Travel Layers este titlul expoziției cu lucrări ale studenților Departamentului Sculptură din cadrul UAD Cluj-Napoca – Drăgan Felicia, Jensen Lennart, Pocotilă Valerian-Mihail, Cîrțoroșan Diana-Maria, Cojocaru Ilie, Todoruț Ioana-Magdalena, Mîță Alexandra, Dregics Arpad-Daniel, Criste Alexandra Maria, Ionescu Marcus, Pop Emanuel, Farcaș Patricia Alexa, Knezevic Alexander, Cherecheș Caterina, Jucan Georgiana, Petrule Cosmin, Prodan Selena, Brezeanu Victor, Boca Biborka, Prunduș Bianca.

Coordonatorii proiectului sunt Elena Dumitrescu, Daniel Popescu, Cătălin Bădărău, Septimiu Jugrestan și Vlad Berte, iar expoziția va fi deschisă la UNAgaleria (str. Băiculești nr. 29, București) în perioada 09 – 23 martie 2026. Vernisajul va avea loc mâine 10 martie 2026, ora 18:00.

Sculpture Connects Sculpture este un proiect care aduce împreună, anul acesta, studenții departamentelor sculptură ale universităților de artă din București și din Cluj-Napoca, într-un schimb expozițional realizat în reciprocitate între cele două instituții de învățământ superior artistic.

Evenimentul din capitală va fi urmat de vernisarea la Galeria Casa Matei a UAD Cluj-Napoca, în data de 25 martie 2026, a expoziției studenților bucureșteni. Această expoziție va fi deschisă publicului până în data de 7 aprilie 2026. 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.