Expoziția Art Bunavestire – XXXII – MUZEUL ȚĂRII OAȘULUI / NEGREȘTI-OAȘ / vernisaj 25 martie 2018
Duminică, 25 martie 2018 a avut loc vernisajul celei de-a XXXII-a ediții a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale muzeului din Negrești-Oaș.
Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Consiliul Județean Satu Mare și CJCPCT Satu Mare.
La ediția din acest an expun artiștii:
Grup Art Bunavestire: Laura Ghinea, Dorel Petrehuș, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Mircea Vaida și artiști invitați:
Balanyi Károly (Ungaria), Vioara Dinu (Cluj), Suzana Fântânariu (Timișoara), Györi Sánta Kinga (Baia Mare), Lucian Marchiș (Baia Mare), Călin Moldovan (Baia Mare), Lucian Muntean (București), Oana V. Pop (Baia Mare), Vasile Pop Negreșteanu (București), Yuriy Shelevytskyy (Ucraina), Ilarion Voinea (Cluj).
Echipa curatorială este formată din Mirona Pintean, Dorel Petrehuș și Ioan Pop Prilog, iar cronica și textul catalogului este semnată de criticul de artă dr. Ioan Marchiș.
fotografii de la vernisaj: Roxana Simina Pop, Consilier PR Primăria Negrești-Oaș
în completare revenim cu o serie nouă de fotografii din expoziție
(Text publicat și în catalog) Dr. Ioan MARCHIŞ, Baia Mare, 2018:
ART BUNAVESTIRE ediția a XXXII-a Expoziţia de anul acesta aduce împreună artişti ai mediului plastic românesc: Vioara Dinu, Suzana Fântânariu, Laura Ghinea, Győri Sánta Kinga, Lucian Marchiş, Călin Moldovan, Lucian Muntean, precum şi gazdele lor: Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Oana V. Pop, Ioan Pop Prilog, Mircea Vaida, dar şi un artist din Ucraina, Yuriy Shelevytskyy. Și acest an aduce pe simezele muzeului aceeaşi diversitate de nuanţe stilistice, ca de fiecare dată, acelaşi tumult plastic inedit, aceeaşi bucurie a formei, a liniei şi a culorii, aceeaşi dorinţă perpetuă de afirmare plenară a sinelui artistic, o dorinţă de cucerire a luminii şi a spaţiului, dar şi de intercomunicare, empatie şi iubire.
ARTIŞTI:
DOREL PETREHUŞ. Exprimă prin maniera lui deja cunoscută, o tendinţă de condensare a formei, de materializare şi spaţializare a ei în detrimentul fondului opac care susţine prin neutralitatea lui, energia formelor condensate. Desenează, construieşte, colorează aproape strident corpuri desfăcute, ecorșate ce dezvăluie în anatomia lor energii nebănuite ale cărnii, expresii, sentimente, amintiri necontrolate conceptual, viziuni cosmice imaginare. Corpul personajelor lui Dorel Petrehuş este un cosmos recreat, mântuit de piele. Carnea e cosmică, mineralizată. Corpul devine cosmos, un corp anatomic al galaxiei exprimată printr-o diversitate amplă de materiale şi tehnici: tablă ruginită, materiale textile tradiţionale, bucăţi de lemn ars, doage, piele reciclată, haine etc. Găsim în pictura lui Dorel Petrehuş anunţul unui sfârşit de lume, dar şi mântuirea ei prin transcenderea, mineralizarea şi cosmicizarea corpului.
IOAN POP PRILOG. Forme aeriene, aparate de zbor ale imaginarului, imagini care se desfac şi se reconstruiesc pe forţe vectoriale ascendente. Trasee luminoase liniare, texte colorate construite pe aripi ca nişte rugăciuni ale formelor. Subţirimi şi elucubrații diafane ale culorii şi desenului ca nişte curcubeie sparte. Vise urmărite un timp pe o traiectorie cromatică şi apoi lăsate să se dezmembreze. Ioan Pop Prilog trăieşte plastic într-o lume care a părăsit materia. Nudurile aeriene sunt de fapt doar simple urme ale corpurilor, suflete eliberate de corpul greu. Este răcoritoare şi reconfortantă o călătorie prin formele postmoderne ale lui Ioan Pop Prilog, căci te trezeşti plutind prin vise ale plăcerilor, prin aburii coloraţi ai materiei.
SUZANA FÂNTÂNARIU. Propune imagini cartografiate, minuscule, ca un fel de timbre decolorate, formând o scriere ideografică, care migrează spre forme de bijuterii, de sintagme poetice ancestralizate, de poezii plastice organizând spaţii de o rară plasticitate, armonie, echilibru şi graţie.
