Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași vă invită la vernisajul expoziției „INTERFERENȚE. Laborator – Apariție”, semnată de studenții Alex Oko și Șerpe Nicușor.
Evenimentul va avea loc duminică, 5 iulie 2026, ora 18:00, la Galeria Universitas, etajul II, Str. Cuza Vodă nr. 29, Iași.
Expoziția este curatoriată de lect. univ. dr. Bianca Boroș, iar în deschiderea evenimentului vor prezenta lect. univ. dr. Bianca Boroș și Petre Isachi, critic și istoric literar.
Coordonatori:
Prof. univ. dr. Zamfira Bîrzu (Licență)
Conf. univ. dr. Ioan Pricop (Master)
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5–11 iulie 2026.
Vă așteptăm!
Statement:
Colaborarea Alex Oko – Nicușor Șerpe atrage atenția asupra unuia dintre cele mai nocive fenomene produse de social media: imaginea consumată rapid. Expoziția pornește de la o întrebare comună: ce rămâne ascuns în spatele unei imagini? Pictura nu este privită ca un simplu rezultat final, ca obiect închis, suficient sieși sau consumabil superficial, ci ca spațiu de formare, de ezitare, de luptă interioară și de apariție.
Astfel apare primul punct comun al celor doi artiști: atât Nicușor Șerpe, cât și Alex Oko se raportează la pictură ca la o formă de rezistență în fața epocii explicației rapide, unde vizibilitatea este confundată adesea cu adevărul. Pictorul trebuie să reintroducă tăcerea și profunzimea în imagine. În acest sens, imaginea nu explică lumea, îi restituie adâncimile.
Expoziția devine un traseu între înaintea imaginii și dincolo de imagine. Tema misterului este transfigurată în două forme distincte: procesul și apariția. Ambii artiști expun ceva care, în mod normal, rămâne ascuns. La Nicușor Șerpe, caietul de schițe este spațiul privat în care artistul greșește, notează, revine, amână și testează. Prin deschiderea acestui „jurnal intern” în fața publicului, artistul își asumă riscul de a-și arăta vulnerabilitățile: studiul, tristețea, exaltarea, contemplarea și epuizarea. La Alex Oko, intimitatea auctorială nu apare ca jurnal, ea se manifestă sub forma unei mitologii subiective. Chipurile nu sunt portrete clasice, ele păstrează ceva din misterul unor ființe-enigmă, personaje-idei, măști ale unei lumi interioare. Ele nu spun direct cine sunt, ci obligă privitorul să întrebe: ce este, de unde vine și ce lume a făcut posibilă o asemenea apariție?
Atât Nicușor Șerpe, cât și Alex Oko definesc artistul, ca pe o ființă aflată în permanentă tensiune, nu ca pe un creator sigur pe sine. La Șerpe, vulnerabilitatea este directă: artistul se arată pe sine în stări de lucru, de epuizare, de contemplare și de presiune. Dipticul Act și Amânare devine centrul acestei tensiuni dintre productivitate și blocaj, elan și epuizare. La Oko, vulnerabilitatea devine metafizică: pictorul este „rănit de vizibil și rătăcit în invizibil”, prins între real și imagine, între destin și libertate, între cunoaștere și eșec. În acest punct, cei doi artiști se întâlnesc din nou, înțelegând eșecul, ca valoare creatoare. „Lupta însăși spre înălțimi este suficientă pentru a umple inima omului. Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.” Albert Camus
Recent Comments