Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 6 -30 mai 2026, la sediul său din Calea Griviței 64-66 – sala Petru Creția, expoziția „Platforma adolescentului Filip” a artistului Cătălin Marius Negoiță.

Personajul principal al acestei expoziții este, doar în parte, unul imaginar. Asta nu se întâmplă doar pentru că arta nu este o copie a vieții, ci pentru că Mugur Călinescu, personajul care în imaginația autorului se transformă în adolescentul Filip, a fost un om despre existența căruia noi, concetățenii lui, am aflat abia în urmă cu câțiva ani. Din păcate, în ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste, prea puțini au fost românii curajoși, care au îndrăznit să protesteze.

„Drama adolescentului Mugur Călinescu, care în 1981 a înfruntat organele securității scriind cu creta pe pereții străzilor din Botoșani mesaje antisistem, m-a inspirat în abordarea acestui subiect pictopoetic. Filip este numele personajului meu, iar numele l-am împrumutat de la Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare. Desigur, nu întâmplător, ci pentru a evidenția o relație în antiteză cu majoritatea relațiilor tată-fiu din epoca comunistă. Acest joc de asociere în care și eu, ca autor, am contribuția mea biografică, reprezintă încercarea de a defini interacțiunea părinte-copil, de a face o paralelă peste timp între cele două tipologii. Punând accentul pe portretul adolescentului optzecist, căruia comuniștii i-au marcat tinerețea, impunând un sistem deformat bazat pe frică și supunere față de autorități, într-un mediu cu orizonturile blocate, prinși în colivii de imbecilitate, dispreț și umilință, am încercat să redau câteva flash-uri de conținut. Așadar, Filip este un individ curajos care sfidează sistemul și intră în luptă cu Goliat, în pofida unui sfârșit anunțat și aparent fără ieșire. Dictatura este pentru mine o temă predilectă și totodată o datorie morală de a devoala generațiilor actuale pericolul acestui sistem social, din perspectiva celui care a trăit pe pielea lui această oribilă experiență. Oricât de seducătoare și oricât de bine intenționate ar părea, trebuie știut că dictaturile nu au adus decât suferință, frică permanentă, regres moral și spiritual, mizerie și crime odioase. Omul s-a dovedit incapabil să gestioneze puterea fără limite, iar voința autocrată nu poate să substituie voința colectivă; malformațiile psihice venite din uzura dată de această putere creează personaje demente care pot face rău nu numai unei țări, ci unei întregi lumi. Utopia preamăririi, credința oarbă în deciziile fără de fisură ale unui Dumnezeu biped sunt semne că societatea trebuie să acționeze și să oprească din fașă embrionul comportamentelor dictatoriale. De multe ori a fost nevoie de un Filip pentru a da semnalul acestei stări de fapt și de a face diferența între bine și rău.” (Cătălin Marius Negoiță)

Lucrările prezente în expoziție ilustrează seria de poeme ale autorului. Compoziții dramatice, cu perspective în care se simte tensiunea, personaje care își trăiesc durerea și neputința, alcătuiesc scene pline de tragism care zugrăvesc o realitate pe care unii dintre noi am trăit-o, alții doar au auzit-o iar unii o regretă.

Această expoziție este un omagiu adus acelor puțini eroi care au vorbit atunci când majoritatea a tăcut și care a ales demnitatea în locul lașității. Probabil că lui Mugur Călinescu i-ar fi plăcut această expoziție, mai ales, pentru că și el s-ar fi identificat cu personajul Filip. Într-un fel, a și făcut-o!

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 12 mai 2026, ora 18.30. Expoziția va fi deschisă în perioada 6 -30 mai 2026, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Pentru costul biletelor, consultați https://mnlr.ro/contact/Intrarea la vernisaj este liberă.

Cătălin Marius Negoiță este absolvent al Liceului B.P. Hașdeu din Buzău (1992) și al Academiei de Studii Economice București (1998) și, în prezent, masterand la Facultății de Arte Dunărea de jos, Galați. Deși studiile sale nu sunt în domeniul cultural, are o semnificativă activitate literară și artistică. În 2014 a publicat primul text literar în revista Baaadul Literar Bârlad. În 2022 publică volumul Piruete în sensul acelor de ceasornic, Editura LETRAS, București – poezie și, în 2024, Platforma adolescentului Filip, proiect pictopoetic. A colaborat la publicații precum LiteraduraSpații culturale, Caietele de la Tintești, Renașteri Buzoiene. Expoziții personale: Stare de pericol (Galeriile de artă Buzău, 2018); Fraterna (Galeriile de artă Buzău, 2019); Exercițiu de respirație (Galeriile de artă Buzău, 2020); Fel si chip (Galeriile de artă Buzău,2023); Platforma adolescentului Filip (Muzeul Octavian Moșescu, Râmnicul Sărat, 2024). Expoziții de grup: București 2014, 2016; Buzău 2017, 2018; Florența 2019; Galați 2024, 2025;  Brăila 2024.

Volume în pregătire:

Călătorind în lumi nenăscute (nume provizoriu) – poezie

Instantanee si alte postări – proză

Sinecura – teatru

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.