STUDIU DUPĂ MODEL. EXPERIMENT

Expoziție Marian Dobre la Galleria 28

În perioada 24 aprilie – 22 mai 2023, la Galleria 28 din Timișoara, va putea fi vizitată expoziția „STUDIU DUPĂ MODEL. EXPERIMENT”, semnată Marian Dobre. Organizată de Galleria 28 și curatoriată de Maria Pașc și Andrei Rosetti, expoziția aduce în atenția publicului cele trei direcții de lucru ale pictorului Marian Dobre.

Despre expoziție, Maria Pașc, istoric de artă, notează: Filosoful Constantin Noica, întrebat fiind ce șanse are un tânăr care pornește la drum doar cu o valiză, a răspuns că acest lucru depinde de ceea ce are tânărul în valiză: dacă-i o valiză ticsită cu cărți, parcursul îi va fi de excepție. Cazul lui Marian Dobre este cu atât mai fericit cu cât valiza cu care parcurge drumul cercetării sale atât într-ale picturii, cât și într-ale teoretizării pe tema unui întreg este chiar Valiza lui Duchamp. Fericită alegere! Duchamp este alegerea lui Marian Dobre. Alegerea care îl antrenează într-ale alegerilor. Fiecare lucrare a sa se compune din judecăți și alegeri. A face artă înseamnă a tăia decisiv, a alege. Într-o carte din valiza pe care Marian o poartă cu el: „A face artă, spune Duchamp, înseamnă să alegi un tub de albastru, un tub de roșu și să-l pui pe paletă, și mereu să alegi calitatea albastrului, calitatea roșului și mereu să alegi locul unde-l vei pune pe pânză…”. Alegerile au întâietate în pictură. Alegerile lui Marian vin din ceea ce se numește la scară individuală înrâuriri, iar la scară colectivă, tradiție. Unu, doi, trei, salt înainte! Marian Dobre este înzestrat, ca oricare pictor, cu două retine. Dar ce retine! Retinele lui Marian sunt aparte, una ca o lunetă, cealaltă ca un microscop. Când se apleacă asupra unui studiu cu luneta, vede studiul în toată amploarea lui, iar microscopul său reține detaliul și îi conferă amploare! Expoziția „Studiu după model. Experiment” este o cercetare întru diferențiere. După cum mărturisește pictorul însuși, expoziția deschide șantierul cercetării postdoctorale a pictorului – o expoziție care pune la vedere trei direcții de lucru ale pictorului: cartografierea câmpului artistic, experiențe dobândite prin exerciții la nivelul limbajului picturii, un dialog prin povestirea unor amintiri și trăiri. Ceea ce subliniază Marian prin șantierul deschis la Galleria 28 este că decretul lui Duchamp, este permis să faci orice, nu înseamnă o formulă de autorizare, nu le dă mână liberă artiștilor, ci îi face răspunzători de arta lor. Alegi să știi să alegi.

Expoziția „STUDIU DUPĂ MODEL.EXPERIMENT”, poate fi vizitată în perioada 24 aprilie – 22 mai, 2023, la Galleria 28 din Timișoara, 2023, de luni până sâmbătă, la Galleria 28, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara. Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0040(0)722 503 028 sau pe e-mail [email protected].