LAURA GHINEA. Relevă forme de dincolo de vizibil din „camera obscură”, din intimitatea subconştientă a imaginii. Formele ei se compun pe spaţii şi suporturi artificiale, ascunse vizibilului, ochiului direct. Formele propuse de Laura Ghinea nu sunt imagini, ci „gânduri” ale imaginii orchestrate de imaginar. Ea face radiografia imaginii reale deja scufundate în materia informaţională a retinei. E o lume personală, ascunsă lumii reale, o lume în care obiectul a rămas doar amintirea unui vis scufundat în pasta materiei începutului.
VIOARA DINU. Construiește adevărate filosofii de apropiere plastică între forma și culoarea aplicată, între conținut și conținător, între suferința lemnului care e matrița formei de sticlă, între forma superioară diurnă a obiectului și cea inferioară nocturnă, tăind în acest timp obiectul în două pe orizontală sau verticală şi introducând în el al treilea element, de obicei un lichid care se răceşte (sticla). Formele ei sunt mature, fără echivocuri, iradiind siguranţa mesajului plastic şi valoarea artistică de necontestat a autoarei.
GYŐRI SÁNTA KINGA. Perspective paralele cu efecte narative, peisaje decupate din lumea imaginară, vietăţi surprinzătoare, obiecte deformate populează pictura autoarei cu imagini de o armonie şi plasticitate aparte. O lume interioară zbuciumată organizată pe pânză cu o măiestrie dramatică şi într-o alcătuire scenică luminată din interior.
LUCIAN MARCHIŞ. Descompune şi fragmentează forma plastică fără să-i altereze sacralitatea. Bucăţile de ceară topită turnată în bronz îşi transfigurează fragilitatea în duritatea unui zid care plânge. O formă monolitică din lemn cu aluzie directă la canonul egiptean se fragmentează artificial printr-un fulger roşu amintind de tăierea lui Osiris în bucăţi de către fratele său Seth şi recâştigarea întregului prin sora şi soţia sa Isis. Distruge funcţionalitatea unui instrument muzical (saxofon sau pian) prin strivire sau decupare, în tehnica postmodernistă, însă recompune o formă cu un mesaj mai dramatic. Întâmplătoare fâşii de lemn într-o dramatică „aplecare” spre cer ca într-un ritual scenic de resemnare şi revoltă în acelaşi timp. Forme noi, postmoderniste, care însă redescoperă la periferie un alt centru sacru.
CĂLIN MOLDOVAN. Peisaje „văruite” fantomatic, clădiri erodate de ceaţa argintie, obiecte abandonate într-o cocleală rece. Personaje mecanice cu privirea întoarsă în interior, umbre groase, materiale, obiecte stinghere îngheţate, creează în pictura lui Călin Moldovan o atmosferă metafizică rece unde ochiul alunecă pe suprafaţa formelor pictate ca într-o călătorie fantastică. Din când în când, o rază de clorofilă patinează „orizontal / diagonal” pe suprafaţa tabloului înlocuind prezenţa aşteptată a unui corb misterios.
LUCIAN MUNTEAN. Fresce canonice bisericeşti suprapuse peste care se aşează segmente de „reportaje” casnice-cotidiene, construiesc un mesaj plastic făţiş sfidător într-o demonstraţie de recompunere a intimităţii, de reconstrucţie a sacralităţii familiei. O pictură în care reportajul şi imaginea fotografică este lăsată să construiască spaţii plastice directe favorizând o empatie autentică între medii contrastante.
CORNELIU POP. Un maestru al liniei, culorii şi compoziţiei, un constructor de simboluri şi mistere desprins parcă din Hieronymus Bosch sau din personajele de basm din Transilvania. Plante fantastice minerale şi metalizate, ciuhe de hotar, graniţe între real şi imaginar, o lume palpabilă şi totuşi profund metafizică compusă într-un spaţiu pe cât de real, pe atât de imaginar în acelaşi timp.
MIRCEA VAIDA. Prezintă un obiect plastic misterios, un fel de recipient pe jumătate rustic, pe jumătate croit savant, nobil, rece şi sfidător. În partea superioară, ritmuri centripete solare ce lasă o deschizătură clasică plină de mister şi dramatism. Un mod foarte original de abordare a formei sculpturale, alături de o savantă cultură a formei spaţiale şi a materialelor. O aparentă ofertă funcţională aproape ceramică creează o veritabilă capcană metafizică.
