„Întâlnirile din Maxonia” – Muzeul de Artă Comparatǎ Sângeorz-Băi, 17 iunie -17 iulie 2025
Expun: Ana Toma, Arie Berkowitz, Constantin Țînteanu, Eugen Alupopanu, Maxim Dumitraș, Mihai Percǎ, Ștefan Radu Crețu și Tudor Zbȃrnea.
Anul trecut, în perioada 1–25 august, a avut loc simpozionul Întâlnirile din Maxonia artFORest 2024, ediția a VII-a. Este deja o manifestare care nu are nevoie de prea multe lămuriri — probabil sunt puțini cei care nu au auzit de acest loc, situat în Dosul Gârciului, în apropiere de Sângeorz-Băi, cunoscut în rândul iubitorilor de artă sub numele de Maxonia.
Au participat cu acest prilej: Arie Berkowitz (Israel), Constantin Țînteanu, Eugen Alupopanu, Lilla (Franța), Ștefan Radu Crețu și Maxim Dumitraș. Expoziția de față, găzduită de Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, reunește unele dintre lucrările realizate „pe deal”; la acestea se adaugă un numǎr de lucrări mai vechi, din ediții anterioare, semnate de artiștii Ana Toma, Mihai Percă și Tudor Zbȃrnea (Republica Moldova).
Majoritatea exponatelor se încadrează în categoria obiect, sculptură parietală și tehnică mixtă cu elemente neconvenționale. Termenul neconvențional poate că nu mai este de fapt foarte exact, întrucât de multă vreme a devenit parte a unei mișcări dominante, fiind folosit — într-o formă sau alta — de numeroși artiști contemporani. Cu alte cuvinte, pictorii nu au pictat pe pânză, ci pe materiale găsite la fața locului; iar atunci când au folosit pânză pe șasiu, au lucrat cu argilă și noroi (Eugen Alupopanu), nu doar cu vopsele.
Este interesantă filosofia lui Arie Berkowitz, care angajează o formă de putere slabă în asamblajele sale: în loc de cuie, adezivi sau șuruburi, el leagă pǎrțile componente cu cleme, benzi elastice, menghine mobile — ce pot fi desfăcute oricând, anulând astfel lucrarea.
Maxim Dumitraș propune o simbolistică a dragostei, în care o multitudine de inimi mici de tablă colorate în albastru „cresc” natural dintr-un mănunchi de nuiele retezate la vârf.
Tema Cerbului politicos este tratată la scară monumentală de către Ștefan Radu Crețu, într-o variantă redusă de Eugen Alupopanu.
În ceea ce mă privește, aduc în atenția publicului lucrările Memoria, Lehaim lehaim și Vasile face mai bine. Prima este un ronde-bosse, iar celelalte două sunt sculpturi parietale.
Ana Toma transpune semne grafice ȋn configurații tridimensionale cu semnificații ambivalente și sensuri care adesea descumpǎnesc, fiindcǎ nu tot ce pare a fi, chiar este.
Tudor Zbȃrnea abordează figura umană prin lentila mitologiei și a sublimărilor morfologice, cu trimiteri la ornamentica proprie creației populare arhaice. De cealaltă parte, Mihai Percă intervine într-un registru gestualist, lucrând pe fragmente de scândură, ulterior delimitate în lucrări de sine stătătoare.
Așa cum este specificul locului, expoziția de față se integrează perfect în vasta colecție a muzeului — într-atât, încât pentru un vizitator neavizat sau nepregătit poate deveni dificil să distingă care lucrări sunt permanente și care sunt temporare. Dar tocmai acest aspect, departe de a fi un impediment, îl socotesc o oportunitate: de a face comparații, de a medita asupra sensului și direcției în care se îndreaptă arta contemporană.
Căci, în fond, despre asta este vorba într-un muzeu de artă comparată, cum este cel din Sângeorz-Băi.
Constantin Țînteanu
Recent Comments