Cosmin Nasui, istoric de artă, îi vizitează pe artiștii Dan Vezentan și Mihaela Moldovan la Atelierele Malmaison din București. Discuția explorează formarea lor artistică la Liceul de Artă din Baia Mare, practicile lor contemporane și provocările menținerii unui spațiu de creație în București.

Dan Vezentan prezintă lucrări retrospective din anii ’90-2005, incluzând desene din perioada de liceu și facultate, precum și practica sa actuală bazată pe machete-concept care explorează relația dintre arhitectură, peisaj și cosmos. Mihaela Moldovan discută despre seria „Timpul celorlalți”, lucrări textile inspirate de gesturile tăcute, timpul risipit și efortul nevăzut depus de femei în activitățile domestice, precum și despre hamacele funcționale din proiectul „Visuri suspendate”.

Conversația abordează și fragilitatea spațiilor artistice independente, evoluția comunității de la Atelierele Malmaison (5 ani, 10 ediții Open Doors), și relația dintre artiști și investitorii imobiliari care amenință constant aceste hub-uri creative.

Context și spațiu

Discuția se desfășoară la Atelierele Malmaison de pe Calea Plevnei din București, într-un spațiu cu o istorie complexă și dramatică. Clădirea a găzduit în trecut o închisoare și a suferit avarii în urma cutremurului din 1977, când o parte din ansamblul arhitectural a fost demolată. Artiștii ocupă jumătate din clădire, pe etajele 1 și 2, într-un spațiu care a făcut obiectul unui proiect academic recent – studenții de la Arhitectură „Ion Mincu” au realizat acum șase-șapte luni o machetă și un plan de situație având ca temă reconversia acestui spațiu industrial. Proiectul ilustrează potențialul de transformare a unui loc marcat de istorie într-un hub creativ contemporan.

Comunitatea Atelierele Malmaison și Open Doors

Atelierele Malmaison reprezintă o comunitate artistică care s-a consolidat în ultimii cinci ani, ajungând la a zecea ediție a evenimentului Open Doors. Este un eveniment bianual – primăvara (aprilie-mai) și toamna (octombrie-noiembrie) – care durează un weekend întreg și include ateliere deschise, expoziții noi, vernisaje, performance-uri și tururi ghidate. Dan Vezentan observă că publicul manifestă o fidelitate remarcabilă, cu aproximativ 40-50% dintre vizitatori revenind în fiecare an, ceea ce demonstrează că s-a format o comunitate reală în jurul acestui spațiu. Modelul Atelierele Malmaison poate fi văzut ca o oglindire a vechii „Fabrici de pensule” din Cluj Napoca, un hub creativ similar care reconvertise un spațiu industrial dar care între timp nu mai există. Experiența de la București demonstrează că este posibilă menținerea unui astfel de spațiu de producție artistică, chiar și în condiții precare și în lupta constantă cu presiunea imobiliară.

Dan Vezentan: Retrospectiva formativă

Pentru ediția a zecea, aniversară, Dan Vezentan a ales să facă ceva diferit față de edițiile anterioare în care prezenta practica sa actuală și machetele-concept. De data aceasta a expus lucrări pe hârtie din perioada 1990-2005, practic din anii de liceu și de facultate, desene care nu mai fuseseră arătate de mai multe decenii. Este o privire retrospectivă asupra stadiilor de lucru din școală, din Liceul de Artă Baia Mare, o prezentare care leagă organic discuția despre formarea artistică și rolul pe care l-a jucat Baia Mare în dezvoltarea sa profesională. Publicul care îi cunoștea deja practica actuală a avut astfel ocazia să descopere rădăcinile și evoluția artistului, creând o perspectivă completă asupra parcursului său creativ.

Formarea la Baia Mare: Școala lui Crăciun

Atât Dan Vezentan, cât și Mihaela Moldovan s-au format la Liceul de Artă din Baia Mare, având ca profesori pe Judit și Gheorghe Crăciun, figuri complexe în istoria artei contemporane românești. Cei doi profesori au format generații întregi de artiști de referință – Mircea Suciu, Cristi Farcaș, Robert Strebeli, Cantemir Hauși, Cosmin Nasui și mulți alții. Recent a apărut un volum care conține opera lor integrală, „Judit Crăciun, Gheorghe Crăciun, Pas de deux : ceramică, sticlă, desen, culoare, instalaţie”, la Editura PostModernism Museum pe care Dan și Mihalea l-au primit cu ocazia acestei vizite de la profesorii Crăciun. Discuția subliniază importanța acestei școli și a metodologiei profesorilor Crăciun în formarea unei întregi generații de artiști care au marcat scena artistică românească din ultimele decenii.

Perioada de liceu la Baia Mare este evocată cu nostalgie și respect. Artiștii povestesc despre anii postdecembriști, despre modul în care sistemul artistic local funcționa ca o comunitate strânsă, care a reunit generații de artiști formați acolo.

