Joi, 18 iunie, 2026, ora 18.00, vă invităm la Galeria Pygmalion din Timișoara, (Str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), la vernisajul expoziției „Herbarium Nocturn” semnată de Laura Duduleanu, curator Veronica Toma.
Departe de a exploata o perspectivă strict contemporană a artei, expoziția propune o întoarcere spre valoarea intrinsecă a meșteșugului artistic. Cu o remarcabilă acribie și măiestrie, artista se apleacă asupra unei lumi imaginare, situată la intersecția dintre cabinetul naturalist, arhiva de specimene și teritoriul instabil al visului. În acest proiect, tehnica minuțioasă și plăcerea vizuală devin adevăratele protagoniste ale spațiului expozițional.
Prin lucrări realizate în tehnica tradițională a acuarelei și o instalație spectaculoasă alcătuită din sute de molii miniaturale din alamă, artista configurează o ecologie ficțională populată de vegetații, păsări și forme aflate într-o continuă transformare. Între observație și imaginar, „Herbarium Nocturn” explorează teme precum memoria, fragilitatea și metamorfoza, dând viață unui cabinet naturalist imposibil, în care clasificarea cedează locul misterului și esteticii pure.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 18 iunie – 6 iulie 2026.

Recent Comments