Aflat la cea de-a treia manifestare, Salonul Ilustratorilor de Carte este gazduit cum nu se putea mai bine decat intr-o librarie-ceainarie. La infiintarea sa sub forma unui club, comunitatea ilustratorilor romani isi propunea sa lanseze si sa genereze o serie de evenimente in vederea sustinerii ilustratiei de carte si a ilustratorilor, incercand colaborarea intre asociatiile de ilustratori pentru promovarea acesteia la nivel national si international. Proiectul a fost initiat in 2005 in cadrul Programului Lectura al Targului International Gaudeamus Bucuresti. La prima editie au expus invitati de la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti. La cea de-a doua editie au fost invitati ilustratori de la toate scolile de arte din tara, iar colaborarea cu La Maison des Illustrateurs s-a integat in contextul mai larg al evenimentelor desfasurate cu ocazia Anului Francofoniei, contribuind astfel la atingerea scopurilor propuse prin salon. Acest fapt a determinat prelungirea salonului printr-un proiect mai amplu, nu doar de promovare a ilustratiei de carte si de prezentare a ilustratorilor catre editori, ci de intalniri adevarate intre ilustratorii romani si cei francezi.
Salonul, actual pe langa expozitia elegant integrata incaperilor librariei, s-a bucurat si de cateva evenimente conexe: lansarea fanzin-ului Chemin Faisant, demonstratii pe viu de grafica si desen si trecerea dinspre zona graficii de ilustratie inspre zona obiectului de ambient. In aceasta atmosfera graficienii ilustratori au creat obiecte decorative, unele alcatuindu-se sub forma unor instalatii cinetice in cadrul librariei, transformata din magazin de carti in biblioteca de carti si pisici zburatoare. O industrie aflata in proces de crestere cum este cea a cartii atrage astfel noi moduri de reinventare a lecturii prin crearea de spatii deschise fanteziei imaginative. Textul si imaginile sunt mecanismele prin care imaginatia calatoreste. Impreuna cu textul imaginile povestesc, ajutand textul sa treaca granita literelor si sa straluceasca. Puterea acestui Salon al Ilustratorilor de Carte este aceea de a se integra perfect in cadrul librariei, lucrarile expuse continuand intr-un mod fericit rafturile cu carti, in zona lor superioara, inspre tavan.
Alt merit al Salonul Ilustratorilor de Carte este acela de a provoca zona editoriala la a deveni profesional interesata de a comanda o “haina” speciala si unica care sa valorizeze textul. Dupa cum marturisea Stela Lie, initiatoarea clubului: “Nu stiu unde sunt autorii, dar noi suntem aici, multi, destui si aproape degeaba. Asteptand sa fim descoperiti, solicitati. Poate nu ne organizam, nu ne promovam sau pur si simplu inca nu e nevoie de noi? Aceasta expozitie demonstreaza ca nu stam ca Natafleata in asteptarea zemoasei pere editoriale”.
Nucleul dur al Clubului Ilustratorilor are in componenta sa pe: Stela Lie, lector Grafica, UNA Bucuresti, Silvia Olteanu, masteranda UNA Bucuresti, Irina Popa, masteranda UNA Bucuresti, Elena Ghiocel, absolventa Grafica UNA Bucuresti, Simona Groosa, masteranda UNA Bucuresti, Alina Antemir, studenta Grafica UNA Bucuresti, Sebastian Oprita, masterand UNA Bucuresti, Iulian Fratila, absolvent UNA Bucuresti, Florian Mihalache, masterand Academy of Art and Design Beijing, R.P. Chineza, Florentin Visan, masterand UNA Bucuresti, Ionut Ciupuliga, student Grafica, UNA Bucuresti, Adrian Mihalcea, grafician Muzeul de Istorie Naturala “Gr. Antipa”.
La cea de-a treia manifestare din libraria-ceainarie s-au alaturat expunerii ilustratori romani consacrati: Silviu Baias, Ethel Lukats Baias, Geta Bratescu, Devis Grebu, Vasile Olac si Vasile Socoliuc.
Tot in luna aprilie Clubul Ilustratorilor a pregatit lansarea unui numar de 11 carticele de autor in seria intitulata Colectia Pisicii. Cartile, 16 pagini tiparite in policromie, pe hartie de 200 g, vor avea ISBN si vor fi tiparite la PRO Editura si Tipografie. Unii dintre ilustratori si-au ales texte clasice, altii si-au propus doar o poveste vizuala imaginata. Autorii seriei Colectia Pisicii sunt: Mihaela Paraschivu, Ioana Ursa, Alina Spatariu, Doina Roman, Silvia Olteanu, Stela Lie, Sebastian Oprita, Alina Antemir, Elena Ghiocel, Iulian Fratila si Irina Dobrescu.

Salonul Ilustratorilor – Chemin Faisant, Libraria Carturesti, vernisaj 30 martie 

Articol aparut in Romania Libera 17.04.2007

https://romanialibera.ro/stil-de-viata/timp-liber/salonul-ilustratorilor-de-carte-si-al-pisicilor-zburatoare-92543

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.