OANA V. POP. Urmăreşte şi cercetează legătura dintre spaţiul real şi cel imaginar prin diferite tehnici de pictură şi fotografie, construind „camera obscură” cu scopul de a studia misterul negrului abisal, „neagra” cum îl numeşte artista. Construieşte voit o „realitate artificială” pentru a aprofunda percepţia negativă a imaginii.
YURIY SHELEVYTSKYY. Prezintă o pictură cu veleităţi aproape clasice, cu vaste cunoştinţe ale desenului, compoziţiei şi culorii, folosind pasta groasă „petrasciană” modelată prin zgrafitare cu un desen voit rustic şi simbolic, descriind obiectul etnografic ca pe o aventură materială a formei şi a culorii, ca pe o sursă a tradiţiei încorsetată de modernitate.
…
Debutând ca un fenomen artistic şi cultural local organizat de Muzeul Ţării Oașului, Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, dar şi prin entuziasmul doctorului Mihai Pop, motorul efectiv al acestei idei, dar şi a neobositului etnolog Remus Vârnav şi a unui grup de artişti locali cum sunt Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Gozman, Ion D. Ion, Ioan Pop Prilog, Iosif Şaitoş, Andrei Florian iar mai apoi Vasile Pop Negreştean, Susana Melania Ardelean, Mircea Vaida şi Ioan Pop Vereta, fenomenul artistic ART BUNAVESTIRE a evoluat spre dimensiuni semnificative ale fenomenului plastic regional, naţional şi european. Început ca o reacţie a „provincialismului artistic”, poate ca o replică artiştilor „fixaţi” la „centru” în Bucureşti sau în marile oraşe (poate chiar o reacţie la celebritatea Şcolii Băimărene de Pictură), Negreştiul a avut ambiţia să demonstreze un lucru afirmat încă în prima jumătate a secolului XX de către Mircea Eliade, că „centrul” lumii culturale e acolo unde arzi, acolo unde dăruirea şi profunzimea trăirii culturale este maximă şi nu neapărat în centre urbanistice dinainte declarate medii premeditate ale „centrului spiritual” şi material al lumii. Astfel beneficiind de intersecţia fericită cu marea sărbătoare creştină BUNAVESTIRE, iniţiatorii acestui proiect au pornit într-o aventură de pe acum istorică marcând la Negreşti-Oaş un stâlp de frontieră a identităţii artistice româneşti şi europene. Fericitul amestec de stiluri, tehnici, genuri, tematici, caractere şi temperamente diverse ale artiştilor care au expus aici, au generat un fenomen artistic spectacular tot mai vizibil şi mai apreciat marcând etape importante din viaţa şi dezvoltarea artiştilor participanţi, fenomen care a generat în mod satelitar alte interesante, valoroase şi originale fenomene artistice cum sunt cele de la Dumbrăviţa, Stoiceni, Târgu-Lăpuş, Preluca sau în alte judeţe şi localităţi învecinate, generând tabere de creaţie, expoziţii de grup în locuri originale şi exotice, festivaluri atipice de teatru, poezie, muzică, simpozioane şi întâlniri de lucru în grupuri mari sau mai mici de artişti reuniţi după aceleaşi tendinţe artistice, prin noile teme şi idei plastice abordate prin tehnica îndrăzneaţă şi prin materialele alese, dar mai ales prin unanimul entuziasm al artiştilor, autorităţilor locale şi al localnicilor. Astăzi, Muzeul Ţării Oaşului, gazda proiectului ART BUNAVESTIRE beneficiază de o remarcabilă logistică legată nu numai de spaţiile generoase puse la dispoziţie pentru expoziţii, ci şi de căldura şi bunăvoinţa întregii localităţi, de asistenţa şi ajutorul mai mult sau mai puţin important al autorităţilor locale şi judeţene. Mai mult, am putea spune că fenomenul ART BUNAVESTIRE a evoluat paralel şi similar cu fenomenul „Poesis” al lui George Vulturescu de la Satu-Mare şi că cele două proiecte au crescut împreună susţinându-se reciproc. Aici s-au perindat timp de XXXII de ediţii, elita plastică şi literară a Transilvaniei şi a întregii ţări. Alături de manifestările plastice s-au desfăşurat memorabile zile şi seri de cultură cu participări diverse din întreaga lume artistică. Manifestările de aici au fost consemnate de importante reviste de cultură din ţară, de presa din localitate, de cea regională şi naţională, expoziţiile fiind onorate de prezenţa marilor personalităţi din lumea istoricilor şi criticilor de artă, a ziariştilor şi cercetătorilor în domeniu şi a multor personalităţi din alte domenii sociale şi culturale româneşti. Horinca de Negreşti şi tradiţionalele „boace” au încălzit atmosfera şi au transformat întreaga manifestare într-o horă entuziastă cu extindere şi valoare universală.
