4

Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
Gina Patrichi 8

12 octombrie orele 19.00

Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București prezintă, în cadrul Bucharest Graphic Days, o serie de lucrări grafice realizate de Jánosi Antal, Lestyán Csaba, Részegh Botond și Siklódy Ferenc, adunate sub titlul „4 Graficieni din Ciuc”. Genericul expoziției este definit de faptul că în devenirea și desăvârșirea lor ca artiști Miercurea Ciuc și împrejurimile au fost și sunt definitorii, dar în aceeași măsură ei au definit și definesc dezvoltarea vieții artistice din zonă.

Expoziția va fi vernisată de Ciprian N. Isac.

Jánosi Antal (Sânmartin, 1954) a studiat la Institutul de Arte Plastice și Decorative Ion Andreescu din Cluj. În anul 1988 a înființat la Școala Populară de Artă din Miercurea Ciuc secția de grafică și pictură, unde a lucrat timp de 30 de ani.
„În lucrările sale decorative, suprarealiste personajele specifice atemporale par să existe metafizic; în căutarea spațiului grafic absolut tinde către o tehnică grafică totală în care punctul este pornirea, dar și destinația finală. Lucrările sale sunt adesea inspirate de experiențe literare.”

Siklódy Ferenc (Lăzarea, 1968) a absolvit Institutul de Arte Plastice și Decorative Ion Andreescu din Cluj și este profesor la Liceul de Arte Nagy István din Miercurea Ciuc. Este cunoscut în special ca ilustrator de carte, creațiile sale care excelează în tehnicile grafice de multiplicare sunt frecvent expuse nu numai în Transilvania, ci aproape pe întreg mapamondul, în cadrul unor expoziții individuale sau de grup.

Lestyán Csaba (Miercurea Ciuc, 1975) a absolvit Institutul de Arte Plastice și Decorative Ion Andreescu din Cluj și după o perioadă scurtă în care a fost profesor la Liceul de Arte Nagy István din Miercurea Ciuc, din 2005 este editor grafic al revistei culturale Székelyföld. Grafica sa are un mod de abordare fotografică şi naturalistă, la care se adaugă efectele trompe-l’oeil, siguranţa mânuirii tehnicilor specifice genului şi acea fermitate care atestă virtuozitatea artistului. Stilul creaţiilor sale presupune o gamă amplă de tendinţe contemporane, de la viziuni suprarealiste, trecând prin ficţiuni conceptuale şi până la gag-uri intelectuale, înainte de toate însă, devenind un mixaj propriu al tuturor stilurilor amintite.

Részegh Botond (Miercurea Ciuc, 1977) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, avându-l ca profesor și mentor pe academicianul Mircia Dumitrescu. Din anul 2011 este director artistic al galeriei de artă Új Kriterion din Miercurea Ciuc. Artistul este reprezentat de Yi Gallery New York. În această expoziție este prezent cu desen din ciclul Poliphony and Pleasure care ne vorbesc despre eros și sexualitate. Linia cursivă, trasă cu penița în tuș negru, și formele pe care le generează sunt caracterizate de expresivitate și delicatețe. Artistul a izbutit după îndelungi căutări să ajungă, prin abstractizare, la o esențializare a ideii de uniune și de contopire trupească.