Modernism.ro a fost invitat de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – un material cu:
Liviana Dan, curatoare expoziție Ștefan Câlția „Transilvania | Extravaganza”
Cosmin Nasui, istoric de artă
Filmarea a fost facuta la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu.
Introducere și cifre
Expoziția Ștefan Câlția — Transilvania Extravaganza are o gestație de șase ani, pornind de la spațiul pe care Liviana Dan l-a parcurs împreună cu Fundația Câlția. Cuprinde peste 130 de lucrări, de la anii ’70 (anul absolvirii Institutului Nicolae Grigorescu, clasa lui Corneliu Baba) până la o lucrare din 2026. Deși mulți vizitatori o vor citi ca pe o retrospectivă, curatoarea respinge termenul: Câlția e încă la maturitate creativă și continuă să producă, deci opera lui nu e „încheiată”.
Movila / guruiața
Movila din curte e făcută din brazde aduse chiar din Șona, Țara Făgărașului. E gândită ca reconstituire a spațiului pe care Câlția îl trăiește și îl visează — Șona, Țara Făgărașului, spațiul Oltului. Guruiața, o formă de relief specifică zonei, apare constant în opera lui, uneori redusă la mărimea unei farfurii de argint, alteori la scară mare; a devenit practic un personaj recurent al picturii lui. Tehnic, movila a rezolvat și o problemă de compoziție: expoziția fiind foarte orizontală, avea nevoie de puncte verticale — unul e un pește construit special pentru a susține lucrări cu „încărcătură excentrică”, celălalt e chiar movila. La câteva zile după instalare, pe pământul adus au apărut spontan ciuperci, fragi, flori, iar o mierlă și-a făcut cuib acolo.
Traseul expoziției
Structura urmează topica proprie a lui Câlția — pământ, cer, apă, oameni, sat — nu o logică cronologică sau tematică impusă. Parcursul fizic merge de la marginea pădurii și a satului, prin grădina secretă (unde artistul însuși a pus florile albe, singura lui intervenție directă), până în sat, la casele albastre și la portretul unui dulgher pictat în anii ’70. De acolo, tabloul vecinei Hanelore deschide zona cosmopolită central-europeană a expoziției.
Migrația în America
Șona și celelalte sate din Țara Făgărașului au susținut, înainte de Primul Război Mondial, o migrație amplă spre America — inclusiv, spune Liviana Dan, bunicul și străbunicul ei, iar mulți unchi s-au născut la Cleveland sau Chicago, fapt înscris chiar pe buletinele din perioada comunistă. Banii aduși de-acolo au dus la mori, defrișări de pășuni, schimbarea sistemului agricol și apariția unor fabrici mici în toată Transilvania. Dar mai important, spune ea, oamenii au adus și o privire mai educată, fiind primii care au introdus reguli ale modernismului în regiune.
Circul
Din acest context modernizat venea și circul ambulant, pe care Câlția l-ar fi întâlnit personal, potrivit propriilor lui relatări — el însuși fiind „om de circ” o perioadă. Pictura lui, în această cheie, se întoarce la acel traseu poate inițiatic, recreând amintiri, caractere și atribute ale unui univers populat de artist.
Filiații critice: Bruegel versus Füssli
Opera lui Câlția a fost citită de-a lungul timpului prin mai multe paradigme — apropiere de Bruegel, de Goya, de un univers clasic german sau italian, iar Amelia Pavel l-a asociat, într-un album, cu Max Beckmann. Liviana Dan contestă direct apropierea de Bruegel și Bosch, considerând-o forțată: Câlția nu e un artist social-critic, nu are ideologii preconcepute, iubește „neutralitatea confortabilă” a lucrărilor. Propune în schimb o filiație spre Füssli, Zurbarán și, poate, Goya — nu pentru critică socială, ci pentru un conceptualism de metodă, susținut prin repetiție și serializare. Recunoaște totuși că într-o expoziție de la Catacomba, spre finalul anilor ’70, contururile negre puternice duc spre un expresionism de linie și suprafață.