Practica actuală a lui Dan Vezentan: Machete-concept și „Structurile de cules”

Practica actuală a lui Dan Vezentan se centrează pe realizarea de machete-concept care explorează relația dintre arhitectură, peisaj și cosmos. Aceste sculpturi-concept propun o nouă modalitate de a experimenta spațiul și nevoile de bază: hrană, apă, asăpost și funcționează ca obiecte autonome, care propun o reconfigurare a modului în care ne raportăm la mediul înconjurător.

Mihaela Moldovan: seria „Timpul celorlalți”,

Mihaela Moldovan prezintă seria „Timpul celorlalți”, un ansamblu de lucrări textile inspirate de gesturile tăcute, timpul risipit și efortul nevăzut depus de femei în activitățile domestice.

Un element important al practicii sale actuale este hamacul funcțional din proiectul „Shelter for Collective Dreaming” (Adăpost pentru visuri colective), inițiat de Tranzit la Siliștea Snagov. Mihaela a realizat o serie de hamace inspirate din vegetația aridă a Bărăganului – ciulini, țepi, cactuși – păstrând acești țepi care fac conexiunea cu pământul. Seria se numește „Visuri suspendate” și propune o stare de suspensie în timp, un moment de meditație în care te reîntâlnești cu cerul, cu cosmosul. Este o lucrare funcțională – hamacul chiar ține o persoană de peste 70 de kilograme – dar funcționează și ca metaforă pentru punerea pe pauză a timpului, pentru contemplație și pentru reconectarea cu un spațiu mai larg decât cel imediat.

Nomadismul artistic bucureștean

Conversația abordează o temă esențială pentru înțelegerea condiției artistului contemporan în București – instabilitatea și caracterul migrator al spațiilor de lucru. Dan și Mihaela povestesc despre parcursul lor prin diverse ateliere, spații postindustrale abandonate și reconvertite: au fost la Baicului (lângă Gara de Est, spatele Oborului), într-o fostă fabrică de electronică industrială; au avut atelier în Popa Nan, într-o fostă fabrică numită „Mătasea populară”, pe lângă Hala Traian, clădire care între timp a fost demolată și înlocuită cu un hipermarket. Fiecare migrare a însemnat reconstrucție de la zero – schimbarea ferestrelor, instalarea curentului electric, a sistemului de încălzire, amenajarea canalizărilor și a băilor.

Este deja a patra oară când fac acest lucru în ultimii 18-20 de ani. Deși sunt adaptabili și obișnuiți cu reconversia spațiilor, artiștii recunosc că după atâția ani ar fi firesc să existe mai multă stabilitate și mai puțin efort permanent de supraviețuire. Ei sunt, cum spune Cosmin Nasui, „niște nomazi din propriul oraș”, ființe migratoare în interiorul Bucureștiului, deși teoretic ar trebui să aibă un loc în cetate la fel de important ca al oricăror alți profesioniști sau funcționari publici.

Fragilitatea și rezistența: Lupta pentru Atelierele Malmaison

Situația de la Malmaison ilustrează perfect precaritatea în care funcționează spațiile artistice independente din România. Clădirea aparține unei companii care se declară privată, dar este deținută în proporție majoritară de Ministerul Economiei. Artiștii sunt în permanență într-o „luptă de supraviețuire” sau „rezistență”, cum o numesc ei. Sunt tolerați, dar la un nivel foarte scăzut, și există un „sabotaj continuu” din partea conducerii acestei întreprinderi, al cărei unic obiect de activitate actual este închirierea (compania a fost inițial una de proiectare în industria chimică și petrochimică).

Au fost vizitați de persoane importante, politicieni care au făcut fotografii și au trimis mesaje de susținere pentru artiști, dar, cum remarcă ironic Dan, „cam asta a fost”. Nu s-au transformat în politici concrete de protejare sau sprijinire a acestor spații. Artiștii sunt obișnuiți cu „tipul acesta de migrare sau de adversitate”, cum spune Mihaela, cu „adaptare” și „reconversie” permanentă. Dar după două decenii de astfel de experiențe, ar fi timpul ca și instituțiile statului să recunoască valoarea acestor comunități creative și să le ofere un cadru stabil de funcționare.

Expoziții și perspective

Discuția se încheie cu mențiuni despre activitatea recentă și viitoare a celor doi artiști. Lucrările celor doi artiști sunt parte din expoziții la Paris și Berlin (o expoziție de grup zilele trecute la Institutul Cultural Român, organizată de SAC – Spațiul de Artă Contemporană, colegi și vecini la Malmaison). Comunitatea așteaptă următoarele ediții Open Doors și, evident, noi expoziții în România și în străinătate. Există o energie pozitivă și o dorință de continuitate, în ciuda tuturor dificultăților.

Dialogul subliniază importanța acestor spații nu doar ca ateliere de producție artistică, ci ca locuri de formare a comunității, de dialog public și de educație culturală informală. Faptul că publicul revine constant, că există tururi ghidate și că evenimentele Open Doors ajung să fie așteptate de un public fidel demonstrează că există o nevoie reală pentru astfel de inițiative în peisajul cultural București.

///

Materialul face parte din proiectul „10 ateliere de artiști contemporani din România”, produs de Modernism.ro. Publicație culturală finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.