Prezentarea volumului a avut loc în data de 29 Mai, 2025, la Galeria de artă din Centrul Expozițional Documentar al Muzeului Școlii de Arhitectură din Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București, în prezența autorului, a dlui. conf. dr. arh. Lorin Niculae, Prorector Parteneriat Academic, Comunicare și Internaționalizare, a dnei. conf. dr. arh. Cerasella Crăciun și a dlui. prof. dr. Alexandru Petrișor.
Editat în 2024, volumul se înscrie în seria publicațiilor pe care Constantin Hostiuc le realizează ca urmare a cercetării susținute a problematicii spațiilor publice din București, preocupare inițiată și susținută de peste 15 ani.
Tema pe care autorul o consideră complementară conceptului-umbrelă menționat, permanent reiterată, este cea a necesarei colaborări la înalt nivel dintre artist și arhitect, dat fiind faptul că arta destinată spațiului public devine o reușită atunci și numai atunci când cele două esențiale vocații se reunesc fericit – iar exemplele de excepțională calitate din lumea internațională și națională a artei dovedesc aceasta cu prisosință.
Plecând de la simpla observație a lipsei oricărei strategii a amplasării monumentelor de for public în capitala țării, autorul listează, prezintă și analizează busturile cetății, plecând de la consemnarea valorii urbane și plastice a marilor opere plastice similare antebelice și interbelice și prezentând starea acestui gen statuar așa cum este ea în actualitate. Se scoate în relief evidenta depreciere a acestui tip de artă publică, de la incerta motivație (socială și politică a) unui astfel de gest estetic până la realizările plastice din ce în ce mai slabe calitativ, ca și indirecta contribuție negativă a unei astfel de arte la ordinea urbană a unui oraș. Volumul este un îndemn indirect la regândirea rolului monumentului în cetate și o pledoarie pentru refacerea geografiei simbolice a Bucureștiului.
Constantin Hostiuc (n.1969) este licențiat în Istoria Artei, la Academia de Arte din București (1996), a urmat un masterat în Istoria Artei (1997) și un altul în Studii Politice (1998). Doctor în Istoria Artei (2006) cu teza Catedralele României moderne, 1920-1940. Cultură și civilizație românească.
Din 1997 este membru al Filialei Critică de Artă din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România (U.A.P.). În perioada 1996-2006 este redactor și redactor-șef al revistei “Arhitext Design”, iar între 2015 și 2018 este redactor-șef al revistei “Arhitecții și Bucureștiul” a Ordinului Arhitecților din România(O.A.R), Filiala București.
În prezent, este cercetător științific în cadrul Departamentului pentru Managementul Cercetării al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Este autor de cărți de sinteză, monografii și studii de istoria artelor, dintre care amintim:
Barocul românesc – gesturi de autoritate, replici şi ecouri (2008), Despre arhitectură şi arta religioasă postdecembristă (2009), Obiectul de artă în spaţiul public şi identitatea urbană. București, studiu de caz (2010), România interbelică: încreştinarea naţionalismului şi estetica înrădăcinării (2013), Arhitecţi pe care i-am cunoscut, oameni pe care i-am întâlnit (2014), În marginea Arhitecturii (2019), Parcul Carol. Jurnal de supravieţuire (2019), De partea artei româneşti (2021), Estetica spaţiului public contemporan (2022).
Recent Comments