Asociația igloo – Habitat și Arhitectură inițiază proiectul cultural

Arhiva Ion V. Giurgea. Redescoperirea unui arhitect interbelic

Ion V. Giurgea (1903–1959) a fost unul dintre cei mai valoroși arhitecți români ai perioadei interbelice, deși contribuția sa rămâne insuficient cunoscută. Absolvent al Școlii de Arhitectură din București în 1930, s-a remarcat printr-o operă diversă și coerentă, dominată de influențe mediteraneene, dar incluzând și realizări neoromânești și Art Deco. Proiectul de față își propune să recupereze și să readucă în atenția publicului această personalitate esențială pentru peisajul arhitectural românesc, valorificând o arhivă impresionantă păstrată de familie. Cercetarea acestui fond, realizată de arh. Mădălin Ghigeanu, care cuprinde peste 4.000 de planșe, fotografii și documente, a permis identificarea a peste 200 de proiecte, confirmând amploarea și diversitatea activității sale profesionale.

De la locuințe private – precum Casa Carol Gagel sau vilele Gheorghe și Emanoil Tătărescu – la proiecte publice, industriale și urbane, între care Spitalul Parhon, imobilul Societății Leonida sau participarea la amenajarea Pieței 8 Iunie (actuala Piața Unirii), opera lui Giurgea conturează profilul unui arhitect versatil, atent la detaliu, ornament și expresie grafică. Desenul, schița și studiul de detaliu devin, în acest context, nu doar instrumente de lucru, ci forme esențiale de gândire arhitecturală.

Expoziția stradală organizată la Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu în perioada 18 iunie – 9 august 2026 aduce în prim-plan o selecție de desene, schițe și proiecte din arhivă, propunând o incursiune în universul vizual al arhitectului și în procesul său de creație. În completarea acesteia, proiectul include o conferință susținută de arh. Mădălin Ghigeanu (23 iunie, ora 18:00, Palatul Suțu), precum și dezvoltarea unei arhive digitale dedicate, menită să faciliteze accesul publicului larg și al specialiștilor la acest patrimoniu. Proiectul este finanțat de Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul de arhitectură, și continuă cercetarea inițiată prin volumul Arhitect Ion Giurgea. O monografie de arhitectură, apărut în luna iunie 2026 la igloo.

Prin acest demers, Arhiva Ion V. Giurgea se constituie ca un proiect de recuperare critică și de valorizare a unui patrimoniu cultural de excepție, reafirmând relevanța detaliului, a desenului și a memoriei în înțelegerea arhitecturii.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.