Artistul Florian Ștefan, stabilit în Oviedo, Spania, se întoarce în orașul natal, Turnu Măgurele, cu o expoziție personală de acuarelă.

Florian Ștefan s-a remarcat pe plan internațional cu numeroase participări la Festivaluri de acuarelă prestigioase, la care a fost și premiat. Lucrările sale de acuarelă sunt în stil figurativ excelent executate, cu o tehnică desăvârșită, având o cromatică rafinată. Lucrări de artă ce denotă o bună măiestrie și se remarcă printr-o sensibilitate deosebită.

Prin evenimentul ce se anunță la mijlocul lunii iulie, artistul dedică această expoziție memoriei primului său îndrumător în artă, profesorul de desen din școală, pictorul Dumitru Negru. Vor fi expuse peste 30 de acuarele din colecția artistului.

Expoziția va avea loc în perioada 12-17 iulie 2026, găzduită în Sala Mică a Cinematografului “Flacăra” din mun. Turnul Măgurele.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.