Preparandia Română este o clădire declarată monument istoric cod AR-II-m-B-00537 (poziția 213) publicată de Ministerul Culturii și Cultelor Institutul Național al Monumentelor istorice din Arad, aflată pe strada Preparandiei, nr. 13. Preparandia a fost prima școală pedagogică românească.
În această clădire a fost prima școală pedagogică românească, din întreg arealul românesc. Se numără și între primele din Europa, având în vedere că prima școală normală a fost înființată în 1810 la Strasbourg.[1] Importanța sa a fost majoră datorită lipsei unei școli în limba română, în întreaga Transilvanie, românii fiind supuși unui proces de maghiarizare și sârbizare. Istoria Școlii Pedagogice de la Arad dovedește că ea nu a fost o școală regională sau locală, ci a fost de la început o școală națională prin excelență. În jurul acestei instituții de învățământ s-au grupat intelectualii români ai vremii, pentru că profesorii au fost autentici promotori ai spiritului romanesc.
Școala a fost inaugurată la 3 noiembrie 1812, iar iaugurarea sa este consemnată de Dimitrie Țichindeal în broșuraArătare despre starea acestor noao introduse sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și grecești, publicată la Buda în 1813: La 3 noiembrie 1812 cu mare solemnitate înaintea multor feațe Noble și cinstite, Țichindeal relevăstarea vrednică de jale a creșterei pruncilor din lipsa învățătorilor nespornici și … cea mai mare parte a norodului acestuia, în necinste, în întuneric și în mare mișelătate zace, mai mult din lipsa educației cei cuviincioase și bune, decât din alte oricare pricini.[2]
La început au fost înscriși 78 de elevi, iar cursurile erau ținute de către 4 profesori: Dimitrie Țichindeal, care a fost și primul director al școlii, Iosif Iorgovici, profesor de matematică, fizică și filozofie, Constantin Diaconovici Loga, profesor de gramatică și epistolografie, și Ioan Mihuț, profesor de pedagogie și istorie. Pe lângă dascăli, aici au fost pregătiți și preoți până în 1822 când a fost înființat Institutul Teologic din Arad.
Casa unde se țineau cursurile se afla în proprietatea lui Sava Arsici, primarul. Dupa câțiva ani, când vede rezultatele bune obținute de studenți la examene, acesta decide să-i doneze lui Dimitrie Tichindeal clădirea unde se țineau cursurile.
În anul 1815, seniorul Țichindeal este destituit din funcția de director pentru că împreună cu Moise Nicoară au susținut numirea unui episcop român în locul unuia sârb la Arad.
În anul 1876, Institutul Pedagogic și Institutul Teologic se unesc sub numele de Institutul Pedagogic-Teologic Român din Arad.
În plus, clădirea face parte din Ansamblul urban Arad, înregistrat la rândul său ca monument istoric conform listei anexă la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor. Datorită bogatei istorii care marchează această clădire, în anul 2008 Primăria Municipiului Arad a cumpărat imobilul monument, cu intenția de a-l reabilita, pentru ca în viitor să poată găzdui un muzeu tematic dedicat primei școli pedagogice românești.
Photo credits: Modernism.ro
Sursa text: Wikipedia
Recent Comments