119’

Sâmbătă 29 mai
16:00 Strugurii – Tomáš Barina / Cehia / 2008 / 90’
18:00 Jerichow – Christian Petzold / Germania / 2008 / 93’
20:00 Baarìa – Giuseppe Tornatore / Italia / 2009 / 150’

Duminică 30 mai
16:00 Metastaze – Branko Schmidt / Croaţia / 2009 / 84’
18:00 Toamna – Özcan Alper / Turcia / 2008 / 99’
20:00 Camino – Javier Fesser / Spania / 2008 /143’