Jazz in the Park încheie seria anunțurilor despre lineupul festivalului cu 26 de artiști noi, dublând astfel numărul trupelor prezente pe scenele din Parcul Etnografic Cluj, în 1-4 septembrie 2022.
Cei care se alătură lineupului deja anunțat sunt Skalpel (PL), Shay Hazan (IL), Guts (FR), Andi Moisescu (RO), Anna Hauss (DE), Koszika Jazz Folk Duo (RO), Edina & Friends (RO), Alex Cos & Alex Munte Duo (RO), Purple Jam (RO), Sidewalk Troubadours (RO), Yesterdays (RO), Iulian Matei (RO), Bogdan Vaida (RO), Funk You! (RO), precum și artiștii VRTW: Ezirk, Iorga, Bully, UFe, Karak, Puiu, Socol, împreună cu Dodo, The Electors, Lazy Boys (Dubase & Rogvaiv) și DJ Klaus EB.
„Am ajuns la forma finală de festival și sunt foarte optimist de ce-a ieșit. Este probabil cel mai complex lineup pe care l-am realizat până acum. De asemenea, vom folosi în festival fiecare colțișor din Parcul Etnografic. Publicul să se aștepte la un eveniment simplu, frumos, îngrijit și relaxant. Îmi doresc foarte mult să iasă bine, cu atât mai mult cu cât toți din echipă vedem acest eveniment drept revenirea la normal. Sperăm să vină cât mai multă lume și abia așteptăm să vă fim gazde”, a spus Alin Vaida, directorul festivalului.
Odată cu finalizarea lineupului, organizatorii Jazz in the Park prezintă publicului și programul pe zile. Astfel, prima zi a festivalului – joi, 1 septembrie – îi aduce în fața iubitorilor de jazz pe The Comet is Coming, Mircea Tiberian Trio, Shay Hazan, Trigon, Bogdan Vaida, Răzvan Petrache Trio, Andrei Petrache Trio, Dodo, Ezrik și Iorga.
Vineri, 2 septembrie, este ziua în care publicul prezent la Jazz in the Park îi va putea asculta pe Yussef Dayes, Erik Truffaz Quartet, Amadou&Mariam, Luiza Zan Duo, Marta Popovici, Anna Hauss, Jazzbois, Purple Jam, Sidewalk Troubadours, Guts, The Electors și Bully.
Asaf Avidan, Avishai Cohen Quartet, Skalpel, Apifera, Mădălina Pavăl Orchestra, Ganna, 7th Sense, Alex Cos & Alex Munte Duo, Zaharenco, Funk You!, Lazy Boys, UFe și Karak sunt artiștii care vor urca sâmbătă, 3 septembrie, pe scenele din Parcul Etnografic.
Festivalul se va încheia duminică, 4 septembrie, cu concertele lui Dhafer Youssef, Roberto Fonseca Trio, Teodora Enache-Brody, Elena Mîndru Quartet, London Afrobeat Collective, Blazzaj, Koszika Jazz Folk Duo, Edina & Friends, Maria Șimandi, Andi Moisescu, Iulian Matei, DJ Klaus EB , Puiu și Socol.
SCENE și BILETE
Toți acești artiști vor concerta pe cele cinci scene ale festivalului, din care patru – Church Stage, Backyard Stage, Young Stage și Vinyl Stage – se găsesc în perimetrul Parcului Etnografic, iar cea de-a patra – Night Stage – se află în exterior, în imediata apropiere a intrării laterale în Parc. Această scenă este dedicată mai ales artiștilor DJ.
Accesul la festival se face pe baza biletelor și abonamentelor puse în vânzare online pe iabilet.ro, pe iabilet.ro/retea și pe www.jazzinthepark.ro. Biletele de o zi și abonamentele acoperă participarea și la concertele de pe Night Stage, chiar dacă scena nu este în interiorul Parcului. Cei care doresc să participe doar la concertele de la această scenă o pot face pe baza unui bilet de o zi. Biletele se vor putea cumpăra și de la fața locului, însă pentru evitarea cozilor, organizatorii recomandă cumpărarea lor din timp.
Pentru ca publicul să se poată bucura la maximum de experiența Jazz in the Park așa cum și-o doresc organizatorii, capacitatea Parcului Etnografic a fost limitată la 5.000 persoane. Copiii sub 14 ani pot intra gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de minimum un adult posesor al unui abonament sau al unui bilet valabil pentru ziua respectivă. Informații despre prețul biletelor se găsesc aici.
DESPRE JAZZ IN THE PARK
Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan fondat în 2013 și care a adus până acum la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Cluj și Consiliului Local Cluj.
Parteneri principali: Birra Moretti, Raiffesen Bank, Mega Image, Cemacon
Parteneri: Medlife, Pepsi, IQOS, Crush Wine Shop, Farmec, Mindera, Nagarro, Accesa, Jim Beam, Brico Dépôt, Daisler Print House, Hochland, Iulius Mall, The Home, Verdino, Kanto, Acoustic Density, Meze Audio, Narcoffee, Mobila Dalin.
Parteneri instituționali: Administrația Fondului Cultural Național, Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Partener de mobilitate: Autoworld
Susținut de: Rock FM
Parteneri media: TVR Cluj, EBS Radio, Radio România Cultural, Radio România Cluj, Cultura la dubă, Hotnews, IQads, Modernism, SMARK, Arhitext, Designist.ro, Igloo, InOras.ro, Zeppelin, Ziarul Metropolis, Inspire Now
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Site: jazzinthepark.ro
Facebook: /jazzintheparkromania
Instagram: @jazzintheparkromania
Recent Comments