Centrul Cultural Subcarpați prezintă un nou proiect muzical, cu un mesaj profund despre tradiție și diversitate culturală în modernitate, în contextul unui eveniment multimedia, de două zile, dedicat diversității culturale a aromânilor.
Pe 24 mai, în parteneriat cu Societatea Culturală Aromână și Teatrul Recul, Centrul Cultural expune mărturii din cultura aromânilor, printr-o expoziție, spectacol muzical de polifonie, dans tradițional, proiecții video cu imagini de arhivă din cultura aromână și exemple din gastronomia tradițională.
Pe 25 mai, la Guesthouse, Mara, împreună cu trupa muzicală Tumbe, prezintă în avantpremieră cel mai proaspăt repertoriu de muzică contemporană cu rădăcini în folclorul și cultura aromânilor.
TUMBE
„Folclorul, cântecele arhaice sunt reprezentative pentru o întreagă cultură. De aceea, chiar și atunci când arhaicul este transpus în cultura prezentului, noutatea expresiei nu face decât să amplifice valoarea tradiției.” – MARA
TUMBE readuce la viață cântecele vechi din folclorul armânesc într-un spectru stilistic inedit. Frumusețea și expresivitatea deosebită a temelor folclorice aromâne au inspirat muzicienii și producătorii TUMBE la alchimizarea lor într-o manieră world music sau jazz fusion, cu intenția de a le păstra caracterul și esența.
Mai mult decât atât, intenția artistică a acestui proiect este conservarea spiritului unei muzici străvechi, ca un tribut adus identității culturale păstrate de neamul aromânilor de-a lungul mileniilor. Temele arhetipale ale folclorului aromân sunt povești pastorale, natura, iubirea, păstrarea identității dar şi înstrăinarea de neam.
Componența TUMBE este: Mara (vocal), Radu Vâlcu (chitarā), Mihai Balabaș (vioară, live electronics), Răzvan Florescu (vibrafon, percuții tradiționale), Mike Alex (bass), Philp Goron (tobe), Cristian Tache şi Viorel Grigore (additional vocals), Marius Alexe aka Bean MC (compozitor/producator muzical).
Mara, din familie de aromâni, își împlinește astfel o misiune de neam, de a cânta întregii lumi despre faptul că Aromânii și cultura lor există, trăiesc și își duc valorile mai departe.
Centrul Cultural Subcarpați este un proiect gândit pe termen lung, conceput de echipa Subcarpați sub viziunea lui Bean MC (Marius Andrei Alexe). Ideea de a crea un centru cultural a apărut ca o consecință logică după 10 ani de culegere și punere în valoare a mărturiilor folclorului și tradițiilor regăsite pe teritoriul țării și, totodată, ca o nevoie de a arhiva, prezenta și promova în contemporan bucăți din diversitatea folclorică și culturală națională.
„Centrul Cultural Subcarpați înseamnă o viziune, o umbrelă sub care prezentăm oferta artistică și culturală pe care o construim, dublată de un spațiu, în care activitățile centrului urmează să prindă viață, un loc de creație și educație pentru moștenirea noastră culturală.” – Marius Andrei Alexe (Bean MC)
În prezent, echipa Subcarpați, alături de experți în diferite domenii complementare, construiește Centrul Cultural Subcarpați, din două perspective: pregătirea ”cuibului” fizic al centrului, pregătirea conținutului prezentat la Centrul Cultural Subcarpați.
Astfel, Centrul Cultural Subcarpați este un proiect gândit pentru comunitate, susținut de comunitate, iar conceptul „de la om la om” reflectă circularitatea prin care folclorul (elementul cheie de fundamentul întregului proiect) este purtat din trecut, prin prezent, către viitor, și conectat la tehnologii moderne, în spiritul tradițional Subcarpați. Totodată, susține arta contemporană și educația prin cultură și creație artistică.
Povestea Subcarpați are ca parte integrantă o componentă puternică de explorare a folclorului minorităților etnice din România, pentru valoarea artistică și din nevoia de păstrare și promovare a culturilor specifice unor culturi minoritare care au adus contribuții importante la cultura națională.
Primul eveniment al Centrului Cultural Subcarpați reprezintă o previzualizare a conținutului artistic și cultural pe care Centrul își propune să îl prezinte și promoveze, încununând peste 10 ani de explorare și inspirație preluată din cultura națională.
Recent Comments