MOTTO: ,,ca să prind un loc pe jos/ la trenul de noapte/ ca să fiu sigur că mâine/ voi fi departe/ ca să uit că am fost bătrân/ și voi renaște/ într-o lume-n care nimeni/ nu mă va recunoaște’’ (Adrian Berinde – Absent)
Ana Ciontea (actriță a Teatrului Național, una dintre prezențele feminine autohtone importante ale ultimelor decenii pe marele ecran, de mai multe ori nominalizată și laureată a Premiilor Gopo și UNITER pentru rol secundar) cucerește aici prim-planul celor 20 de minute, cât durează scurtmetrajul enigmatic intitulat Tu știi cine sunt eu?. De la primele replici dintre cei doi vârstnici, Ion/Nelu (Nelu Serghei) și Maria/Mica (Ana Ciontea), se leagă o conversație de moment, banală, în tren (- Erau vremuri mai bune, – Erau bune că eram tineri), cultivându-se o ambiguitate a personajelor într-un joc al aparențelor (S-au cunoscut în tren? Se știau/s-au mai văzut înainte? Au nimerit întâmplător față în față în vagon sau…?).
Adevărul se deconspiră treptat, prin replicile Lui monoton-redundante despre gara din Moinești și prin trecerea impulsivă de la rugăciunea ,,în picioare’’ la conflictul cu un tânăr amuzat de fervoarea religioasă inadecvată locului, dar mai ales prin permanenta tandreţe jucăuş-(auto)ironică din privirea Ei. Înțelegem că ,,jocul’’ nu e doar un ,,flirt” de moment ci unul trist, a la longue, făcând parte dintr-un scenariu repetitiv, pe care Ea îl știe foarte bine de prea mulți ani și îl acceptă ca de fiecare dată – inclusiv când bărbatul îi întinde poza din tinerețe a soției (frumoasă ca o ,,actriță de cinema’’), în care o putem recunoaște chiar pe cea din fața lui la senectute. Tot pas cu pas ni se dezvăluie de fapt miza avansurilor bărbatului, acceptate de femeie: o boală, ce îl face pe El să nu mai știe că este el, amestecând frânturi din trecut cu ,,vraja’’ prezentului, unde bărbatul nu își mai dă seama uneori cine e şi mai ales unde şi cu cine e. Crezându-se veşnic tânăr, şi femeia din tren îi apare ca o potențială cucerire, deși, evident, este tocmai soția resemnată în a participa, ca un martor tăcut sau activ, la semnele degradării lui.
Cu un iz de Amour al lui Michael Haneke (în care însă bărbatul avea rolul protector, confruntat cu deteriorarea sănătății partenerei), dar și de Tatăl de Florian Zeller (ilustrat pe ecran de Anthony Hopkins și la noi în teatru de Victor Rebengiuc), și acest scurtmetraj aprofundează spinoasa problemă a unei maladii echivalente cu pierderea memoriei și implicit a sinelui. Rămân doar fragmentele ,,preferate’’ din ceea ce pare o altă viaţă, reluate obsesiv într-un puzzle ce nu mai poate fi completat, la care asistă – şi ajută cum poate -, ,,jumătatea”, devenită și ea implicit victima unei suferinţe împărtăşite. Supraviețuirea unei perechi în plin Alzheimer duce inevitabil la momente tragice (când se ajunge mereu la aceeași fază, în care Nelu îi face un cadou presupusei cuceriri la coborârea din tren, ,,dar să nu afle soția’’, dorind să păstreze ,,legătura’’ – fapt ce dezvăluie a câta oară Mariei infidelitățile lui din ultimii 30 de ani) și comice (ieșirea lui Nelu din toaleta publică a gării într-o ținută indecentă), angrenând spre final și o fiică (Diana Vladu) evident ,,apărătoare’’ a tatălui preferat, indiferent câtă exasperare i-a produs acesta pe parcurs partenerei de viață. Maria a obosit, ca o Evă în picaj, suprasaturată de omniprezenţa unui Adam abulic şi afazic.
Știi cine sunt eu? răsună melancolic şi dureros peste timp, ca un avertisment al începutului senilităţii, al bătrâneții, uitării și al clipelor grele ce vor urma de acum, într-un carusel al emoțiilor și sentimentelor zdruncinate și lipite la loc. Cuplul – așa cum a fost și nu va mai putea fi vreodată – mai trăieşte doar prin partea frumoasă a amintirilor comune şi va fi pus la viitoare încercări, cumplite ca însăși afecțiunea ce distruge spiritul. Ca o reverență, poate, spre filme-cult ale celei de a șaptea arte petrecute în spațiu similar (de la Într-o seară, un tren al lui Delvaux și până la Gară pentru doi de Eldar Reazanov – antieroul Ion fiind blocat aici definitiv doar în gara eternă din propriul creier), cu potențial de a deveni, de ce nu, ideea unui lung metraj, filmul de față, din selecția oficială TIFF 2026, câștigă publicul prin subtilitatea scenariului și prin jocul cald al celor doi protagoniști care încearcă, înainte de a ști cine mai sunt ei de fapt în prezent, să își păstreze ultima rămășiță dintr-o relație deteriorată în timp, salvându-și, prin orice formă de comunicare şi de necapitulare în fața bolii, iubirea.
*Tu știi cine sunt eu?, scurtmetraj în cadrul TIFF 2026, regia Andreea Păduraru Hristescu, scenariu Matei Arnăutu, cu Ana Ciontea, Nelu Serghei și Diana Vladu.
Recent Comments