Contextul stilistic La Negreşti Oaş la acest festival de artă BUNAVESTIRE este prezent desigur în mod preponderent curentul care a inundat astăzi moda artei, Postmodernismul, însă aici poţi întâlni de asemenea toate tendinţele artei plastice contemporane. Postmodernismul a creat impresia că poate distruge sacrul prin fragmentarea şi ruperea întregului, a sensului, a lizibilului, a înţelesului, când, de fapt, creează simultan o altă zonă sacră, un alt centru de sacralitate periferic. Fuga de sens nu distruge sensul în arta plastică, şi nici mesajul. Celula, fragmentul, izolat de întreg, dă naştere altui centru, altui sens, nevăzut până atunci. Dacă rupi o lumânare în două, ea continuă să aibă început şi sfârşit (două capete) căci aceste două sensuri se renasc la fiecare fragmentare. Nu există demers artistic fără crearea unui centru sacru. Orice demers creativ artistic produce un centru sacru indiferent de tendinţa sau voinţa artistului. Orice desacralizare e, de fapt, o mutare a centrului sacru. Sacrul e mai puternic decât religiosul şi este o axă a spiritualităţii, o gramatică secretă a minţii. E însăşi Matricea Fiinţei. De aceea nu există în fapt „ateism”, ci doar o mutare inconştientă a sacrului într-o zonă inaccesibilă, „necitibilă” pentru moment. Desacralizarea formei duce la sacralizarea fondului, a sensului. Desacralizarea sensului duce la sacralizarea formei.
Pictorul captează energiile abstracte ale luminii. Tabloul, opera de artă, schimbă lumea. Într-o operă de artă contrariile se descompun şi trec una în alta. Culoarea e moarte şi înviere. Aşezarea „substanţei” luminii pe forma obiectelor. De aceea culoarea e deodată Materie, Energie, Informaţie şi Emoţie.
● Este „Materie” pentru că oriunde e „substanţă” (forma de manifestare a materiei), lumina se desface în componentele ei cromatice. Materie e şi pânza, hârtia sau lemnul (suportul pictat). Culoarea e „materie” şi pentru că pânza este totuşi spaţială (e împletită – urzeală şi bătătură, fir orizontal împletit cu cel vertical).
● Culoarea este „Emoţie” pentru că cele trei culori principale (roşu, galben, albastru) şi cele trei secundare obţinute prin amestecul primelor între ele (verde, violet, orange) sunt în esenţă şase feluri de emoţii latente diferite între ele. Paleta pictorului este un fel de amestec alchimic al culorilor, a emoţiilor diverse. Paleta eliberează substanţa culorilor şi o transformă în emoţie.
● Culoarea e „Informaţie” pentru că imaginile sugerate de ea duc în spate, în ereditate, în regnul animal, vegetal, mineral şi cosmic. Culoarea e o reducere a lumii la componentele luminii, o coborâre în „Prima Materia”. Spectrul luminii e descompunerea materiei prime în elementele sale de bază.
● Culoarea este energie pentru că pictorul captează energiile abstracte ale luminii în componentele sale. Tabloul schimbă lumea. Opera de artă eliberează energiile ascunse ale non-verbalului, cele mai autentice şi originare energii care zac în subconştientul nostru ca nişte minerale ascunse. Într-o operă de artă contrariile se descompun şi trec una în alta. De aceea arta e sursă de energie, informaţie, memorie, emoţie. Artistul nu decupează şi nu transmite prin opera de artă mesaje (texte) verbale. El decupează din memoria noastră, cu ajutorul imaginarului, imagini şi sentimente inedite, coborând până în straturile ancestrale ale fiinţei iraţionale, aducând de acolo, din lumea instinctului, energii pure, autentice, inedite, nealterate. Cel puţin aceasta este tendinţa şi voinţa curentelor moderne şi postmoderne (recuperare a energiilor primordiale). Mesajul plastic non-verbal umple Vidul Primordial (Noaptea Începutului) unde materia se naşte şi este doar o forţă, o mişcare, un vârtej, o vibraţie. De aceea, mesajele verbale vin doar din „istoricitate”, pe când cele non-verbale urcă din abisurile Primordialităţii. Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafaţă nu poate fi distilată în cuvinte. Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice.
Recent Comments