În România anului 1924, într-o perioadă de profunde transformări sociale, mișcarea suprarealistă își făcea simțită prezența odată cu ecoul manifestului lui André Breton. În același an, în România au avut loc evenimente importante precum Răscoala de la Tatarbunar și scoaterea PCR în afara legii, dar și apariția revistei „75 HP” care a introdus conceptul de „pictopoezie”.
Suprarealismul românesc s-a manifestat în două valuri distincte. Primul s-a cristalizat în jurul revistei „unu” (1928-1932) și a publicațiilor sale satelit precum „Alege”, „Muci” și „Viața imediată”. Al doilea val a fost reprezentat de Grupul suprarealist român “Infra-noir”. Membrii acestor grupări au colaborat frecvent și cu publicații de stânga precum “Cuvântul liber” și “Reporter”.
Perioada 1932-1933 a marcat o schimbare fundamentală în mișcarea avangardistă din România. Politicul a devenit din ce în ce mai prezent în opțiunile artistice, ducând la dezintegrarea unor grupuri importante precum „Contimporanul”, „Criterion” și „unu”. Aceste grupări au fost afectate atât de conflictele interne și divergențele ideologice, cât și de supravegherea crescândă din partea Siguranței.
Prezența lui Victor Brauner la București, între anii 1935-1938 a influenţat grupul informat denumit ulterior „laboratorul de investigaţie suprarealistă”, care s-a coagulat în locuința și atelierul Heddei Sterne, Participanții la acest laborator erau: Victor Brauner, Théodore (Teddy) Brauner, Hedda Sterne, Medi Wechsler Dinu, Jules Perahim și ocazional Nadine Krainik, Jean David, Sandu Tudor. Grupul opera instinctiv cu suprarealismul ca metodă estetică în destructurarea textului și a imaginii, investigând visele, halucinațiile și iluziile prin prisma psihanalizei. Acest model de laborator satelitar demonstrează dinamica continuității experimentelor suprarealiste în spațiul românesc.
Destinele membrilor acestor grupări au fost profund marcate de contextul politic al vremii. Mulți dintre ei au ales calea exilului, precum Victor Brauner și Ilarie Voronca care au plecat în Franța, în timp ce alții s-au reorientat spre jurnalism sau au suferit persecuții politice. În perioada postbelică, suprarealismul din România cunoaște o renaștere paradoxală prin Grupul suprarealist român „Infra-noir”. Mișcarea care se născuse ca o revoltă împotriva oricăror constrângeri devine acum parte integrantă a revoluției proletare. Suprarealismul, cum observa istoricul literar Eugen Simion, „a devenit sau vrea să devină o parte a revoluției proletare; are o ideologie și propune o tactică de luptă, e drept, curioasă – erotizarea fără limită a proletariatului”. Vechii avangardiști se regăsesc deja în paginile revistei “Orizont”, “prima revistă de cultură și literatură pentru muncitori, țărani și intelectuali”.
Idealurile revoluționare și politice ale tinereții acestor creatori le-au influențat permanent operele, viețile și modul în care au fost receptați de public.
Recent Comments