Expoziție cu lucrările pictorului LUCIAN LICIU (1968-2022)*

O nouă expoziție se deschide în spatiul expozitional din Foaierul Media al TNB, începând cu 7 martie 2023. De această data este vorba de o retrospectivă postumă, dedicată omagierii unui talentat pictor oltean, stins din viață la numai 54 de ani, în plină forță creatoare, LUCIAN LICIU.

Iată cum îl evocă pe artist Dr. MARIUS TIȚĂ, criticul de artă care și-a asumat curatoriatul acestei expoziții care va fi vernisată marți, 7 martie 2023, la ora 18, în Foaierul Media  al TNB (aripa dinspre Grand Hotel) :

”In martie 2022, aflam cu infinită tristeţe că pictorul Lucian Liciu, artist talentat şi om de o rară generozitate, a părăsit această lume. Greu de acceptat că am rămas doar cu imaginea lui de pe afişul expoziţiei aflată pe simeze în acel timp, un afiş care ni-l arată pe artist zâmbind puţin îngândurat, luându-şi la revedere, parcă.

De fapt, pictorul Lucian Liciu ne-a lăsat o operă deosebit de puternică şi sensibilă, familia sa frumoasă, pictoriţa Nicoleta Gribincea Liciu şi cei trei copii ce iau în serios cariera artistică, şi multe, foarte multe, de fapt numai amintiri frumoase. (…)

Opera plastică a pictorului Lucian Liciu aduce în atenţie mari probleme şi subiecte ale societăţii, mai ales din ultimii ani, ciudaţi şi zbuciumaţi. Într-o manieră directă, fluentă şi plină de emoţie, artistul ne aduce pe toţi în scenă, prin tot ce se întâmplă în arta sa. Expoziţia nu promite o temă, un subiect tratat pictural, ci se constituie, la un an de când pensula şi paleta de culori au rămas nemişcate în faţa şevaletului, într-un omagiu adus pictorului Lucian Liciu, prin prezentarea, pe simeze, a creaţiei sale. Expunându-i arta şi şi înţelegând-o pe deplin, alături de emoţiile şi sentimentele pe care le generează, este modul cel mai simplu şi luminos de a ni-l aminti pe artist. Este, de fapt, esenţa demersului “ADEVAR. MARTURIE. MARTURISIRE”, pictură de Lucian Liciu, pe care Teatrul Naţional Bucureşti îl organizează în acest martie.  

*L.L. s-a născut în 1968 la Slatina, a absovit Facultatea de Artă Decorativă și Design, secția Artă Monumentală din cadrul UNA București la clasa profesorului Marilena Preda Sânc și  Universitatea de artă ,,Luceafărul” unde i-a avut ca profesori pe Vasile Chinschi și Ion Sălișteanu. Numeroase participări la expoziții de grup și expoziții personale în țară și străinătate.  A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, UAP Filiala București și membru al VISARTA din 2014. A fost căsătorit cu pictorița Nicoleta Gribincea.

”Lucian Liciu caută, experimentează şi riscă. Acestea ar fi cuvintele cheie ale întregii sale creaţii. Din motivul mai sus enunţat, lucrările lui, res­pectiv seriile de lucrări, sunt eterogene, ceea ce le uneşte fiind mai mult spiritul decât stilul sau maniera” (comentariu  din  2018 al istoricului  și criticului de artă Mihai Plămădeală, cu ocazia expoziției ”A fost odată în România și va mai fi de la Centrul Artelor Vizuale din București )

”L.L. a lăsat o creație atipică, nonconformist, tăioasă și aspră, din care răsună un umor negru, unic și inconfundabil” (Cătălin Podoleanu, pictor)