Opening: Threads @ Galleria Posibilă, 10 noiembrie, 18 – 21 h

Artiste și artiști: Anca Dima, Vitaly Yankovy, Alina Ion, Edén Barrena, Nadine Weber, Alexandru Mihai Budeș, Matei Monoranu, Miruna Radovici, Roxana Morar, Guillaume Bihan

Expoziția „Threads” prezintă lucrările artistice a 10 artiste și artiști care au participat în perioada 1 – 15 august 2022 la rezidența Sounds Like a Book V în satul Șona, județul Brașov. Rezidența artistică a urmărit lucrul cu două medii artistice alternative – sunet și carte. Într-o ordine senzorială mai puțin obișnuită, ascultarea a precedat vizualizarea, ambele, însă, orientate asupra legăturilor dintre noi și locuri. Plimbarea și povestirea au fost, inițial, instrumente de cunoaștere a unor zone, locuri, forme de relief din sat și din apropierea lui. Ulterior, au devenit mijloace pentru a reflecta asupra modului fizic și afectiv în care suntem într-un loc alături de alți agenți umani și nonumani.

Rezidența „Threads” a constat în trei părți complementare: o serie de plimbări, un atelier de sound art și un workshop de book design. Scopul atelierelor a fost crearea unor proiecte artistice bazate pe cercetare și dialog cu membri ai comunității din Șona. Împreună cu Oana Tudoran, artiștii au examinat relația fizică și afectivă între corpuri și variate specii de spații întâlnite în Șona. Plimbările s-au extins prin împărtășirea poveștilor, cunoștințelor și prin reflectarea asupra impactului emoțional al ambianțelor traversate. Atelierul de sound art (coordonat de Lukas Jakob Loecker) a introdus concepte din sound art și instrumente folositoare în procesul de lucru, construit, în mare parte, pe field recording. Pe durata atelierului de self-publishing design, ținut de Graphomat (Andreea Mihaiu, Mihai Popescu, Andra Pavel) artiștii în rezidență au asamblat materialul sonor și cel vizual, apelând la cele mai noi tehnici de lucru din domeniul designului de carte și self-publishingului. Programul de rezidență a fost gândit împreună cu un grupaj de conferințe și de performance-uri susține de umătoarele artiste și artiști: Ingrid Ene și Gheorghe Iosif (dyslex), Lia și Dan Perjovschi, artiști conceptuali stabiliți în Sibiu, Romania, Costin Duțu, artist multimedia și muzician experimental, Josephine Jatzlau, artistă care lucrează cu fotografia și cartea ca medii de expresie artistică, stabilită în Leipzig.

Coordonatori rezidență: Lukas Jakob Löecker, sound artist & Graphomat (Andreea Mihaiu, Mihai Popescu, Andra Pavel)

Guided tours: Oana Tudoran, artistă & scriitoare

Context

Sounds like a book este o platformă de book making și self-publishing, care se adresează celor interesați de carte ca un mediu de expresie artistică. După cum sugerează numele ales, tema principală este reprezentarea vizuală a sunetului.

Prietenii Sounds Like a Book: Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă, Graphomat, Time Based Media – Kunstuniversität Linz, Artists play with time, Radio Fro, Radio România Cultural, The Institute, Asociația Jumătatea Plină, Backlab Collective, Revista Arta, Bună Ziua Făgăraș – Radio Star Făgăraș.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.