Muzeul de Artă Craiova anunță și invită presa la vernisarea expoziției de pictură a artistului Ioan Augustin Pop, purtând titlul „Autoportret colectiv”, ce va avea loc pe data de 13 octombrie, la ora 17.00.

Expoziția reunește opere aparținând perioadei 2019-2022, în interiorul câmpului semantic al unei lucrări mai vechi cu aproximativ un deceniu, intitulată „Autoportret global”. Aceasta se constituie ca al cincilea capitol al proiectului TzaraGordian, în lucru începând cu 2014. Primele patru capitole – Passato al tempo futuro (2017), Realitate aproximativă (2021), Memoria umbrei pe un cub de sticlă și Despre materie și lucruri publice, ambele în 2022 – au marcat legătura cu proiecte și teme anterioare și în același timp parcursul unei schimbări, a unei reveniri către sine, dinspre exterior înspre interiorul cel mai profund.

Autoportret colectiv reprezintă și o serie de începuturi distincte de serii / subteme, aceasta fiind o particularitate a unui mod de lucru în care fiecare temă se subsumează alteia, răspunde sau este complementară celor precedente. Teme ca petrolul, ruina, lipsa de sens, criza, nebunia, pandemia și războiul se asociază inevitabil unor teme culturale – care pot fi, fără a se exclude, fragmente literare, lucrări de artă, metode de lucru (unele experimentale – colaj, print digital, performance), repere formale și stilistice ale unor perioade istorice – sau teme plastice – cromatice sau compoziționale.

Ioan Augustin Pop este preocupat să investigheze relația de cauzalitate între eul propriu și eul colectiv, exprimând în lucrările sale efectele acestei contaminări și gradul de interdependență între aceste entități.

Ioan Augustin Pop (n.1955, Zalău) este artist și profesor, în prezent trăiește și lucrează la Oradea și Timișoara. Absolvă Institutul de Arte Plastice ”Ion Andreescu” Cluj-Napoca în 1983, se afirmă ca membru al grupului Atelier 35 Oradea, între 1986-1990 și al generației optzeci și devine membru al U.A.P.R. începând din 1990. A deținut catedre, în Universitățile de Arte din Cluj-Napoca (1990-2002) și Timișoara (2003-2020) unde în prezent coordonează studii doctorale. I-au fost decernate premii în concursuri, iar Uniunea Artiștilor (U. A. P. R) îi acordă de două ori premiul pentru pictură în 1998 și 2014. Practica sa artistică este adeseori experimentală și include performance-ul sau colajul, axându-se în ultima perioadă preponderent pe pictură.

Curatorii acestei expoziții sunt doamnele Magda Cârneci (critic și istoric de artă) și Mălina Ionescu (artist vizual și curator MNAC).

Vernisaj:
13 octombrie 2022, ora 17.00

Durata expoziției:
13 octombrie – 17 noiembrie 2022
Expoziția va putea fi vizitată pe durata acestui interval, în fiecare săptămână, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00.

Adresa:
Calea Unirii, nr. 15, Craiova, Palatul Jean Mihail