441,2 este expoziția grupului artistic Ap.6 care se va deschide pe 11.08.2023 într-o locație neconvențională discretă. Cu o privire îndreptată către trecutul anilor 2000, Grupul Ap.6, compus din tineri absolvenți pasionați de artă, se pregătește să deschidă o expoziție inedită într-o sufragerie transformată în spațiu expozițional. Evenimentul va avea loc pe data de 11 august și va reprezenta un răgaz artistic ce îmbină tehnici și metode diverse într-o explorare creativă a copilăriei trăite la începutul noului mileniu.
Ap.6 este format din artiști vizuali care la un moment dat s-au intersectat în Iași: Radu Mihai-Tănase, Ioana Mihai, Alexandra Tirpescu, Marian Stavarache și Ruxandra Mărgineanu iar expoziția este curatoriată de Cristiana Ursache, membru al grupului. Acești tineri creatori, cu backgrounduri și abordări artistice diferite, au găsit punctul lor de convergență în nostalgia pentru anii 2000, o perioadă definitorie pentru generația lor. Expoziția propune o privire introspectivă asupra amintirilor, obiectelor și experiențelor care au sculptat adolescența și copilăria lor.
Într-un peisaj cultural în continuă schimbare, acești artiști au descoperit că identificarea spațiilor de expunere adecvate poate fi o provocare în sine. Cu atenția sporită acordată galeriilor și spațiilor publice, Grupul Ap.6 a ales să îmbrățișeze o abordare alternativă și să își transforme propria sufragerie într-un spațiu expozițional privat. Prin această decizie, ei aduc arta mai aproape de viața de zi cu zi, aducând oamenii în intimitatea unui mediu familial pentru a experimenta lucrările lor într-un mod cu totul nou.
Expoziția 441,2 nu este doar o celebrare a artelor vizuale într-un spațiu care oferă o nou nuanță a ideii de private art space, ci și o călătorie în timp, într-o perioadă în care tehnologia și cultura pop au început să definească universul lor. Lucrările prezentate vor reflecta amintiri personale, influențe culturale și explorări tehnice, toate aduse împreună pentru a recrea atmosfera vibrantă a anilor 2000.
Expoziția va fi deschisă pentru vizitare și este open by appointment oferind o oportunitate cu caracter explorator de a intra în dialog cu arta contemporană într-un cadru inedit și familial.
Despre Grupul Ap.6
Grupul Ap.6 este o echipă de tineri artiști absolvenți care au unit forțele pentru a explora și celebra nostalgia anilor 2000 prin arta vizuală. Membrii grupului, Radu Mihai-Tănase, Ioana Mihai, Pansy (Alexandra Tîrpescu), Marean (Marian Stavarache), Laura Stoica, Ruxandra Mărgineanu și Cristiana Ursache, aduc în prim-plan amintirile și influențele lor pentru a crea o experiență artistică captivantă.
Pansy este o artistă multimedia din Iași, România. Interesată de estetica vizuală a României anilor 2000. Pansy refuză atât înscrierea în categorii clasice de artă vizuală, cât și asumarea unui discurs artistic transparent. Prin asumarea unei poziționări artistice voit opace, Pansy prefera discursul artistului comunicat prin intermediul lucrărilor sale. Pansy investighează posibilitățile mediului ei ales și este întotdeauna centrata pe practica ei și, prin îmbinarea temelor mari ale picturii istorice cu formele contemporane, lucrările lui Pansy nu se referă doar la subiectul lor specific, ci și la actul picturii în sine.
Marean este un artist multimedia român. Cea mai mare parte din producția sa artistică explorează, dar nu se limitează, la teme care variază de la cultura internetului la diferitele dimensiuni ale violenței, neglijării și degradării. În mare parte natura muncii sale artistice se prezintă printr-o abordare brută, imprudentă și experimentală, statementul artistic luând formă prin imagini îndrăznețe ce participă la crearea unui spațiu ciudat, abstract și nedefinit.
Ioana Mihai este o artistă vizuală emergentă care își desfălășoară activitatea în București, România. Ea dezvoltă teme cu dimensiuni sociale și culturale cu scopul de a crește gradul de conștientizare a preocupărilor comunității în care activează. Pentru a-și exprima discursul, abordează tehnici multidisciplinare, care îmbină pictura, sculptura sau instalațiile.
Experiența personală a Ruxandrei Mărgineanu joacă un rol central în parcursul său artistic, încercând să dezvolte subiecte atât din amintiri, cât și dintr-un proces observație, provenind din cultura și aspectul României din timpul și după regimul comunist.
Laura Stoica este o artistă vizuală și regizoare de film de animație, cu o profundă inspirație din tradițiile culturale și moștenirea spirituală a zonei rurale din Europa de Est. Prin împletirea bogată a temelor și motivelor folclorice transmise de-a lungul generațiilor, opera sa explorează nuanțat complexitățile trăirii umane.
Radu-Mihai Tănasă e un artist emergent a cărui practică artistică se preocupă cu tematici precum disforia culturală, identitatea masculin-balcanică și condiția de emigrant. Lucrează predominat cu video, performance și software art.
Cristiana Ursache este curator în Iași, România. Ea își propune să aducă arta mai aproape de public și să creeze conexiuni semnificative între artiști și privitori, având grijă ca orice expoziție să fie o experiență vizuală ce are parte și de mediere culturală. Practicile sale s-au concentrat inițial pe o abordare istorică, dezvoltând ulterior o predilecție pentru arta contemporană și manifestările artistice comuniste și postcomuniste românești.
Expoziția poate fi vizitată doar cu programare la numărul de telefon +40 745 573 716.

Recent Comments