Muzeul de Artă din Craiova, Centrul “Constantin Brâncuși”

22 iunie – 22 septembrie, 2023

Eclectic

Expoziția Eclectic deschisă  din 22 iunie, începând cu orele 17:00, și găzduită până în 22 septembrie 2023, în spațiul generos al Centrului „Constantin Brâncuși”, al Muzeului de Artă din Craiova, prezintă lucrări ale absolvenților și studenților Departamentului Foto-Video al Universității Naționale de Arte din București.

Titlul expoziției – Eclectic – își află argumentul  în varietatea discursului atît la nivel conceptual, cât și expresiv. Temele analizate și traduse în limbaj vizual pun în discuție problematici fundamental-umane, așa cum sunt percepute, înțelese și interpretate în contextul specific, al acestui  început de secol XXI. Profunzimile sufletului, recuperarea sau estomparea memoriei, fragilitatea frumuseții naturale, raportarea la natură, la ceilalți, ori la categorii esențiale precum spațiul și timpul, realitatea fizică și alternativa ei virtuală, felul în care tehnologiile și noile medii modifică percepția și relația noastră cu lumea  își găsesc expresia printr-o diversitate de medii de la fotografie, video și film de lung metraj, până la obiect și instalație.

Curator: lect. univ. dr. Daniel Constantinescu

Expun: Nicolae Coșniceru, Gabriela Cozma, Robi Boșcai, Alexandru Popa, Tavi Angheluș, Andrei Predescu, Toma Ștefănescu, Cristina Țepeș, Anca Țintea, Alexandru Preoteasa, Mihai Smeu, Nadina Stoica, Ana Pascu, Teodora Rotaru, Lena Ciobanu, Delia Prodan, Antonio Vitalia, Eva Chapkin, Maia Vieru, Cristina Bîrlădeanu, Ștefan Cheșu, Nuria Gioroceanu, Răzvan Șumilă, Bianca Voicu

Imaginile atașate:

Gabriela Cozma – Pinball, 2016 – animație cu plastilină – cadru din film

Lena Ciobanu – Variations of here and elsewhere, 2022 – instalație fotografică

Nadina Stoica – Nesting has no voice, 2020 – carte

Robi Boșcai – Monumente – 2,2019 – serie de fotografii

Bianca Voicu – Apprehensive-2, 2022 – serie de fotografii

Delia Prodan – see/saw/no up/down, 2023_obiect