Începând cu data de 5 octombrie 2023, Galeria Ghețăria a Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” Mogoșoaia va găzdui expoziția intitulată „Mitologii subiective” a artistei Paula Craioveanu.

Deschiderea expoziției a vut loc sâmbătă, 7 octombrie 2023, ora 14:00.

Paula Craioveanu este arhitectă, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București și Doctor în Arte Vizuale a Universității de Arte București cu teza „Geometria spațiului interior în pictura olandeză a sec. al XVII-lea”.

Expoziția aduce în fața publicului o serie de lucrări de pictură și grafică din seria „Neomitologie”.

„Lucrările fac parte din proiectul „Neomitologie”, început cu câțiva ani în urma și elaborat pe parcurs.
Nudul este încărcat cu sensuri, altele decât cele decorative sau pur picturale. Împletirea dintre real și fantastic face trimitere la un univers legendar, mitic.

Ce mă interesează este mixul dintre vechi și nou, o estetică modernă inspirată de antichitate, interpretarea contemporană a miturilor eterne.

Asemenea eroilor din mitologie, personajele din pictura mea, ne amintesc de capacitatea de a rămâne frumoși și buni, în ciuda trecerii timpului și de importanța sacralității în întreaga existență. Experiențele umane conferă  acestor subiecte  un plus de magie și mister”.

Paula Craioveanu
www.cpaula.com

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 31 octombrie 2023 și poate fi vizitată de marți până vineri, între orele 10:00-18:00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10:00-19:00.

Parteneri media:
Parteneri media: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Agerpres, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Trinitas TV, Modernism, Amos News, Timpul, Roportal, Onlinegallery.ro, Propagarta și Evenimentemuzeale.ro

„Mitologii Subiective”, Paula Craioveanu, 5-31 octombrie 2023
Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”

Octavian Paler spunea „nu mă interesează atât zeii grecilor, cât ce voi găsi sub măştile lor” si abia atunci vom şti dacă melancolia anticilor a fost mai profundă decât cea a modernilor.”

Paula Craioveanu va invita la o noua expozitie de pictura, intitulata Mitologii subiective” unde expune 23 de lucrari, pictura si grafica.

Lucrarile fac parte din proiectul Neomitologie”, inceput cu cativa ani in urma si elaborat pe parcurs.

„Ma inspira antichitatea si personajele din mitologia greaca si romana. Sunt atrasa de opera unor artisti precum: Giorgio di Chirico, Francis Picabia din perioada recenta Giulio Paolini, sculptorul Igor Mitoraj.

Ce ma intereseaza este mixul dintre vechi si nou, legatura dintre trecut si prezent, o estetica moderna inspirata de antichitate, interpretarea contemporana a miturilor eterne.

Postmodernismul aduce în actualitate referințe istorice, aduce zeii in viata de zi cu zi, printr-o reinterpretare a personajelor mitologice, transformandu-i  in personaje tangibile, umane, accesibile.”

Nudul este incarcat cu sensuri, altele decat cele decorative sau pur picturale. Impletirea dintre real si fantastic face trimitere la un univers, legendar, mitic, de la lumea imaginara propusa de mitologie, ca sursa de inspiratie si pana la lumea concreta a experientelor umane.

Asemenea eroilor din mitologie, personajele din pictura mea, ne amintesc de capacitatea de a ramane frumosi si buni, in ciuda trecerii timpului, si de importanta sacralitatii in intreaga existenta. Experiențele umane conferă  acestor subiecte  un plus de magie și mister.

Intr-un spatiu incarcat de energie, intr-o cladire construita in jurul anului 1700, parte din Muzeul Palatului Brancovenesc Mogosoaia, in pavilionul „Ghetarie” in care se pot vedea zidurile si boltile originale, lucrarile prind viata.

www.cpaula.com

„Mitologii subiective” – noua expoziție a artistei vizuale Paula Craioveanu la Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”

„Mitologii subiective” – noua expoziție a artistei vizuale Paula Craioveanu la  Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”

Expoziția este deschisă publicului până în 31 octombrie 2023, poate fi vizitată de marți până vineri, între orele 10,00-18,00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10,00-19,00.

„Lucrările fac parte din proiectul “Neomitologie”.Tematica tablourilor este, prin natura ei, fascinantă, „răsfoirea” timpului dezvăluind o galerie impresionantă de personaje . Rafinate sau de o simplitate aproape sălbatică, pasionale sau inocente în erotismul lor, dezinvolte sau timide, dincolo de culorile vremii din care răsar, le uneşte acel farmec etern, inepuizabil, sursă de inspiraţie pentru artişti de-a lungul secolelor.

Numitorul comun este DESENUL. Precum în Renaștere, un artist care stăpînește desenul poate fi un bun pictor, sculptor. Paula Craioveanu trece, cu mare finețe de la clasicism la modernism și o face neîndoios de frumos

Artista își permite să treacă de la figurativ la nonfigurativ, abordarea prin care artista realizează tema propusă – mediul arhitectural și eternul feminin – denotă inteligență artistică și o mînă și o minte care stăpânesc desenul.

Geometrizarea potretului nu deranjează, autoarea are o reală autoritate artistică.

Starea de personalitate a artistei este deja clară, înclinația spre realism portretistic sau peisagistic traversînd variate registre de culoare și luminozitate cu mare rafinament.

La Paula Craioveanu există un sincretism al artelor, pictura și arhitectura au multe puncte de întilnire, domeniile sînt congenere, înrudite.

IN MEDIAS RES cum spunea Horațiu, în esență, sînt alterități rare, antonimii. Să ne amintim că Michelangelo și Rafael Sanzio au fost arhitecți șefi ai Romei.”

Liliana Popa, istoric de artă