Centrul de Proiecte lansează astăzi a doua sesiune de finanțare, „Cultura în prezent”. 3.000.000 de lei din bugetul local sunt alocați acestui apel care acoperă 5 arii culturale: artele spectacolului / arte vizuale, artă digitală și noile media / educație în și prin cultură, intervenții culturale, rezidențe / promovarea culturii scrise / patrimoniu cultural.
Este dedicat acțiunilor, programelor și proiectelor culturale care fac parte din programul cultural general al orașului. Aici pot depune proiecte și atât operatori culturali locali, cât și cei naționali cu condiția să aducă un aport pentru comunitatea locală.
„Îi încurajăm pe toți operatorii culturali care vor să creeze și să implementeze acțiuni, proiecte și programe culturale care au potențialul să definească identitatea culturală a orașului să aplice la acest apel. Pe lângă evenimente deja cunoscute pentru oraș vrem să îi sprijinim și pe debutanții care vin cu idei noi, idei care să aducă un suflu nou orașului”, a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte.
Valoarea maximă a finanțării nerambursabile pe care o poți solicita este de 25.000 lei pentru acțiuni, 75.000 lei pentru proiecte și 150.000 lei pentru programe culturale. Operatorii culturali pot depune documentația la acest apel începând de astăzi, 4 martie până în 3 aprilie, ora 17:00. Rezultatele vor fi afișate în 13 aprilie. Perioada 14 aprilie – 25 aprilie este rezervată contestațiilor celor două etape de evaluare, iar în data de 26 aprilie vor fi afișate rezultatele finale.
Începând de astăzi invităm experți culturali să își depună candidatura pentru a face parte din comisiile de evaluare a ofertelor culturale înscrise. Candidații trebuie să aibă bune cunoștințe în managementul finanțărilor nerambursabile și o experiență de minimum 3 ani în implementarea proiectelor culturale și să cunoască foarte bine contextul cultural local. Data limită până când pot aplica este 24 martie.
Înscrierea ofertelor culturale și candidatura specialiștilor independenți se desfășoară pe website-ul centruldeproiecte.ro, unde se găsesc toate informațiile și documentele necesare.
Anului premergător celui în care orașul nostru va fi Capitală Europeană a Culturii îi este alocată suma de 23.000.000 din bugetul local al Municipiului Timișoara. Două sesiuni de finanțare sunt dedicate culturii, unul promovării sportului și un apel este pentru activarea comunității. Un apel specific este dedicat anului 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Aici vor fi lansate noi apeluri pentru cei care activează în domeniul cultural și care nu fac parte din Programul Cultural Timișoara 2023 actualizat.
Centrul de Proiecte este un serviciu public de interes local aflat în subordinea Consiliului Local Timișoara. Prin intermediul apelurilor de proiecte, acordăm finanțare nerambursabilă din bugetul local pentru proiecte în cultură, implicare civică și socială și sport care îmbunătățesc calitatea vieții în Timișoara și construiesc o comunitate dinamică și incluzivă.
Recent Comments