Artista elvețiană de origine română Anca Seel-Constantin expune, în această toamnă, la Bucureşti, o selecţie a celor mai importante lucrări de artă realizată în ultimii ani. Intitulată „Geografia cuvintelor”, expoziţia semnată de Anca Seel-Constantin, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, poate fi vizitată în perioada 15 septembrie – 16 octombrie 2022 la ARCUB Hanul Gabroveni.

După ce a expus la Salonul de Grafică şi la Institut du Monde Arabe din Paris, la Gallery 44 New York sau la Congresul Mondial de Estetică din Tokyo, Anca Seel-Constantin propune publicului bucureştean „Geografia cuvintelor”, o expoziţie în care „artista se povestește cu rafinamentul unui jurnal din secolul trecut” aşa cum explică Carmen Popesco-Negresco, critic şi istoric de artă.

„Fotografii vechi, cărți de joc, oglinzi, cărți poștale: mici obiecte ale femininului […] țes o lume densă. Hârtia se aglomerează ca un ierbar, stări sufletești, amintiri sunt prinse atent cu etichete mici, precum «crenguță înflorită, 15 mai 1924». Culorile proaspete și strălucitoare, materialitatea abundentă pot deruta privitorul vorbindu-i despre superficialitate. În realitate, ne aflăm însă în fața unei epiderme extrem de senzoriale, iar miza este capacitatea noastră de a descoperi introspecția profundă din spatele acesteia.” – Carmen Popesco-Negresco, critic şi istoric de artă

Expoziţia „Geografia cuvintelor” poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 12.00-20.00, la Sala Coloanelor de la etajul 1 al Hanului Gabroveni în perioada 15 septembrie – 16 octombrie. În fiecare zi de luni expoziția va fi închisă. Accesul este gratuit.

Anca Seel Constantin

Anca Seel-Constantin este prima femeie artist din Elveţia care a fost invitată de Fundaţia Henry and Mary Clews la Chateau de la Napoule din Cannes.

Născută la Bucureşti, a studiat pictura la Institutul de Arte Frumoase „N. Grigorescu“, stabilindu-se, după căderea comunismului, în Neuchâtel. Încă din 1992, Anca Seel a reuşit să câştige atenţia publicului, expunând în galerii din marile oraşe ale lumii (New York, Paris, Roma, Londra, Bruxelles, Tokio, Seul). Exersează îndeosebi pictura, colajul fotografic şi compoziţiile în tehnică mixtă. Pasionată de filosofie şi literatură, tatonează mai toate posibilităţile artistice de convertire a ideilor în suporturi vizuale atractive sau de fortificare a textului scris cu imagini menite să redimensioneze favorabil atât esteticitatea detaliilor, cât şi expresivitatea de ansamblu. A participat în ultimii ani la numeroase expoziţii de „carte-obiect“. În acelaşi spirit, ilustrează cărţi ale unor autori faţă de care şi-a descoperit reale afinităţi: Kafka, Eugen Ionescu, Constantin Kavafis, Pier Paolo Pasolini, Agota Kristof.

Parteneri media: București FM, Agerpres.ro, Spotmedia.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.