Linia românească
Filiația locală trece prin Tonitza, apoi Podlipny (profesorul de la Timișoara), apoi Corneliu Baba, până la Câlția — cu teme și texturi comune, precum clovnii sau dungile albastre folosite de Tonitza. Liviana Dan extinde comparația și spre generații mai tinere, Marius Bercea și David Farcaș, ambii cu un „dozaj american” preluat parțial din aceeași structură, vizibil de exemplu în tematica grădinilor.
Întâlnirea personală și contrastul de context
Liviana Dan l-a cunoscut pe Câlția personal abia în noiembrie anul trecut, deși îi știa opera dinainte, ca artist mainstream al artei românești. Descrie contrastul cultural: ea vine dintr-o zonă de artă contemporană/underground, la fel ca asistentul ei curator, Alexandru Miruțiu, venit din zona de performance și happening — în timp ce atmosfera din jurul lui Câlția la Șona era, spune ea, „un patriarhat frumos”, comparabilă cu Iasnaia Poliana și Contele Tolstoi. Artistul, notează ea, s-a uitat „destul de bizar” la acești curatori „neliniștiți și aproape agresivi”. Menționează și o remarcă a lui Câlția, relatată de ea: că a apreciat faptul că a fost „scos din toate cutiile” prin acest proiect.
Matisse, Monet, Miyake, Monarhia
Liviana Dan aduce analogii biografice: povestea familiei Matisse (fiul pictor, galeria de familie) ca paralelă pentru relația lui Câlția cu fiul său, Matei Câlția, și cu Galeria Posibilă; viața lui Monet la Giverny, cu grădina și mesele la care veneau Cézanne sau Clemenceau, ca paralelă pentru confortul estetic în care lucrează Câlția. Observă influențe vestimentare — texturi care îi amintesc de Vivienne Westwood, croieli tip Issey Miyake — deși crede că artistul nu se uită la reviste de modă. Apropierea lui Câlția de Casa Regală și de Pinacoteca Familiei Regale e legată, în opinia ei, de căutarea unei anumite eleganțe, vizibilă în mici obiecte decorative — pietricele lucrate ca diamante și safire — cusute pe haine tăiate „foarte urban”.
Meșterul, obiectele găsite și bestiarul
Câlția însuși folosește cuvântul „meșter” pentru sine, legat de universul dulgheriei și al lucrului manual — deschiderea unui compas, măsuratul, fără instrumente digitale. De aici pictura lui trece spre obiecte împrumutate sau găsite (objets trouvés), integrate uneori direct în expoziții. Bestiarul din lucrări cuprinde creaturi fantastice — un fel de grifoni, mai ales inorogi, prezenți, spune Liviana Dan, în Transilvania de mult timp, care ar fi însoțit oamenii în momentele grele ale istoriei regiunii, fiind descriși ca „mai raționali decât oamenii”.
Spațiul Mănăstirii Ursulinelor
Locul expoziției e fostul liceu catolic din incinta Mănăstirii Ursulinelor, care avea sală de gimnastică, bazin de înot și internat la începutul secolului trecut. Doar parterul e reabilitat; etajul superior păstrează sălile de curs și dormitoarele. Pereții parțial îmbrăcați în plastic și praful de ciment de lângă rame aurii creează, spune Liviana Dan, un tip de instalare foarte contemporană, comparabil cu panotările de la bienale precum cea de la Veneția — și crede că expoziția „arată mult mai bine aici” decât ar fi arătat într-un white cube. Spațiul era abandonat de un deceniu înainte de proiect.
Liviana Dan speră ca, în viitor, să fie folosit pentru cultură — muzică, teatru, film, artă — mai ales că Sibiul nu are galerii de artă stabile, ci doar câteva locuri vulnerabile și fragile.
//
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu depășește sfera unei simple celebrări a artelor — acesta îmbină teatrul, dansul, circul, filmul, musicalul, opera, literatura, conferințele, expozițiile, spectacolele, muzica și reprezentațiile stradale. www.sibfest.ro
Recent Comments