Ligia Macovei în colecții private

Vineri, 24 Martie 2023, ora 18:00, Galeria Rotenberg-Uzunov în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, vă așteaptă la deschiderea expoziției „Ligia Macovei în colecții private”, pe str. 11 Iunie nr.36-38.

Muzeul Municipiului București a pregătit o nouă expoziție, în care, de această dată, sunt prezentate lucrări din colecția Eduard Uzunov, urmând ca operele de artă să fie integrate chiar în atelierul și în casa artistei, la Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei” (str. 11 Iunie, nr. 36-38). Expoziția continuă un program mai complex, care are în vedere cercetarea lucrărilor Ligiei Macovei aflate și în colecții private, un demers necesar pentru a completa investigația mai amplă, dedicată vieții și creației artistei.

Proiectul a cuprins, în anul 2022, două evenimente speciale care au avut loc la Rotenberg-Uzunov Art Gallery. Primul este vernisajul expoziției care a cuprins lucrări realizate de Ligia Macovei pentru a ilustra creația argheziană, dar și picturile aflate în colecția Eduard Uzunov. Al doilea eveniment a fost prezentarea unui album de artă, complet inedit, realizat de galerie în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și publicat la editura Monitorului Oficial.

Ligia Macovei (1916-1998) a expus la numeroase saloane naţionale dar şi la Bienala de la Veneţia din anul 1956. A deschis, de-a lungul carierei sale, expoziții personale la Roma, la Galleria Penelope (1962), la Viena, la Künstlerhaus (1965) și în Tunis, la Galeria I Information (1975). Artista a participat și la numeroase expoziţii de grup organizate în străinătate. Ligia Macovei a fost conferenţiar la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în anul 1958 a îndeplinit funcţia de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită şi comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneţia. În 1964, Ligia Macovei primeşte o menţiune specială la târgul de carte de la Leipzig pentru volumul ilustrat: Poezii de Mihai Eminescu. A realizat, de asemenea, ilustrație și pentru poezia lui Tudor Arghezi, un alt titan al literaturii române.                  

Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 Martie- 28 Mai, de miercuri până duminică, în intervalul 10:00-18:00, la Muzeul “Ligia și Pompiliu Macovei, sau pe site-ul nostru www.rotenberguzunov.ro

Dr. Elena Olariu